Plata cu ora în anul școlar 2025-2026. Profesorii depun dosarele la școală, în zilele de 28 și 29 august / Model de cerere și lista documentelor necesare / Din toamnă, tariful brut pe oră suplimentară scade cu aproximativ 50%

51.658 de vizualizări
Calendar oficial mobilitate
Foto: OECD
Dosarele pentru plata cu ora se depun la școală, în zilele de 28 și 29 august 2025, conform noului calendar al mobilității cadrelor didactice pentru anul școlar 2025-2026. În aceleași zile au loc și interviurile în vederea încadrării în regim de plată cu ora, conform sursei citate. Pe 1 septembrie sunt atribuite orele vacante/rezervate în regim de plata cu ora personalului didactic titular sau angajat pe durata viabilității postului didactic/catedrei la nivelul unităților de învățământ, personalului didactic asociat și personalului didactic pensionat, pe baza rezultatelor obținute la interviu, dacă este cazul.
  •  Legea 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, stabilește în premieră națională raportarea plății cu ora (PCO), pentru orele predate în învățământul preuniversitar, de către cadrele didactice, la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, fapt care determină o scădere de aproximativ 50% a tarifului brut pe oră suplimentară. 
  • Edupedu.ro a scris că un profesor debutant cu facultate, master didactic și formare pedagogică este plătit cu 22 de lei pe oră, la plata cu ora, la fel ca un zilier necalificat.
Calendarul pentru plata cu ora, an școlar 2025-2026

„18) Repartizarea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate în regim de plata cu ora:

a) depunerea dosarelor pentru încadrare în regim de plată cu ora la unitățile de învățământ și susținerea interviurilor în vederea încadrării în regim de plată cu ora; Perioada: 28-29 august 2025

b) atribuirea orelor vacante/rezervate în regim de plata cu ora personalului didactic titular sau angajat pe durata viabilității postului didactic/catedrei la nivelul unităților de învățământ, prin decizie a directorilor unităților de învățământ și acordarea avizului pentru încadrare în regim de plata cu ora personalului didactic titular sau angajat pe durata viabilității postului didactic/catedrei din alte unități de învățământ, personalului didactic asociat și personalului didactic pensionat, pe baza rezultatelor obținute la interviu, dacă este cazul; Termen: 1 septembrie 2025

c) transmiterea, la inspectoratele școlare, a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete și incomplete rămase neocupate, a listei posturilor didactice/catedrelor ocupate în regim de plata cu ora și a rezultatelor obținute la interviu, precum și a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete și incomplete ramase neocupate datorită neprezentării la post a candidaților repartizați în etapele anterioare; acordarea avizului pentru încadrare în regim de plata cu ora personalului didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în alte unități de învățământ și depunerea acestuia la inspectoratele școlare; Perioada: 1-2 septembrie 2025

d) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Perioada: 2-4 septembrie 2025

Modelul de cerere pentru plata cu ora, an școlar 2025- 2026, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate

Inspectoratul Școlar Timiș a transmis că avizul (certificatul) medical solicitat la depunerea dosarului în vederea ocupării în regim de plata cu ora a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate pentru anul școlar 2025-2026 trebuie să fie eliberat de medicul de medicina muncii ulterior datei de 1 iunie 2025.

Candidații vor anexa următoarele acte, în original, respectiv în copie, autentificate de conducerea unităţii de învăţământ la care sunt titular(ă)/detaşat(ă)/au funcționat în anul școlar 2024-2025 sau angajator (după caz)**:

(**Documentele anexate pot fi certificate pentru conformitate cu originalul și la depunerea dosarului în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original și a unei copii a acestuia)

1) copie a actului de identitate (B.I./ C.I.) din care să rezulte domiciliul şi de pe actele doveditoare privind schimbarea numelui, dacă este cazul;

2) copie de pe documentul de numire/ transfer/ repartizare pe postul didactic de la unitatea de învăţământ la care funcţionez;

3) copii ale diplomei/ diplomelor de studii şi foii matricole/ foilor matricole/ suplimentelor la diplomă;

4) copie de pe documentele/ certificatele privind pregătirea psihopedagogică; 5) copii de pe certificatele de grade didactice;

6) adeverinţe/ adeverinţă privind calificativele din ultimii doi ani şcolari încheiați în care am desfăşurat activitate didactică (pentru absolvenţii promoțiilor 2024, 2023 şi debutanții în primul sau al doilea an de activitate, adeverinţe/ adeverinţă conform NOTEI), în original;

