Peste 225.000 de elevi au fost înscriși pentru participarea la orele remediale, anunță ministrul Educației. Numărul este la mai puțin de jumătate față de cel al elevilor despre care tot ministrul spunea că nu au avut acces la școala online

1.166 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Peste 225.000 de elevi au fost înscrişi pentru participarea la orele remediale, care se vor putea organiza în forma fizică în toate şcolile din localităţile în care rata de incidenţă COVID-19 este mai mică de 6 la mie, adică nu sunt carantinate, a anunțat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la Antena3, potrivit Agerpres.

Ministrul Educaţiei a precizat că potrivit datelor centralizate vineri din comunicările inspectoratelor şcolare judeţene, au fost înscrişi pentru ore remediale 75.000 de elevi în învăţământul primar, 60.000 în învăţământul gimnazial şi 90.000 în învăţământul liceal.

Tot ministrul Cîmpeanu susținea, însă, pe 28 ianuarie 2021 că sunt în jur de 510.000 de elevi nu au avut acces la tehnologia necesară pentru desfășurarea școlii online. Asta ar însemna că nici jumătate dintre elevii care au înregistrat pierderi din cauze care nu depind de ei nu vor avea acces la orele remediale.

Câmpeanu a subliniat sâmbătă seara la Antena3 că, potrivit modificărilor aduse sâmbătă ordinului comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii referitor la măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică, orele remediale se vor ţine cu măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologic „indiferent de scenariu, indiferent de clasă”, în şcolile din localităţile care nu sunt carantinate, adică incidenţa este de sub 6 la mia de locuitori.

„Este permis accesul elevilor în cadrul programului naţional de recuperare, orele remediale, indiferent de scenariu, indiferent de clasă, este permisă prezenţa fizică. Acesta este un lucru absolut esenţial, pentru că aşa cum am spus, ceea ce s-a pierdut din cauza predării online nu poate fi recuperat tot prin predare online, este nevoie de prezenţă fizică, iar acest ordin de ministu de astăzi permite prezenţa fizică a elevilor care susţin orele de recuperare indirent de clasă, indiferent de scenariu, până la 6 la mie”, a declarat ministrul Cîmpeanu, la postul Antena 3.

De asemenea, ministrul Câmpeanu a mai arătat că şi la aceste ore remediale se vor respecta normele de prevenţie anti-COVID-19 prevăzute pentru şcoli.

Conform ordinului comun al Ministrului Educaţiei şi Ministrului Sănătăţii nr. 3459/280/06.03.2021, publicat sâmbătă de Ministerul Educaţiei, „este permisă organizarea cu prezenţa fizică, în unităţile de învăţământ din localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1000 de locuitori a simulărilor examenelor naţionale şi a examenelor pentru anii terminali; evaluărilor naţionale; orelor remediale pentru toate clasele”.

Totodată, conform ordinului Ministerului Educaţiei care stabileşte metodologia orelor remediale, părinţii au putut să îşi înscrie copii, inițial, în programul remedial până la data de 3 martie, iar activităţile propriu-zise vor începe din 8 martie. Dar ministrul a anunțat pentru Edupedu.ro că înscrierile continuă și se vor face pe tot parcursul anului școlar, acolo unde e nevoie.

Regulile prevăd pentru orele de recuperare a materiei grupe de 12 elevi, iar activitatea remedială să fie de 20 de ore pe lună/elev, cu prezenţă fizică în clasă, în timpul zilelor lucrătoare, nu în weekend.

Elevii pentru care sunt organizate orele de recuperare sunt cei care nu a avut acces sau au avut acces deficitar la activităţile educaţionale desfăşurate prin intermediul tehnologiei şi al internetului; se află în situaţie de corigenţă la sfârşitul semestrului I al anului şcolar 2020-2021 sau au situaţia şcolară neîncheiată la cel puţin o disciplină; au nevoie de această activitate având în vedere rezultatele şcolare obţinute în semestrul anterior sau la evaluarea iniţială de la începutul semestrului II.

Inspectoratele şcolare, pe baza datelor transmise de către şcoli stabilesc unităţile de învăţământ care vor organiza activităţi remediale în cadrul Programului naţional pilot de tip ‘Şcoala după şcoală’ din lista celor care au optat pentru organizarea acestor activităţi.

Inspectoratele şcolare repartizează bugetele corespunzătoare acordării sprijinului financiar unităţilor de învăţământ în care vor fi organizate activităţile remediale, în funcţie de numărul declarat de elevi care se încadrează în criteriile de eligibilitate.

Reamintim că programul de ore de recuperare a fost promovat intens de către ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, înainte de începutul semestrului II al acestui an școlar. Acesta a anunțat că un profesor ar fi plătit cu suma de 100 de lei brut pentru fiecare oră remedială.

Un studiu Salvați Copiii publicat în octombrie 2020 arăta că 28% dintre copii și părinții cu copii în școală declară că nu dețin resursele materiale necesare învățământului online. Situația este similară pentru 43% dintre cadrele didactice. Deficitul este cu 10% mai ridicat în mediul rural decât în mediul urban și cu peste 10% mai mare în cazul învățământului primar și preșcolar decât în al celui liceal.

Ministrul Educației a mai declarat pe 8 ianuarie, la Realitatea TV, că în momentul de față, după centralizările de până acum, sunt 237 de mii de elevi care nu au avut internet și 287 de mii de elevi care nu au avut echipamente IT. „Dacă într-adevăr valorile sunt atât de mari înseamnă că va trebui să intervenim și cu alte măsuri în afara celor remediale”, a declarat Sorin Cîmpeanu atunci.

