Plata cu ora pentru profesori se va raporta la timpul total de lucru, adică 40 de ore pe săptămână, anunță ministrul Daniel David: Valoarea unei ore la plata cu ora să nu depășească valoarea unei ore din normă

15.000 de vizualizări
Foto: Marília Castelli – Unsplash.com
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a anunțat că plata cu ora pentru profesori se raportează la timpul de lucru total, adică 40 de ore pe săptămână. Măsura vine pentru a se evita situația în care o oră la plata cu ora costă mai mult decât o oră din norma didactică, potrivit mesajului transmis cu ocazia preluării unui nou mandat de ministru al Educației și Cercetării.

„Plata cu ora se raportează la timpul de lucru total (40 de ore pe săptămână), astfel încât valoarea unei ore la plata cu ora să nu depășească valoarea unei ore din normă”, se arată în mesajul ministrului Daniel David.

Norma didactică

  • „Voi propune ca valorile stabilite prin lege să poată să fie crescute cu maximum 2 ore, printr-o metodologie a ministerului, în funcție de diverse criterii (ex.: cât de fragmentată este norma, mediul de lucru, vechimea, numărul de copii cu CES din clasă etc.), pe care le voi discuta și cu partenerii de dialog social.
  • Degrevările pentru vechime se vor putea face din timpul nedidactic al normei.
  • Degrevările pentru funcțiile de conducere vor fi în jur de 30%, diferențiat în funcție responsabilități, și trebuie să fie, de regulă, incompatibile cu plata cu ora.
  • Plata cu ora se raportează la timpul de lucru total (40 de ore pe săptămână), astfel încât valoarea unei ore la plata cu ora să nu depășească valoarea unei ore din normă.
  • În învățământul superior, limita de 16 ore echivalente va deveni 18, pentru a ajuta universitățile să se înscrie în bugetul alocat”, potrivit ministrului Educației și Cercetării.

În prezent, normele metodologice din 30 august 2018 reglementează salarizarea prin plata cu ora pentru profesori. Potrivit documentului, pentru calculul tarifului la plata cu ora aferent posturilor didactice de predare/catedrelor vacante/rezervate se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător. La salariul de bază se aplică, după caz, și sporurile.

Articolul 9 – (1) Calculul pentru plata cu ora se raportează la norma didactică de predare-învățare-evaluare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă prevăzută la art. 262 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Pentru calculul tarifului la plata cu ora aferent posturilor didactice de predare/catedrelor vacante/rezervate se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător. La salariul de bază se aplică, după caz, următoarele sporuri: indemnizație pentru învățământ special, indemnizație pentru zone izolate, spor pentru activitatea de predare în sistemul penitenciar, spor pentru predare simultană.

(3) Tarifele orare din învățământul preuniversitar se calculează prin raportarea salariului de bază calculat conform alin. (2) la numărul de ore aferent normei didactice de predare, astfel:

a) 1/72 pentru norma didactică de 18 ore pe săptămână;

b) 1/64 pentru norma didactică de 16 ore pe săptămână în învățământul special;

c) 1/96 pentru norma didactică de 24 de ore pe săptămână, învățători, antrenori din palatele și cluburile copiilor, profesori de instruire practică și maiștri-instructori;

d) 1/80 pentru norma didactică de 20 de ore pe săptămână, învățător-educator, institutor-educator, profesor-educator, maistru-instructor și profesor de instruire practică în învățământul special;

e) 1/80 pentru profesori pentru învățământul primar, învățători, institutori învățământ primar;

f) 1/100 pentru profesori pentru învățământul preșcolar, educatoare, institutori învățământ preșcolar.

(4) Pentru activitatea de dirigenție efectuată de personalul didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau determinată, cu normă întreagă sau cu timp parțial, cu cel puțin jumătate de normă de bază, în una sau mai multe școli, majorarea corespunzătoare se calculează la nivelul prevăzut pentru norma întreagă, la unitatea unde efectuează activitatea de dirigenție.

(5) Personalul didactic de predare care prestează activitate de dirigenție și care își desfășoară activitatea didactică în baza mai multor contracte individuale de muncă poate desfășura activitate de dirigenție doar în executarea unui singur contract individual de muncă.”

Potrivit grilei de salarizare, un profesor cu studii de lungă durată (grad didactic II, vechime între 20 și 25 de ani) are salariul de bază de 5854. Dacă ne raportăm la formula de mai sus, tariful orar se calculează astfel: 1/72 raportat la salariul de încadrare. Salariul de bază, fiind 5854, se împarte la 72 și se obține suma de 81.30 lei. Salariul net, în mână, este doar 58% din salariul brut, adică 47,154 net. La această sumă se adaugă și sporurile.

Citește și:
Plata cu ora scade pentru profesori, prevede programul Bolojan: se va raporta la timpul total de lucru, adică 40 de ore pe săptămână, nu la 18 ore ca acum
OFICIAL Salariul de bază al profesorilor pentru învățământ primar, angajați la plata cu ora, trebuie să includă majorarea de 10% pentru sporul de dirigenție – Înalta Curte de Casație și Justiție


18 comments
  1. Va bateți joc de noi, de toți cei din învățământ!

  2. Ati votat schimbarea ? Sa ramaneti cu ea!!! Frica a functionat ca si la pandemie.Sa Mai avem rabdare 5 ani. Succesuri.

