Predarea, evaluarea și admiterea online vor fi introduse în Legea Educației, anunță Liviu Pop, președintele comisiei de învățământ din Senat

16.999 de vizualizări
FOTO: captura youtube.com
Legea Educației ar urma să fie modificată astfel încât să devină posibilă „desfășurarea cursurilor online, a evaluării, admiterii online”, spune într-un anunț video făcut pe Youtube președintele Comisiei de Învățământ a Senatului, Liviu Marian Pop. Acesta a publicat forma proiectului despre care spune că ar fi fost aprobat în ședința Comisiei.

Senatorul PSD susține că a organizat azi, 14 aprilie, o ședință online în care s-au aprobat „în unanimitate” o serie de modificări.

Tocmai am încheiat o ședință a Comisiei de învățământ în cadrul Senatului României. Am votat în cadrul Comisiei, în unanimitate, câteva modificări la legea educației naționale, tocmai plecăm de la starea de urgență în care se află țara noastră, stare care va continua și în următoarea perioadă conform decretului pe care astăzi președintele l-a semnat.

Ce am modificat de fapt, ca și completare a Legii Educației Naționale, dă posibilitatea desfășurării cursurilor online, a evaluării, admiterii online, în așa fel încât anul universitar 2019 -2020, precum și anul școlar să se încheie în condiții foarte bune, să nu aibă de suferit sau de pierdut elevii sau studenții acestei țări.

Cu siguranță mâine, în plenul Senatului, toți colegii noștri senatori vor vota în unanimitate acest proiect de lege, tocmai pentru a veni în sprijinul elevilor și studenților și a tuturor celor implicați în actul educațional din România,” a spus senatorul Liviu Pop.

Proiectul de lege adoptat astăzi în Comisia de învățământ de la Senat și anunțat de Liviu Pop

Liviu Pop a publicat pe Facebook forma actului normativ care ar fi fost aprobat în Comisia de Învățământ organizată online azi.

„Proiect de L E G E pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011
Parlamentul României adoptă prezenta lege

​Art.I.- Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. Dupa articolul 25, se introduce un nou articol, art. 251, cu urmatorul cuprins:

Art. 251. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 25 alin.(1), în situațiile declarate de urgență sau de asediu potrivit prevederilor constituționale, activitățile desfășurate în învățământul preșcolar și școlar se pot desfășura și online pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental la învățătură prevăzut de art. 32 din Constituție.

(2) Pentru învățământul preuniversitar, Ministerul Educației și Cercetării elaborează Metodologia derulării activităților în unitățile de învățământ in sistem online, care cuprinde precizările necesare astfel încât să se asigure desfășurarea procesului didactic în cele mai bune condiții.

2. Dupa articolul 139, se introduce un nou articol, art. 1391, cu urmatorul cuprins:

Art. 1391. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 139 si 140, in situațiile declarate de urgență sau de asediu potrivit prevederilor constitutionale, activitățile desfășurate în învățământul universitar se pot desfășura și online pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental la învățătură prevăzut de art. 32 din Constituție.

(3) Instituțiile de învățământ superior elaborează, în baza autonomiei universitare și cu asumarea răspunderii publice, propria Metodologie a derulării activităților desfasurate in universitate in sistem online, aprobată de Senatul universitar, care să asigure buna desfășurare a activităților didactice.

3. După articolul 143 se introduc trei noi articole, art. 1431 – 1433, cu următorul cuprins:

Art. 1431. (1) Desfășurarea activității în universități, a cursurilor /seminariilor /laboratoarelor /proiectelor, atelierelor, examenelor de finalizare a semestrului II, a ciclurilor de licentă, masterat doctorat, susținerea referatelor de doctorat și a tezelor de doctorat, susținerea tezelor de abilitare pentru anul universitar 2019-2020 și în modul on-line, pentru formele de organizare a programelor de studii cu frecvenţă și cu frecvență redusă, se subscriu dispozițiilor art. 139 lit. a), b), c) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale cu modificările și completările ulterioare.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în oricare an universitar în care se declară stare de urgență sau de asediu.

Art. 1432. – Prin derogare de la prevederile art. 142 din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, universitățile pot organiza admitere, pentru anul universitar 2020-2021, în forma online potrivit metodologiei aprobată de senatul universitar.

Art. 1433. – Prin derogare de la prevederile art. 22 și 138 din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare și a art. 33, 34, 35 din OUG 75/2005 cu modificările și completările ulterioare, acreditarea și autorizarea provizorie a programelor de studii universitare de licență și ale domeniilor de masterat, precum și a organizațiilor furnizoare a educație se prelungesc până la data de 30 iunie 2021.

