Predare multidisciplinară aplicată de profesori pentru ca elevii să stea mai puține ore în fața calculatorului în timpul școlii online – printre planurile Ministerului Educației la o lună și jumătate de când a început școala

22.719 vizualizări
Foto: gov.ro
Profesorii ar putea trece la crearea de lecții de „predare transdisciplinară sau multidisciplinară”, pentru a reduce timpul pe care elevii îl petrec în fața calculatoarelor, în timpul școlii online. Planul a fost anunțat astăzi, 26 octombrie, de ministrul Educației, Monica Anisie, la o lună și jumătate de la începerea școlii în condiții de pandemie.

Ministerul Educației nu a finalizat nici până acum adaptarea programei școlare la predarea online, deși școala a început pe 14 septembrie 2020 cu parte din unitățile de învățământ direct în online, iar ministrul Anisie a declarat astăzi că predarea în comun a unei lecții de mai mulți profesori poate fi o soluție, pentru școlile din scenariul roșu.

Este o variantă care se lucrează la nivelul Ministerului Educației: nu este vorba neapărat despre un tandem [între profesori – N.Red.], vorbim de o predare transdisciplinară sau multidisciplinară. Se analizează și acest aspect, tocmai pentru a veni în sprijinul elevului, să nu mai stea atâtea ore în fața calculatorului, dacă este necesar. Trebuie să ne raportăm și la situația epidemiologică„, a declarat ministrul Educației, întrebată dacă profesorii va trebui să predea în tandem, pentru ca orarul să fie mai suplu, în online.

În ceea ce privește timpul concret de predare și conținuturile predate în acest an, al doilea afectat de pandemia COVID-19, Monica Anisie a declarat că, „la acest moment, am decis deja în cadrul Ministerului Educației să existe o comisie formată din specialiști care să realizeze o adaptare a programei la predarea online. Se analizează de către comisii de specialitate din cadrul Ministerului toate aspectele legate de acest lucru și luni vom avea o conferință de presă în care vom preciza toate măsurile referitoare la acest aspect. Acest aspect se află în evaluare [cu privire la modul în care se va realiza testarea online a elevilor – N.Red.]. Specialiștii din cadrul MEC realizează acum o evaluare„.

Declarațiile au fost făcute la evenimentul de lansare a procesului de consultare publică pentru elaborarea Strategiei privind digitalizarea Educației 2021-2027. Amintim că Monica Anisie candidează pentru un post de senator pe listele PNL în viitoarele alegeri generale. Aceasta lansează în dezbatere publică Strategia privind digitalizarea Educației 2021-2027 cu aproximativ o lună înainte de alegerile parlamentare 2020 și la 11 luni după ce a preluat mandatul de ministru al Educației.


12 comments
  1. Aștept să văd un exemplu concret de astfel de lecție și explicații concrete despre ce înseamnă predare multi-pluri-trans-disciplinară. Poate e doar imaginația mea, dar cred că și cei care folosesc acești termeni nu prea știu cu ce se mănâncă. Dar sună bine când îi folosim și ni se pare că ne fac să părem inteligenţi și competenți. Dar cred că voi rămâne cu așteptatul, inclusiv a marii debirocratizări a sistemului de învățământ. Problemele noastre și ale copiilor nu-și vor găsi rezolvarea în deciziile celor de la București. Sunt total rupţi de realitatea de la firul ierbii. Depinde doar de noi să ne găsim soluții.

  2. Imi amintesc ca au fost profesori care predau multidisciplinar , de exemplu noțiuni de analiza matematica si aplicatii in fizica (noțiunile de timp , spatiu , accelerație , viteza …explicate cu ajutorul derivatelor , integralelor…..)
    Sau predare simultană limbi straine …
    sau geografie si istorie ….
    Profesorii ar putea sa se grupeze si sa elaboreze lectii multidisciplinare , susținând pe rând fiecare , cate o parte a lecției , sau sub forma unei discuții..

    1. Predare simultana a limbilor straine?
      My name est Popescu and this est my collègue Ionescu. Nous allons be your profs this année at ce highschool. Welcome dans our classe!
      Cam asa, doamna Carmen cea datatoare de sfaturi de mare angajament???

  3. Dna ministru cred ca faceti o confuzie: mulți elevi au telefoane și nu calculatoare. Ei stau în fata telefonului nu în fata calculatorului.

    1. Sigur Gicule! Sa ramana doar bicefalii si tricefalii, ca ei s-ar incadra (fugi la DEX daca nu s-a aprins becul!).
      Dupa capul tau, daca exista, atunci cand ai 10 oameni care-ti construiesc casa si tu renunti la 5, casa se face mai repede si mai bine, nu?