La recensământul inițial al elevilor fără dispozitive și fără internet, cel desfășurat în primăvara anului trecut, Ministerul Educației a anunțat că erau aproape 250 de mii de elevi în această situație. Statistica a stat la baza achiziției de tablete, în valoare totală de aproape 150 milioane lei, bani alocați din fondul de urgență aflat la dispoziția premierului, de la Guvern.

Licitația a fost lansată în vară, iar tabletele au fost distribuite școlilor în totalitate abia luna trecută.

Pe lângă aceste tablete, Guvernul Orban a lansat o schemă paralelă de decontare de tablete sau laptopuri din bani europeni, prin Ministerul Fondurile Europene, la care puteau participa școlile, primăriile, sau parteneriatele dintre școli și inspectorate școlare sau școli și primării.

Raluca Turcan, de exemplu, vicepremier în Guvernul Orban, anunța pe 18 noiembrie că ar avea cereri de decontare pentru peste 1 milion de tablete pentru elevi, cereri venite din partea primarilor.

Foto © Uatp1Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


4 comments
  1. Tanti Ioana , citește printre rânduri : doamna Mina era ironică ! În sfârșit , veți avea satisfacția de a ne număra cele opt ore de program zilnic , de care vă ” legați” atâta! Că aproape nimeni nu ia în calcul orele de pregătire a materialelor , orele în care corectăm temele, fișele, evaluările formative… Tot românul (ne)priceput numără orele efectiv efectuate la catedră ! Oooffff …

  2. D na Mina,de ce te plângi ca veti,, lucra 8 ore pe zi” ,este sub demnitatea voastra de ,,profesori”.Nu mai mintiti ,un procent foarte mic de elevi s au inscris in programul,,Scoala dupa scoala” cei mai multi provin din mediul rural.

  3. Pai cine sa gandeasca si procedura exacta, crezi ca nu mai poate ministrul de ce se intampla la firul ierbii? lui i-a intrat in cap ca trebuie sa inchida gura celor care vor reclama si vor blama ministerul de rezultatele proaste de la bacalaureat…si apoi cine sa se impiedice de asta cind trebuie bifate ca sa dea bine ministrul si niste ore remediale si sa mai bifam niste bani pentru profesori…fizic , online, cu aceeasi profesori, in scoala de baza sau in alte scoli, in plina crestere a cazurile …este clar ca anumite pierederi vor fi si ele trebuie asumate de scoala si de parinti insa ce o avea sistemul asta online de o fi asa de rau, cind e clar ca fizic inca nu se poate, cand suntem intr-o situatie in care avem conditionari de neocolit? pai ministrul ar avea de dat niste explicatii, altele decat ca elevul e cu mintea pe coclauri la online, de parca fizic ii tine cineva mintea in banca cind, adesea, nici profesorii, nici programa nu sunt in niciun fel atractive pentru elevi…Ministerul ar trebui sa explice lipsa internetului de caliate in scoli, lipsa de tablete, lipsa clara de interes a unor cadre didactice vis-a-vis de acest sistem de predare, de inteles pana la un punct…dar ce a facut ministerul in acest sens??? Ce ii era mai la indemana si mai simplu in ciuda faptului ca scoala romaneasca nu putea indeplini nicuna din masurile de protectie!

  4. Cu alte cuvinte se revine la scenariul hibrid. Diferența este că la școală vin cei care declară că au nevoie de ore remediale. Acum această opțiune este cea condiționată de notele slabe sau de faptul că nu au dotarea tehnică necesară. Cei care vor preda orele remediale sunt aceiași profesori de la clasă. Dar am mari îndoieli că școlile vor face orare astfel încât dimineața fizic, și după-amiază on line, așa cum ar trebui, întrucât programul de remediere se cheamă “școală după școală”. Deci, dimineața on line și după-amiază, fizic, cu orele remediale. Astfel, profesorii vor lucra 8 ore și toți cei care invidiau munca de profesor, vor fi fericiți: iată că vor face 8 ore! Asta dacă, pentru a evita 8 ore, va fi din nou, școală hibrid: simultan normal și remedial. Iată cum se vede școala de acum încolo: interminabile încurcături din care rezultatele nu vor fi nici pe departe mai bune. În școala on line, cred că nu s-a înțeles, pierd toți elevii, și cei mai buni, și cei mai slabi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Educatorii din Marea Britanie, încurajați de sindicate să le predea copiilor de 5 ani lecții despre privilegiul de a fi alb / Parlamentarii conservatori acuză o “îndoctrinare politică de tip sovietic” din primii ani de școală

Educatorii din Marea Britanie sunt încurajați să le predea copiilor de 5 ani lecții despre privilegiul de a fi alb, astfel încât cei mici “să recunoască comportamentul rasist și să-și…
Vezi articolul
Creștere organică a finanțării educației

De ce este blocată orice creștere organică a finanțării educației? Consiliul pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar are în componență 11 inspectori și oameni din minister din 21 de membri, susține CNE

„Activitatea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP) a fost, din 2011 până acum, pur decorativă”, susține Consiliul Național al Elevilor, for care este reprezentant în CNFIP și care solicită…
Vezi articolul

India a devenit a patra țară care a aselenizat o navă spațială / Ce se află în spatele cursei către Polul Sud al Lunii: interesul pentru gheața selenară, resursă pentru viitoare curse spațiale

India a aselenizat cu nava spațială Chandrayaan-3 pe Lună, devenind astfel a patra națiune care reușește o astfel de performanță. Misiunea ar putea consolida statutul Indiei de superputere globală în domeniul…
Vezi articolul