Peste 700 de profesori de Informatică cer Ministerului Educației să includă câte o oră de algoritmi și programare elementară în planurile-cadru de la liceu

20.616 vizualizări
Foto: © Chatchai Sritakoset | Dreamstime.com
Peste 700 de profesori de informatică s-au alăturat unui demers prin care susțin introducerea unei ore de algoritmi și programare la nivel elementar, în trunchiul comun al claselor de la liceu, potrivit unui comunicat transmis EduPedu.ro și semnat de președintele Uniunii Profesorilor de Informatică (UPIR).

Aceștia menționează că acum este a doua oară când se adresează ministerului cu privire la acest subiect și susțin că ora de algoritmi și bazele programării pe tot parcursul claselor IX-XII va continua, „de fapt, planul cadru existent în prezent la gimnaziu”.

„Considerăm că orice absolvent trebuie să aibă abilități digitale materializate în utilizarea calculatorului și a programelor dar și în capacitatea de a gândi structurat, algoritmic și de a putea construi singur un program simplu care coordonează un dispozitiv. Competențele în domeniul algoritmilor și programării elementare trebuie astfel verificate la examenul de bacalaureat în proba multidisciplinară„, se mai arată în comunicat.

„Statisticile actuale spun că este o criză acută de specialiști și oameni cu minime competențe IT&C, iar cetățenii români sunt pe ultimul loc în Europa în privința competențelor digitale. De aceea facem un demers către MEN, să acorde importanța cuvenită informaticii în examenele de sfârșit de ciclu de învățământ și în trunchiul comun al planului cadru.

Invocăm, în primul rând, documentul realizat împreună cu ANIS, trimis către Minister de mai bine de un an în urmă [n. red. atașat mai jos, în format .pdf]. Iată propunerea noastră:

1. Informatica trebuie să aibă un loc important în planul cadru la liceu, indiferent de profil, de aceea susținem existența a unei ore de algoritmi și bazele programării pe tot parcursul claselor IX-XII, în toate clasele de liceu. Aceasta va continua, de fapt, planul cadru existent în prezent la gimnaziu.

2. De asemenea, solicităm ca în proba multidisciplinară de bacalaureat să existe și elemente de algoritmi și programare.

Facem precizarea că demersul nostru nu se referă la planul cadru pentru clasele de matematică-informatică, ci mai ales la acelea care nu au prevăzut nicio oră pentru studiul bazelor informaticii”, transmit profesorii.

Amintim că cea mai recentă declarație a ministrului Educației pe tema planurilor-cadru la liceu a fost pe 29 iunie când Sorin Cîmpeanu vorbea despre trunchiul comun probabil, pentru clasele IX-XII, din care lipsesc religia, limbile moderne și educația fizică, după afirmațiile acestuia. Mai multe detalii, aici.

Comunicatul Asociației patronale a industriei de software și servicii, din 11 ianuarie 2021, în format .pdf:

Foto: © Chatchai Sritakoset | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Vezi și: OFICIAL Programă pentru o disciplină nouă, la alegerea școlilor, care poate fi studiată din toamnă: “Introducere în Învățare Automată – Machine Learning” / Ce pot face elevii de la clasele a XI-a și a XII-a la această materie


12 comments
  1. Mie mi se pare o tampenie acest lucru.
    1 la mana, este o prostie sa bagi informatica pe gat copiilor daca acestora nu le place materia, iar 2 la mana acest daca ar fi bagat in scoala ar trebui sa foe pusa ca materie pe care sa o faca persoane care chiar sunt interesate de informatică

    1. Subscriu. Nu te impiedica nimeni, ca profesor de informatica, sa incluzi algoritmii in lectiile tale. Insa generalizarea e periculoasa si incarca inutil trunchiul comun. Elevii de liceu au fost consultati? Profilele umaniste. Este absurd sa iti inchipui ca acestia vor crea lucrari literare folosind pseudocod.

  2. Sunt student la facultate de informatica, aș zice să lăsați copii să fie fericiți că gunoiul ăsta de materie il vor studia dacă le va veni ideea năucită că au nevoie de așa durere și suferință in viețile lor. Înțeleg, banii, dar e prea mult .

