Peste 25 de lucrări cu diferențe între 1 și 3 puncte, ale unor elevi dintr-o singură școală, la simularea BAC 2024, semnalate de directorul Liceului „Jean Louis Calderon” din Timișoara

4.032 de vizualizări
Foto: © Potatushkina | Dreamstime.com
Ion Ionici, directorul Liceului Jean Louis Calderon din Timișoara, a declarat pentru Radio România Actualități că în unitatea de învățământ pe care o conduce sunt peste 25 de lucrări corectate cu diferențe de notare de până la 3 puncte: „Am identificat 25-30 de lucrări în care sunt probleme, de la peste un punct, bineînțeles, la diferențe între 2 și 3 puncte, lucru anormal și inadmisibil”, a spus acesta.

„Am cerut colegilor mei să verifice și să prezinte toate situațiile unde există 4 colectori. Am identificat 25-30 de lucrări în care sunt probleme, de la peste un punct, bineînțeles, la diferențe între 2 și 3 puncte, lucru anormal și inadmisibil.

Ar trebui recalibrate subiectele și baremele de evaluare. S-a spus că pe platforma digitală mergem pe o zonă mai obiectivă și s-a eliminat de subiectivism. (…) Lucrările ar trebui să fie colectate doar de profesori care predau la liceu și doar de profesori care au trecut prin acele cursuri de formare din CNPEE (Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație – n.red)”, a precizat directorul.

Edupedu.ro a scris că Ion Ionici a semnalat faptul că o lucrare notată cu 4.60, la simulare BAC 2024, a fost evaluată cu 7.60 de alt profesor corector.

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a spus că la simulările pentru examenele naționale Ministerul a recomandat să fie folosiți “cu precădere” evaluatori care au fost instruiți în cadrul cursurilor CNPEE. El a mai menționat că profesorii care au acordat punctaje diferite mari la corectarea lucrărilor de la simulările examenele naționale vor fi ajutați “pentru a-și îmbunătăți competențele de evaluator”.

Reacția secretarului de stat a venit în contextul în care profesorul Liviu Papadima a cerut un corp profesionist de profesori evaluatori pentru BAC și Evaluarea Națională, pentru evitarea situațiilor în care au fost acordate punctaje diferite mari pe unele lucrări.

Cum au fost aleși profesorii evaluatori în sesiunea pentru simulări 2024

Edupedu.ro a scris că profesorii care vor să fie în comisiile de la examenele din acest an vor fi aleși prioritar dintre cei care vor participa la simulările de la Evaluarea Națională și Bac, potrivit procedurii Ministerului Educației:

“Pentru selecția evaluatorilor pentru examenele naționale care se vor desfăşura în sesiunile iunie-iulie 2024 si august 2024, se va avea în vedere și participarea acestora la activitățile de simulare a probelor scrise din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, respectiv pentru examenul național de bacalaureat 2024.

Pentru eficientizarea procesului de evaluare digitalizată este necesar să estimați și să asigurați un număr minim și maxim de evaluatori, în funcție de numărul de elevi/candidaț, în vederea participării acestora la simularea probelor din cadrul examenelor naționale 2024″, scrie în informarea dată de Ministerul Educației înaintea simulărilor, adresa cu nr. 24136/2023.

Informații de context

La nivel național, aproape 40% dintre elevii de clasa a XII-a nu au luat nota 5 la Limba română, iar la matematică sau istorie, 35% nu au luat peste 5, potrivit datelor publicate vineri după amiază de Ministerul Educației.

Până la data de 25 martie, liceele din județul Mureș transmit un raport cu rezultatele elevilor de la simularea examenului național de Bacalaureat 2024, potrivit unui anunț al inspectoratului școlar

Ministerul Educației întârzie cu cel puțin o săptămână publicarea analizei pe itemi a rezultatelor simulării examenului de BAC 2024. Motivul: sunt prea multe tipuri de subiecte iar corectarea digitală a durat prea mult. Unii profesorii au corectat lucrări până joi inclusiv, spune Ministerul.

“În contextul utilizării platformei de evaluare digitalizată, Ministerul Educației dispune pentru prima oară de date relevante pentru o imagine de ansamblu asupra gradului de reușită la fiecare dintre itemii administrați. În acest sens, menționăm că, dat fiind numărul mare de tipuri de subiecte (33) și faptul că procesul de evaluare s-a încheiat în cursul serii de joi, 14 martie, statisticile privind gradul de reușită pe fiecare item, la nivel național, vor fi făcute publice cel mai târziu pe 22 martie. Informațiile care permit astfel de analize, precum și analize ale gradului de reușită pe itemi vor fi disponibile la nivelul fiecărui Inspectorat Școlar Județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, respectiv al fiecărei unități de învățământ odată cu transmiterea borderourilor de evaluare”.

Rezultatele probelor scrise ale simulărilor examenelor naționale (Evaluarea Națională și Bacalaureatul) ar putea să fie comunicate anonimizat, pe platforma de evaluare, de anul școlar viitor, 2024-2025, potrivit unui comunicat de presă. În prezent, notele se comunică doar la clasă părinților și elevilor și nu se trec în catalog. 