  4. Eu zic ca adesea se greșește : sute de ore de matematica superioara inutile. În loc sa facă educație civica sa știe cum e cu Constituția cu legile tariî cu ue etc baga în ei niște formule absurde inutile .Ce mi s ar părea util sa învețe tinerìi ? Educație sanitara noțiuni de psihologie comportament atitudine educație sexuala educație juridica limbi străine cum se deschide o afacere educație antreprenorială chestiuni practice de adaptare la viață de zi cu zi nu matematici superioare nici fraze obscure .

    1. Puneți virgule, vă permite să respirați.
      Matematici superioare, formule absurde? Matematica nu poate fi în niciun caz absurdă. Și ce înseamnă matematică superioară?
      Există în școală educație civică, sanitară, antreprenorială, există psihologie, limbi străine.
      Ideea este, deci, să o lăsăm mai moale cu matematica, nu?
      P.S. Nu predau matematică, ci limbi străine.

  5. Doamnă ministru, așteptăm încă lecția model clasică predată la clasă.
    Apoi așteptăm cu interes sa ne arătați cum se pot conecta 2 profesori in acelasi timp la aceasi clasa pe minunatele platforme gratuite.

    Campanie electorală pe spinarea educației.

  6. Brambureala, amețeală, SF uri și cam atât. Copiii sunt cobaii în acest film prost.

  7. Transdisciplinaritate e in capul ei. Si multa pluridisciplinaritate…muuuuulta. Nu incetez sa ma mir cum pot veni din capul unui om atat de multe ineptii pe metrul patrat. Bah, trantesti, teantesti. Dar chiar asa, niciodata sa nu te simti???

  8. 1000 de propuneri…din pacate copiii nostri vor termina scoala pana se va concretiza ceva. Si al meu mai are 3-4 ani… Intre timp, merge la scoala cu ghiozdanul in spate care are 7-8 kg 30 minute pe jos. Jumate din greutate sunt manualele, care teoretic ar trebui sa existe si electornic si in felul acesta nu ar mai fi necesar sa le care (daca si profesorii sunt de acord). Practic, la clasa a 9-a nu exista manuale in format electornic. Copilul e mare, intr-adevar, dar ia incercati dumneavoastra sa mergeti 2-3 km pe jos zilnic, cu doua bidoane de apa de cate 5 litri in spate si apoi mai discutam…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației: După plata cu ora, în 2026 miza fundamentală este deblocarea posturilor. Noi ne-am implementat măsurile bugetare, așa că nu văd de ce să nu avem o libertate pentru angajări

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat marți, la Digi24, că una dintre prioritățile sale pentru începutul anului 2026 este deblocarea posturilor din sistemul de educație, blocaj impus prin…
Vezi articolul

UPDATE Una din patru școli din România nu deținea dotări minime pentru spălarea mâinilor, înainte de pandemie / Două din cinci școli din lume nu au asemenea spații, condiție sanitară fundamentală – raport UNICEF

Două din cinci școli din întreaga lume nu au spații destinate spălării mâinilor cu apă și săpun, au avertizat miercuri UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), relatează EFE, preluată…
Vezi articolul

Elevii navetiști care nu au asigurat transport public nu vor avea gratuitate, ci vor primi o sumă forfetară, în baza unui Card național de elev, potrivit proiectului legii Învățământului Preuniversitar, prezentat de Ligia Deca

Elevii care învață în altă localitate decât cea de domiciliu și „nu pot beneficia de transport public de persoane prin curse regulate” nu vor beneficia de transport gratuit, ci vor…
Vezi articolul

Genoveva Farcaș, directoarea Casei Corpului Didactic Iași: Când să se facă cursurile de formare pentru profesori, după orele didactice, în vacanțe? Calendarul formării profesorilor generează situații de formalism, pe care nu ni le dorim și avem nevoie de niște cadre de referință mai clare

„Cred că este principala problemă pe care o avem când ne raportăm la formarea profesorilor din România, practic, acest formalism care este pe alocuri întâlnit”, a declarat Genoveva Farcaș, directoarea…
Vezi articolul

Director de colegiu: Pot constitui normele didactice de 20 de ore, pentru profesorii de Matematică și Limba română, cu ore de pregătire pentru examene? Răspunsul secretarului de stat Kallós Zoltán: Această posibilitate există la decizia unității de învățământ. Dacă se impune, atunci faceți acest lucru

Vasile Busuioc, director al Colegiului Tehnic „Decebal” din Drobeta – Turnu Severin, a întrebat, la dezbaterea organizată marți, 5 august, de către Ministerul Educației și Cercetării, dacă pot fi constituite…
Vezi articolul