II – În termen de 15 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării emite normele metodologice prevăzute la art. art. 251 alin. (2) și la art. 1391 alin. (2).
III. – Prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (2), prevederile prezentei legi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor articolului 75 şi ale articolului 76 alineatul (1) din Constituţia României, republicată.”

Informații de background

Reamintim că în Decretul pentru prelungirea Stării de Urgență semnat de Președintele Iohannis este prevăzut că derularea activităților online pentru profesori și elevi va fi stabilită, pentru următoarele 30 de zile, de Ministerul Educației.

Prevederea actuală, de stabilire de către minister a activităților online, vine în contextul în care vineri, pe 10 aprilie, la 30 de zile de la închiderea școlilor, ministerul a anunțat într-un comunicat, după o video-conferință cu sindicatele și organizațiile de părinți, elevi și rectori, că „a fost agreată cu partenerii educaționali necesitatea conceperii de către Ministerul Educației și Cercetării a unor ghiduri de realizare a activității didactice în mediul online, în care să fie inclusă și monitorizarea acestei activități”.

Ministrul Monica Anisie a declarat pe 6 aprilie că urmează să reglementeze cursurile online:

„Suntem conștienți că nu toți elevii au posibilitatea de avea acces la învățatrea online și studiile pe care le-au făcut chiar reprezentanții elevilor, dar și cele realizate de Ministerul Educației și Cercetării arată că peste 60% dintre elevi își continuă învățarea de acasă în spațiul acesta online. Este adevărat, este o provocare, dar pe aceasată cale țin să mulțumesc tuturor că s-au mobilizat și iată că suntem solidari. M-am sfătuit și cu reprezentanții părințilior, și cu cei ai elevilor, și cu reprezentanții sindicatelor și am convenit că este necesar ca din partea Ministerului Educației să se realizeze un act normativ și pentru învățarea online.”

FOTO: captura Youtube.com


4 comments
  1. nu se mai face carte de când cu online . mă refer la universitar acolo știu .
    prezenta la curs f slabă indiferent de profesor. practic se intra pt a înregistra cursul că ‘sa fie acolo’
    greu de urmărit , obositor , se pierde concentrarea repede , feedback slab sau deloc , dispare interesul , se instalează monotonia. moartea pasiunii.
    seminariile făcute fizic .. ei , alta treabă.
    e moartea educației , online- ul asta.
    – ești rupt de mediu , de atmosfera , de colegi de Profi . ești rupt de semeni și relocat Intr o cutie. e un soi de pedeapsa pt tineri , asociata cumva cu izolarea din pandemie.
    – online nu presupune părăsirea domiciliului și deci schimbarea mediului , nu mai vb de efectele negative ale statului pe loc în fața unui ecran că mi creste tensiunea și am o vârstă.
    aceasta asumare a univ. e pur teoretică , nu garantează nimic; un pătrat negru vb unor alte pătrate negre. teatru radiofonic . cam atât.
    de evaluare online nu mai vreau sa aduc discuția , tot din motive de tensiune.
    p.s. sunt și părinte și cadru didactic.

  2. Sistemul de invatamant nu functioneaza cum ar trebui,ca de altfel tot in tara asta.Ce traim in tara asta,are cauza principala incompetenta ,prostia,opurtunitatea,auto-suficienta …. oamenilor politici de la toate nivelurile central/local ,reprezentate de toate partidele politice.De a lungul ,celor 30 de ani sunt aceeasi oameni ,ei direct sau prin intermediari ,nevestele ,sotii ,fiii,fiicele ,nepotii,nasii ……….amantele lor,la ,,butoanele puterii” si care isi urmaresc in proportie de 90% si fara rusine numai interesele lor si a acolitilior, care-i manipuleaza.Rusine domnilor/doamnelor politicieni ,daca ati avea minimun de decenta ar trebui TOTI sa circulati sub pamant ca harciobii si sa lasati pe cei care doresc binele acestei tari sa ia decizii bune , pentru evolutia pozitiva a acestei natiuni.

  3. Mai, Genunche, tata, cu creionul pe hartie e usor, mai! Du-te mataluta in fundul curtii, la privata, in varf de deal, pe drumurile alea inglodate in noroiu’ lu’ Veorica de zise ca ne-a scos ea din el, du-te ca nu vrei sa vezi realitatea de fapt din tara asta. Sa le duci tu acelor copii de n-au ce manca si cu ce se incalzi iarna cateva galeti cu ONLAIN, mai, baiete, sa vedem cum merge treaba!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cele mai mari universități din România cer Ministerului Educației o “reformă profundă” a finanțării învățământului superior, care funcționează pe mecanisme “învechite, prăfuite”

Consortiul “Universitaria”, format din cele mai importante cinci universități din România, cere Ministerului Educației și Cercetării să aplice mai multe măsuri care să îmbunătățească sistemul actual de finanțare a universităților…
Vezi articolul