7) adeverința privind calitatea de angajat cu contract individual de muncă (pentru solicitanţii angajați), în original;

8) copie a deciziei de pensionare (pentru solicitanţii care au intrat în posesia ei) sau declarație pe propria răspundere privind depunerea dosarului de pensionare;

9) cuponul de pensie din luna precedentă (pentru cadrele didactice pensionate);

10) copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor;

11) avizul de principiu al unităţii de învăţământ/ instituţiei pentru a funcţiona în sistemul plata cu ora în anul şcolar 2025-2026, în original (avizul va fi actualizat la inspectoratul şcolar în perioada prevăzută de calendarul mobilității pentru anul școlar 2025-2026);

12) avizul/ adeverinţă medicală, emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să reiasă faptul că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ (pentru cadrele didactice asociate sau pensionate), în original;

13) copii ale avizelor şi atestatelor necesare ocupării postului didactic/ catedrei, dacă este cazul;

14) curriculum vitae, în original, însoţit de copii ale actelor doveditoare privind activitatea ştiinţifică şi metodică;

15) adeverință/ adeverinţe eliberată/ eliberate de unitatea/ unitățile de învăţământ la care am fost angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 6 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului școlar în curs;

16) cazier judiciar, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii, contra libertăţii persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărţuire, trafic de minori, proxenetism, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fals şi uz de fals, furt calificat;

17) certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală din care reiese faptul că nu sunt înscris în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, în original*** . (*** În cazuri excepționale, dacă un candidat/ cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/ validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învățământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă)

Cine nu mai poate desfășura activități în regim de plata cu ora
  • Personalul didactic degrevat parțial de norma de predare (ex. director de școala, inspector școlar general) nu poate desfășura activități plătite cu ora sau cumul.
  • Excepție: se poate aproba plata cu ora doar pentru unități din zone izolate, cu acordul Consiliului de Administrație al inspectoratului școlar.

Art. 5 – „(1) Prin derogare de la prevederile Normelor metodologice privind întocmirea proiectului de încadrare, respectiv a planului de încadrare a personalului didactic de predare din unitățile de învățământ preuniversitar și încadrarea în regim de plata cu ora a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar, aprobate prin Ordinul ministrului educației nr. 6876/2023, și prevederile Metodologiei – cadru, în anul școlar 2025-2026, personalul de conducere din inspectoratele școlare, casele corpului didactic, unitățile de învățământ, unitățile de educație extrașcolară, precum și personalul de îndrumare și control din inspectoratele școlare nu pot desfășura activități didactice de predare remunerate prin plata cu ora sau cumul.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în absența personalului didactic calificat, consiliul de administrație al inspectoratului școlar poate aproba, pentru personalul de conducere, efectuarea de activități didactice de predare în regim de plata cu ora la discipline pentru care are calificarea necesară, în unități de învățământ de nivel primar sau gimnazial din mediul rural situate în zone izolate”, prevede procedura oficială.

Informații de context despre plata cu ora

Vom vedea la sfârșitul lunii august câți titulari, câți suplinitori avem și câte ore au rămas la plata cu ora neacoperite. Eu sper să nu fie o reducere în zona suplinitorilor și să fie o reducere decisivă majoră în zona a ceea ce numim plata cu ora”, a declarat Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, la Euronews România, pe 14 august, întrebat dacă este posibil ca măsura creșterii normei didactice să ducă la mai puțini profesori suplinitori.

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că „i-am avertizat pe premier și pe ministrul Educației, din semnalele pe care le avem, că orele la plata cu ora nu vor mai fi luate”.

Reducerea tarifului la jumătate pentru plata cu ora va veni cu un cost mare asupra „calității actului de predare-învățare-evaluare”, a afirmat, marți Cornelia Popa Stavri, președinte la Sindicatul Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4, la DC Edu.

Adrian Balog, profesor la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara, a vorbit despre efectele pe care ar putea să le aibă reducerea tarifului la jumătate pentru plata cu ora. „Vor exista situații în care unii colegi – asta e valabil în toată țara – să nu mai accepte acele ore la plata cu ora, din cauza faptului că nu vor mai avea bani suficienți pentru a face naveta și pentru a desfășura acele ore”, a spus acesta la dezbaterea de marți, 5 august, organizată de Ministerul Educației și Cercetării.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că „deja avem informații din școli, de la directori, de la colegii din consiliile de administrație, că sunt foarte multe discipline unde colegii noștri refuză să mai ia plata cu ora”. Declarațiile au fost făcute la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.

