Peste 2600 de candidați prezenți la concursul de Titularizare 2023 s-au retras după ce au văzut subiectele, iar 26 au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Rata de participare a fost de peste 83%, anunță Ministerul Educației

3.637 de vizualizări
Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com
Peste 2600 de candidați prezenți în sala de concurs la Titularizare 2023 s-au retras de la proba scrisă desfășurată miercuri, 12 iulie, anunță ministerul Educației într-o informare trimisă jurnaliștilor. Rata de participare a fost 83,17% din totalul de peste 32.000 de candidați înscriși. Amintim, anul acesta a fost cel mai mare număr de candidați înscriși din promoția actuală, din ultimii 13 ani. 26 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă și nu vor fi repartizați/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul școlar 2023 – 2024.

“În total 2.623 de candidați dintre cei prezenți s-au retras (2.541 de candidați din motive personale, respectiv 82 de candidați din motive medicale). Procentul candidaților retrași, din totalul candidaților prezenți, este 9,87%”, anunță ministerul Educației, într-o informare de presă. Procentul candidaților retrași, din totalul candidaților prezenți, este 9,87%.

26 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă și nu vor fi repartizați/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul școlar 2023 – 2024.

Din promoția de absolvenți ai acestui an înscriși la concurs, s-au prezentat la examenul de titularizare 81,70% dintre candidați, iar rata de participare a fost 83,17%, din totalul de peste 32.000 de candidați înscriși.

Au fost transmise către cele 12 centre de evaluare (constituite pe discipline, la nivel național) 23.893 de lucrări (12 lucrări au fost anulate la centrul de concurs, după încheierea probei).
Lucrările scrise vor fi evaluate în 12 centre de evaluare, constituite pe discipline, la nivel național.


Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 18 iulie, la sediile inspectoratelor școlare şi pe site-ul dedicat. Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar) în data de 18 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 19 iulie, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor școlare județene şi pe site-ul anterior menționat în data de 26 iulie.

Pentru a obţine statutul de titular (angajarea pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 27 și 28 iulie.

La nivel naţional sunt disponibile 6.837 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată: 5.945 în mediul urban şi 1.342 în mediul rural, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.

Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Titularizare 2023. Cel mai mare număr de absolvenți din promoția curentă, înscriși, din ultimii 13 ani / De la 1 ianuarie 2024, salariul profesorului debutant ar trebui să fie majorat la 4.600 de lei net pe lună
Titularizare 2023. Peste 6.800 de posturi titularizabile, anunță Ministerul Educației. Cele mai multe sunt pentru educatoare
Regulile care stabilesc că în acest an titularizarea/angajarea în învățământ se face doar printr-o probă scrisă, fără inspecție la clasă, publicate în Monitorul Oficial
Titularizare 2023. Proba scrisă are loc miercuri, 12 iulie. Desenele greșite se taie cu o linie oblică, potrivit Ministerului Educației / Regulile de examen

În ziua concursului de Titularizare 2023 vor fi până la 37 de grade și vreme local caniculară – prognoză de la Administrația Națională de Meteorologie
Regulile pentru proba scrisă de la Titularizare 2023. Candidații intră în săli până la ora 8. Sunt interzise instrumentele de scris a căror cerneală se poate șterge. Când poate fi anulată lucrarea – document
Titularizare 2023. Rezultatele candidaților la probele orale/practice au fost publicate pe fiecare județ / Proba scrisă este programată pe 12 iulie

3 comments
  1. Cei care s au retras sunt pilosii cu continuitati care habar n aveau sa scrie la lucrari . Cei care au ramas au luat note mai mari de 5 dar si picati . Nu trebuie eliminat CNU fiind a asta se urmareste de fapt . Poti avea un post totusi daca dai un examen ,altfel nici nu visezi . Isi impart catedrele printre ei acolo mai aduc vreun necalificat doi , vreun neam de la tara vreo femeie de serviciu avansata profesional si gata .. isi iau si ei spaga si e si aia profesoara . CNU trebuie sustinut fiindca asa vor fi cadre calificate la catedra altfel vor fi tot mai multi necalificati ..

  2. Peste o saptamana apare si articolul cu cati au picat examenul de titularizare cati au peste 5 cati peste 7 si cati de 10 si ca “ce prosti sunt profesorii” aia care au sub 5 evident

    Dar e si vina profesorilor care se prezinta la examen nepregatiti luand note sub 5 si astfel facand de rusine pe toti. Sunt materii imputite gen chimie fizica unde nu mai exista nici cautare sunt intradevar ore ptr ca nu sunt inca desfintate acele materii sau adaptate situatiei, nu sunt cadre, dar nu ar mai trebui sa fie primiti acolo sa dea examenul toti vanzatorii si cameristele si sa fie acolo pe site afisate cu note sub 5.

    Eu as baga o regula in acest sens, cei care iau sub 5 sa nu primeasca post in anul urmator. La un anumit nr de picari la examen sa nu mai fie primit in sistem pe materia respectiva si n-au decat fie sa plece in alta parte fie sa faca reconversie pe alte materii unde vor fi capabii de titulatura. Astfel am putea forta un pic reforma inclusiv a curriculei a subiectelor a materiilor si cu siguranta ar fi in beneficiul elevilor si a societatii in general. Ptr ca si in acest aspect am ajuns in penibila situatie sa ne laudam cu 5 olimpici la ceva alaturi de 90% analfabeti. Nu exista o clasa medie de elevi si viitori cetateni. exista doar extreme. E exact situatia in care cand auzi de atatia analfabeti abandon si probleme ai dori reforme, iar cand auzi de olimpici zici: oau ce buni suntem si performanti noi invatamantul romanesc, deci nu trebuie reforma. Asta se si vrea sa nu facem reforma reala.

    Imi pare stupid sa fac o materie (noroc ca nu ma intereseaza acea materie si nu dau nici EN nici BAC din ea) cu un suplinitor (culmea in fiecare an altul) sau cu proful de la alta materie adica necalificat. Inseamna timp pierdut ptr mine ca elev (daca as fi elev) sau bani pierduti ptr stat si scoala.

  3. Mi-aș dori sa nu mai vad astfel de articole. Ci articole în care sa spună clar și răspicat ca profesorii învață pentru titularizare ce nu se preda niciodată la clasa, ca subiectul cere ceva și la barem te trezești cu altceva, ca nu avem punctaje intermediare(pentru elevi se poate, pentru noi nu). Sa nu mai fim blamați căci cei din sistem dacă dau acum titularizare nu iau 7.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu: De foarte multe ori elevii nu fac diferența între o faptă făcută în glumă și o faptă penală. Rog părinții, bunicii, cadrele didactice, să raporteze și faptele de consum de droguri, nu doar pe cele de violență. Nu vă temeți de reacția părinților și a societății

Alina Gorghiu, ministra Justiției, a spus că e nevoie de educație juridică în școli, că “partea de prevenție trebuie făcută mult mai bine” și a subliniat că profesorii și elevii…
Vezi articolul

Studenții Universității de Medicină și Farmacie din Iași, susținuți de Liga Studenților din Iași, vor protesta luni, 26 iunie, față de majorarea taxelor de cazare și școlarizare și impunerea prezenței obligatorii la cursuri

Studenții Universității de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” din Iași, susținuți de Liga Studenților (LS IAȘI), vor protesta luni, 26 iunie, de la ora 12, pe esplanada din fața UMF…
Vezi articolul