  3. Nu e cazul!

  4. la TIC, sa invete ,la liceele tehnologice in trunchiul comun , utilizarea caselor de marcat si utilizarea terminalului pos, pentru aceasta este necesar introducere in trunchiul comun la liceele tehnologice a 2 ore de tic , deoarece marea majoritate a oamenilor cand se duc la cumparaturi la Lidl, Kaufland, etc nu stiu sa utilizeze deloc scanarea produselor de catre ei si de multe ori nici angajatii nu stiu sa ii invete cum sa-si scaneze singuri produsele
    Se gasesc foarte greu persoane care sa se angajeze la casele de marcat si pentru utilizarea terminalului POS deoarece in liceele tehnologice nu fac ore de tic in trunchiul comun suficiente si acesti absolventi inteleg foarte greu sau deloc , la magazine cand li se face instructajul pentru casele de marcat si utilizarea terminalului POS, deoarece nu au competente digitale suficiente

    1. Ca IT-ist cu o experiență de peste 17 ani îți pot spune că deși domeniul este viitorul, joburile în IT nu. Și aici se automatizează foarte mult, iar nevoia de programatori probabil va mai ține 5 maxim 10 ani, pe urmă vor trebui să se reprofileze.

  5. Aberație mai mare nu am auzit. Eu am terminat facultatea de economie unde am avut și două cursuri de programare total inutile. Nu mi-au folosit la nimic. Sunt un bun utilizator al word-ului și un f bun utilizator al excell-ului. Lucrez zilnic cu programe informatice din domeniul contabilității și salarizării. Dacă pe mine acele cursuri nu mă ajută cu nimic la ce o să îl ajute pe elevul care vrea să studieze istoria sau filosofia? Hai să învățăm să utilizăm un program informatic și să îi lăsăm pe programatori să își facă treabă. Elevii de la profilul uman tocmai din acest motiv l-au ales pentru că nu sunt interesați, pasionați sau înclinați către partea reală a lucrurilor, mai ales către informatică. Programarea o învață cu greu cei de la real. Putem enumera zeci de domenii în care ar fi bine sa avem cunoștințe minime. Să le dăm pe toate la bac?

  6. Cate ore vreti sa mai introduceti in orarul elevilor, domnilor profesori? Ba parlamentarii introduc cate o materie , ba voi ….mai aveti variante?

  7. Nu mai bine introducem informatica în trunchiul comun din liceu?

    1. Cand te gandesti cata matematica destul de avansata se face in liceu si nu se aplica in viata reala… informatica fiind mai simpla de fapt, da – ar ajuta mai mult in trunchiul comun. Eu nu contest ca nu e interesat sa rezolvi tot felul de calcule complicate, integrale si derivate… dar sincer: cine le foloseste? Sa se faca doar la facultatile care au nevoie… dar culmea: si acei absolventi vor folosi niste software-uri scrise de cativa care implementeaza solutiile. Da.. cine vrea sa faca cercetare – are nevoie… dar restul sunt chinuiti inutil.

      1. Dar ce se aplică în viața reală? Analiza literară? Istoria, Geografia? Pentru că da în fiecare zi am nevoie să știu înălțimea vârfului Omu și bătălia de la Călugăreni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Inspectoarea școlară care a recunoscut că a luat șpagă ca să transfere ilegal un elev, a fost dată afară din cadrul instituției, potrivit inspectorului general școlar din Constanța. Acesta spune că instanța va decide dacă mai poate fi învățătoare / Inspectoratul școlar județean încă nu a deschis o anchetă

Consiliul de administrație al Inspectoratului școlar Constanța a decis încetarea detașării în funcția de inspector școlar al Iuliei Cristina Cabrancea, de astăzi, 29 martie, potrivit inspectorului general, Sorin Mihai, într-o…
Vezi articolul

Rezultate admitere liceu 2024. Top 15 specializări în București / Ultima medie de admitere a scăzut pentru toate specializările. La Colegiul „Sfântul Sava” este 9,90, față de 9,95 în 2023

Ultima medie de admitere în 2024 a scăzut pentru primele 15 specializări din București. Clasa de Matematică-Informatică bilingv limba engleză de la Colegiul Naţional “Sfântul Sava” din București este prima…
Vezi articolul

Elevii trebuie să recupereze ziua de 2 iunie, declarată liberă de Guvern, până în 30 iunie, deși vacanța de vară 2023 începe pe 17 iunie / Ministerul Educației precizează că recuperarea se poate face și în avans (înainte de 2 iunie)

Elevii pot recupera ziua liberă de 2 iunie 2023 până în data de 30 iunie, potrivit Hotărârii de Guvern aprobate în ultima ședință din acest an pentru a crea așa…
Vezi articolul

Proiectul legii Învățământului preuniversitar, aflat în Parlament, nu prevede sancțiuni în cazul unor agresiuni asupra cadrelor didactice. Acestea sunt prevăzute în Codul Penal

Actuala variantă a legii Învățământului Preuniversitar, care se află acum în Parlament, prevede interzicerea comportamentelor „care pot pune în pericol sănătatea sau integritatea fizică/psihică ale beneficiarilor primari și ale personalului…
Vezi articolul