Violeta Estrella Bontilă, directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a spus că nu știe cine va mai lua „plata cu ora la 22 de lei”. „Cine dorește să muncească gratis sau să muncească pe extrem de puțini bani? Este o muncă ce presupune un efort intelectual foarte mare”, a menționat profesoara. Declarațiile au fost făcute pentru Radio România Timișoara.

Din 1 septembrie 2025, de când începe anul școlar 2025-2026, profesorii din învățământul preuniversitar care predau suplimentar în regim de plată cu ora (PCO) vor fi plătiți mai puțin decât până acum, în urma unei modificări introduse de Legea 141/2025. Noua formulă de calcul, prevăzută la articolul 183 alineatul (51) din Legea 198/2023, stabilește că plata cu ora se face prin raportarea salariului brut lunar la numărul mediu de ore lucrătoare pe lună, stabilit anual de Guvern și nu la numărul de ore de predare dintr-o lună, cum era până acum.

La articolul 183, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:

„(51Începând cu data de 1 septembrie 2025, în sistemul de învățământ preuniversitar de stat, la stabilirea tarifului la plata cu ora se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere gradația de vechime în muncă, treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător, la care se adaugă, după caz, următoarele majorări/sporuri: majorarea pentru predare simultană, indemnizația pentru învățământ special sau spor pentru activitatea de predare în sistemul penitenciar, indemnizație pentru zone izolate, spor de handicap și sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, raportat la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, stabilit anual prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.”

Conform HG 1506/2024, numărul mediu lunar de ore lucrătoare este de 165,334, iar salariul minim brut pe economie în 2025 este de 4.050 lei. Rezultă că remunerația minimă brută legală orară pentru orice muncă este 24,496 lei brut/oră.

De remarcat că în contextul prezentării acestei măsuri de reducere a sumei pentru plata cu ora, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat pe 8 iulie 2025 că „este un calcul corect și atât își permite în acest moment țara”.

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, ce efecte are diminuarea cuantumului la plata cu ora pentru profesori: „În toamnă nu vor fi la plata cu ora profesori. Vor rămâne zeci de mii de copii, sute de mii de copii fără profesori”.

Referitor la plata cu ora, Daniel David a anunțat, joi, 3 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, că valoarea pe care o dăm pentru o oră se va schimba.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Procedura pentru încadrarea profesorilor în anul școlar 2025-2026 poate fi consultată mai jos:

Citește și:
Confuzie la Ministerului Educației. Semestre, în loc de module, în proiectul cu regulile pentru plata cu ora în anul școlar 2025-2026 / Din toamna anului 2022 s-a renunțat la organizarea pe semestre
Regulile privind plata cu ora pentru profesori, directori și inspectori în anul școlar 2025-2026, puse în consultare publică de Minister: cum se calculează tariful și excepțiile care se aplică în acest an școlar / Model Fișa de evidență lunară
Simion Hăncescu, FSLI: I-am avertizat pe premier și pe ministrul Educației, din semnalele pe care le avem, că orele la plata cu ora nu vor mai fi luate. Nu prezintă nicio miză, pentru că tariful nu este deloc motivant
Cornelia Popa Stavri, FSLI: Domnul ministru nu înțelege că ne va costa foarte scump această diminuare a cuantumului plății cu ora, din punct de vedere a pregătirii elevului, dar și a calității propriu-zise a actului de predare-învățare-evaluare
Vor exista situații în care unii colegi nu vor mai accepta ore la plata cu ora, din cauza faptului că nu vor mai avea bani suficienți pentru a face naveta și pentru a desfășura acele ore, spune un profesor reprezentanților Ministerului Educației: Să fie regândită puțin situația plății cu ora, adică să nu se reducă la jumătate
Avem informații din școli că sunt foarte multe discipline unde colegii noștri refuză să mai ia plata cu ora, spune liderul sindical Marius Nistor: În momentul în care o oră plătită în regim de plata cu ora este echivalentul orei unui zilier din România, este clar că ea nu mai prezintă niciun fel de interes
Nu știu cine va mai lua plata cu ora la 22 de lei, spune directoarea Violeta Estrella Bontilă: Cine dorește să muncească pe extrem de puțini bani? Este un efort intelectual foarte mare
Un profesor debutant cu facultate, master didactic și formare pedagogică este plătit cu 22 de lei pe oră, la plata cu ora, la fel ca un zilier necalificat – ANALIZĂ pe baza Legii Bolojan
OFICIAL Plata cu ora 2025 în învățământ – tariful brut pe ora suplimentară sau vacantă tăiat cu 50% pentru toți profesorii din România / Exemplu de calcul
Directoarea Violeta Estrella Bontilă, despre creșterea normei didactice: Nu e ca și cum eu curăț cartofi încă 2 ore pe săptămână. Nu așa se pune problema, pentru că munca din spatele pregătirii unei lecții este total diferită