Amintim că profesorii evaluatori au avut termen ca, până miercuri, 13 martie, să termine de corectat lucrările elevilor de la simularea pentru BAC 2024, potrivit surselor Edupedu.ro. Unii profesori au corectat până joi seara, lucru confirmat și de Minister.

Un profesor a avut de corectat, de regulă, 50 de lucrări de la simulările pentru Evaluarea Națională (EN VIII) și Bac 2024, inclusiv de acasă, a prevăzut procedura Ministerului Educației. Lucrările au fost scanate și încărcate pe platforma destinată evaluării digitalizate, conform sursei citate. În practică, numărul a ajuns și la 70-80 de lucrări, potrivit surselor Edupedu.ro.

Ce efort ar fi făcut ministerul dacă aloca 2 euro pe lucrare, să spunem, și plătea și simulările? Erau 800.000, cel mult 1.000.000 euro”, a spus Florin Tudose, profesor de logică, filozofie și sociologie la Liceul Teoretic Benjamin Franklin din București, într-o intervenție la TVR Info.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că profesorii care evaluează lucrările de la simularea examenului de Bacalaureat au un număr mare de lucrări și timpul este scurt: „Am primit sesizări în partea colegilor noștri vizavi de numărul de lucrări care le revin pe fiecare disciplină de examen”.

Aceasta a mai spus că Ministerul Educației „ar trebui să țină cont și de solicitările noastre, în numele colegilor noștri, de a se plăti participarea și la aceste simulări”. Liderul sindical a precizat că numărul mare de lucrări care trebuie să fie evaluate este o consecință a faptului că sunt puțini profesori corectori și „ajungem într-o situație oarecum de impas”.

Este a doua sesiune de corectare digitalizată a unor lucrări la nivel național, după simularea Evaluării Naționale de acum aproape o lună. Rezultatele simulării EN VIII 2024 centralizate la nivel național au arătat că peste 135.000 de elevi de clasa a VIII-a nu au obținut nota 7 la Matematică și că trei sferturi dintre elevii de clasa a VIII-a care au scris la simularea Evaluării Naționale rezumatul cerut nu au luat niciun punct pentru corectitudinea punctuației în textul scris de ei.

Foto: © Potatushkina | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Sorin Ion, secretar de stat, despre profesorii corectori de la examenele naționale: Am recomandat folosirea, cu precădere, de evaluatori care au parcurs cursul CNPEE. Avem câteva mii de absolvenți. La vară va fi și mai pregnant
Un corp profesionist de profesori evaluatori pentru BAC și Evaluarea Națională – cerut de profesorul Liviu Papadima / Selecția evaluatorilor de la BAC să fie mai eficientă și cu expertiză pentru examene naționale – susține directorul Liceului Jean Louis Calderon din Timișoara
Lucrare notată cu 4.60, simulare BAC 2024, evaluată cu 7.60 de alt profesor corector, semnalează un director de liceu: Ce ar trebui să înțeleagă un elev care are așa mari diferențe între note?
Director de școală, despre corectarea digitalizată de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024: Dacă un evaluator dă zero puncte și un evaluator dă cinci puncte, cred că trebuie îmbunătățită aplicația
ULTIMA ORĂ Greșeală descoperită de un profesor în corectura digitalizată a grilelor de la simularea Evaluării Naționale 2024: Elevi cu punctaje diferite acordate de cei doi evaluatori la același item și acceptate de platformă, care a făcut media notelor / Mihaela Popa: Platforma trebuie să aibă un filtru la grilă, care să nu permită trecerea peste o greșeală umană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Împărțirea elevilor în clase, în mod aleatoriu, cu participarea părinților ca observatori – proceduri centralizate de Ministerul Educației într-un proiect de ordin de ministru, pe baza căruia fiecare școală își face propria procedură de distribuire

Fiecare creșă, grădiniță, școală sau liceu își elaborează propria procedură privind repartizarea antepreșcolarilor/ preșcolarilor/elevilor înscriși în grupele/clasele de început de nivel: grupa mică, clasa pregătitoare, clasa a V-a, clasa a…
Vezi articolul

Peste 150 de reprezentanți ai ONG-urilor din educație și ai companiilor s-au întâlnit cu ministrul Sorin Cîmpeanu și echipa sa pentru discuții pe viitoarea lege a Educației. Grupul format din societatea civilă și cei din business se numește „O Voce pentru Educație” și vrea să „contribuie la reformarea educației din România”

Peste 150 de „ONG-uri educaționale, sectorul de business, alături de Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, împreună cu echipa sa din Minister” s-au înrtâlnit astăzi timp de mai multe ore la un…
Vezi articolul

Părinții pot să intre cu copiii în secția de vot și în cabina de vot la alegerile locale de duminică. Nu există nicio interdicție, dar cei peste 5 ani trebuie să poarte mască, spune președintele Autorității Electorale Permanente

Părinții pot să intre cu copiii în secția de vot și în cabina de vot la alegerile locale de duminică, asta a declarat pentru Edupedu.ro președintele Autorității Electorale Permanente Constantin-Florin…
Vezi articolul