  3. Pacat ca domnul ministru dezinformeaza.Plata cu era la fel ca norma didactica.nici nu are cum sa fie altfel atat timp cat se face exact aceeasi munca.Practic salariul de baza se impartea la numarul de ore din norma didactica si rezulta plata cu ora.Cele doua erau similare Putea sa intrebe orice secretara dar nu pierde nici o ocazie in a se face de ras.Practic calculul pe care-l arunca in presa o sa injumatateasca retributia fata de norma didactica la aceeasi nunca.Alta inventie romaneasca, la fel ca multe altele (ca si democratia originala)

  4. Ce nu face guvernul pt 1 miliard de euro pe an, cu scrisori siropoase de la Miaunel David.

    Doar nu vreți sa taie subvenția de la partide si sinecurile.

  5. Asa la o socoteala simpla pentru jumatate de norma plata cu ora suma scade cu 2/3 si mai bine. Cine o fi fraier sa se complice in cazul asta cand poate da meditatii? lol

  6. Foarte bine!Titularii vor avea și mai multe ore pe care nu le vor face pentru ca trebuie sa le iasă banul!

  7. 81.30 lei ?
    Pai nici nu-i rău. Si asta-i doar prof. gr. II…
    Din câte am înțeles, multe Universități nu-și permit un asemenea nivel pentru plata cu ora.
    O medie undeva pe la 40-50 de lei, se pare.

    Daca aud de acest tarif, mulți universitari se vor gândi la colaborări cu preuniversitarul 🙂

    1. Jalnic daca e asa…si vrem calitate in invatamant (nu conteaza care).
      Pai comparati cu ora de manopera in orice meserie, de ex instalator, electrician etc. Cine iti face ceva pe 40 lei ora?
      Iar pe 40 lei astia profesorul ar trebui sa „destepte” 30 de elevi, ca nu lucreaza cu unul, deci daca raportam la elev, vine un leu si ceva??

    2. 81 de lei brut… după tăierile anunțate, netul va coborî de la 47 la 22 de lei… această minunată sumă nu concurează cu cât câștigă un profesor în particular. Plus că vă rog frumos, nu comparați un doctorand cu un profesor cu gradul II sau I. ,,Universitar” e asistentul titular, lectorul, conferențiarul, profesorul plin… iar condițiile de muncă nici nu se compară. Lucrul cu studenții e mult mai usor decat lucrul cu copiii…
      Nu vă dați seama câți nu se vor mai întoarce de la toamnă în învățământ. Erau pensionari sau studenți masteranzi sau titulari care mai luau ore neocupate dupa etapele de concurs ca să ajute școala.

  8. Pentru o taiere de 2 lei o sa vada el cum va rezolva greva generala. Tot anul vom face greve de avertisment iar in iunie greva generala.

    1. Perfect! să stea fraierii fără salariu deloc, să „rezolve” cei 2 lei in minus la plata cu ora. Manipulare pentru fraieri e greva. Asta se și vrea! Greva. 5000 minim în minus de profesor, iese ceva

  9. Atunci cei care sunt in plata cu ora sa nu mai pregateasca lectia si sa corecteze lucrari daca nu sunt platiti pentru acest lucru.

    1. Corect. Daca esti platit pentru simpla prezenta cu cuwrul pe scaun o ora, activitatile aferente ce ar fi platite nu le mai facem si punct. Nu mai corectam,nu mai facem nimic in plus decat predarea la acea ora. Daca nu, sa vina studentii, necalificatii sau chiar calificatii vreo 200 km zilnic in 3-4-5 scoli. Mult succes!

      1. Piciule, stai in banca ta!😁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Rata de vaccinare a profesorilor și angajaților din școli a fost impusă drept criteriu de prezență fizică de către Ministerul Educației, nu de Ministerul Sănătății, susține acesta din urmă într-un răspuns la solicitarea Federației Părinților și Aparținătorilor Legali

Criteriul pe baza căruia școlile au fost deschise cu prezență fizică în perioada 5 noiembrie 2021 – 15 ianuarie 2022, adică rata de vaccinare a profesorilor și angajaților din școli,…
Vezi articolul

Ministrul Sănătății anunță un proiect pilot pentru a reduce numărul de medici care pleacă din România / „Există specializări unde examenul se dă în biroul profesorului. Asta trebuie să înceteze dacă vrem să stimulăm tinerii”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că instituția pe care o conduce va demara un proiect pilot pentru păstrarea medicilor în țară după ce termină stagiul de practică – rezidențiat…
Vezi articolul
Concursul de directori la București

Atribuțiile noilor inspectori generali școlari, numiți directori ai DJIP, păstrate la secret de noul Regulament de Organizare, așa cum decisese fostul ministru Cîmpeanu în 2015 – draft / Ce atribuții aveau inspectorii școlari generali în ordinul de ministru inițial

Atribuțiile directorilor generali din viitoarele direcții județene, adică noile inspectorate școlare, vor fi stabilite în fișa postului și nu apar în proiectul de Regulament-cadru de organizare şi funcţionare a direcţiilor…
Vezi articolul

VIDEO Coadă la Suceava pentru înscrierea la concursul de profesori suplinitori. Proba scrisă are loc vineri / Candidat: O mare umilință față de cei care vor să predea. Eu am venit din străinătate după 25 de ani, sistemul este dezastruos

Coadă la Suceava la centrul în care candidați sau profesori care nu au ocupat un post în școală în urma Titularizării 2024 au venit să se înscrie pentru concursul de…
Vezi articolul