5 comments
  1. Mi se pare incorect că plata cu ora să fie diminuată pentru că,efortul este același și pentru orele din norma didactică și pentru orele la plata cu ora. Eu pot lucra cu 1/3 din nr de elevi sau 1/3 din timpul alocat unei ore de curs? Nu este normal că plata pentru aceeași muncă să fie aceeași? Eu am făcut de-a lungul întregii cariere mult voluntariat în învățământ: pregătire pentru concursuri, evaluare la olimpiade și alte concursuri, pregătire cu elevii cu rezultate slabe și multe altele…….. A fost o alegere pe care am făcut-o pentru elevi! Acum,eu ,personal nu voi accepta această nouă umilință și nu voi munci la plata cu ora în noile condiții! Le doresc succes celor care trebuie să rezolve problema încadrării cu personal calificat a orelor rămase cel puțin la științe!

    1. da nu te du.
      Termini de predat, mergi acasa si de la 4-5 nu mai raspunzi la telefon la nimeni din scoala.
      in perioada de concediu nu te prezinti la lucru.

      voi profesorii cu atitudine miloaga impreuna cu guvernul faceti invatamantul praf. Stati si voi drepti si cereti reforma atat salariala dar si educationala si nu mai dati inapoi.

      nu mai corectati lucrari la BAC pe coji de seminte, nu mai acceptati sa corectati gratis la simulari, etc.

      mie mi-a ajuns un an la catedra ca sa inteleg ca nu voi reveni in conditille astea cu toate ca-mi place sa predau.

    1. În învățământ a ajuns ca în Caragiale:trădare sa fie dar sa o știm și noi.Se vor bate pe orele rămase pentru ca oricum nu le vor face.

    2. Nu-i concediu atunci?!?! Este un abuz al ministerului, săvârșit de câinii lui credincioși, directorii. Ce tot îi cheamă pe bieții oameni?!?! Apoi, sigur se vor „bate” pe 22 de lei ora. Nici în comunism nu valora atât de puțin munca unui intelectual, dar, probabil, așa se întâmplă când ești condus de un olimpic, imediat după o campanie” România educată”. RUȘINE!!! TOȚI VOM PLĂTI DEZASTRUL…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Subiecte și bareme de corectare Informatică – Bacalaureat de toamnă 2024, publicate de Ministerul Educației. Cerințele pentru limbajele de programare C/C++ și Pascal, Mate-Info și Științe ale naturii – descarcă

Subiectele și baremele cu răspunsurile corecte pentru proba la alegere în funcție de profil de la examenul de Bacalaureat 2024 sesiunea august au fost publicate de Ministerul Educației, pe subiecte.edu.ro,…
Vezi articolul

BREAKING La nivel național se vor închide toate unitățile de învățământ vineri, luni și marți în vederea desfășurării alegerilor, anunță ministrul Educației. În aceste zile profesorii și elevii vor face orele online

Toate școlile își suspendă cursurile fizic timp de 3 zile, înainte și după alegeri, anunță ministrul Educației, Monica Anisie, potrivit StirileProTV. Orele vor continua online, a precizat Anisie. Cursurile din…
Vezi articolul

Gradația de merit 2024. Ce promiteau Klaus Iohannis și Ligia Deca în raportul România Educată și ce a pus, de fapt, în practică ministra Educației în prima „reformă” a gradației de merit, sporul de 25% pentru profesori

Pentru prima dată, în anul școlar 2024-2025 gradația de merit va fi acordată conform Legii 198/2023, adică a legii făcute pe baza proiectului România educată. Asta înseamnă că sporul de…
Vezi articolul