Președintele Nicușor Dan încă nu s-a întâlnit cu sindicatele profesorilor, pe tema prevederilor din Legea Bolojan, deși termenul de 2 luni de la începutul școlii a fost depășit / Marius Nistor, lider sindical: Nu am primit nicio invitație, până în acest moment. Noi așteptăm cu nerăbdare

1.635 de vizualizări
Foto: Administrația Prezidențială – presidency.ro
Întâlnirea președintelui Nicușor Dan cu sindicatele profesorilor încă nu a avut loc, deși termenul de 2 luni de la începutul cursurilor anului școlar 2025-2026 a fost depășit. Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, pentru Edupedu.ro, că „noi așteptăm cu nerăbdare, în momentul de față, o invitație din partea domnului președinte, pentru a relua discuțiile începute pe data de 8 septembrie.”

Pe 8 septembrie, în prima zi de școală, peste 20.000 de profesori, conform sindicatelor, au fost în marș de la Guvern la Palatul Cotroceni. Reprezentanții profesorilor s-au întâlnit cu Nicușor Dan și președintele României „a propus o altă întâlnire cam peste cel mult 2 luni”, după cum a anunțat Marius Nistor, după discuția cu președintele. Acest lucru înseamnă că discuția ar fi trebuit să aibă loc până pe 8 noiembrie. Vezi mai jos, în articol, care sunt prevederile din Legea Bolojan.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a menționat că Nicușor Dan, când e vorba de educație, „își poate găsi timpul necesar pentru a-și onora angajamentele asumate”:

„Presupun că urmează să fie, pentru că 8 noiembrie a picat sâmbăta. Noi așteptăm cu nerăbdare, în momentul de față, o invitație din partea domnului președinte, pentru a relua discuțiile începute pe data de 8 septembrie.

Nu am primit nicio invitație. Presupun că, fiind prea preocupat cu politica economică a guvernului Bologan, cu provocările la nivel internațional, domnia sa pe semne că a avut o mică scăpare sau a avut programul foarte încărcat, dar, când e vorba de educație, cred că își poate găsi timpul necesar pentru a-și onora angajamentele asumate”, a spus Marius Nistor.

Protestele profesorilor nu au fost „nicidecum” instrumentate politic sau manipulate, a declarat președintele Nicușor Dan, la două zile după ce în jur de 20.000 de cadre didactice au protestat la Palatul Cotroceni, în prima zi de școală, față de măsurile de austeritate din Legea Bolojan care lovesc dur sistemul educațional. „Dacă vorbim de protestul profesorilor, nicidecum [nu au fost manipulate sau instrumentate politice]. Am avut un dialog foarte, foarte deschis cu reprezentanții sindicatelor și ei au transmis îngrijorări reale”, a afirmat Nicușor Dan, în interviu la TVR.

Luna trecută, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a anunțat că pe 8 noiembrie vor prezenta președintelui Nicușor Dan un raport despre efectele Legii Bolojan: „Pe 8 noiembrie o să mergem la Cotroceni și vreau să-i prezentăm președintelui României – și premierului, și opiniei publice – adevărul. Am la mine date concrete.”

Sindicatele profesorilor au cerut organizațiilor sindicale afiliate date referitoare la numărul profesorilor afectați de prevederile Legii Bolojan, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Solicitarea vine în contextul în care pe 8 septembrie s-a stabilit ca reprezentanții profesorilor să prezinte, în noiembrie, președintelui României un raport legat de consecințele aplicării Legii nr. 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan.

Despre protestul sindicatelor din 8 septembrie

Potrivit sindicatelor, luni, 8 septembrie, peste 20.000 de profesori au fost în marș de la Guvern la Palatul Cotroceni. Au protestat față de prevederile din Legea Bolojan și au cerut demisia ministrului Daniel David.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, după întâlnirea cu Nicușor Dan, că „președintele a luat act de solicitările noastre.” Referitor la anularea măsurilor din Legea Bolojan, „domnia sa a propus o altă întâlnire cam peste cel mult 2 luni, ocazie cu care se va putea veni cu niște cifre exacte vizavi de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan”, a spus Marius Nistor.

Tot după întâlnirea cu Nicușor Dan, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a transmis că protestele profesorilor vor continua: „Având în vedere că nu este nimic concret, în zilele următoare vom stabili calendarul de proteste. Protestele vom continua, chiar dacă avem promisiunea ca în două luni de zile să ne întâlnim.”

Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
Citește și:
Norma didactică de predare de 20 de ore. Simion Hăncescu, FSLI: Am date concrete. S-a completat norma în mediul urban cu ore din altă specialitate. Vi se pare firesc să spună copilul că «fac ora de informatică cu profesorul de desen»?
Președintele Nicușor Dan: Protestul profesorilor nu a fost instrumentat politic. Am avut un dialog foarte, foarte deschis cu reprezentanții sindicatelor și ei au transmis îngrijorări reale / Unii spun că aceste schimbări sunt catastrofale și vom vedea asta în timp, alții spun că sunt gestionabile. Vedem care sunt rezultatele peste 2 luni
Liderul sindical Marius Nistor, după întâlnirea cu Nicușor Dan: Președintele a luat act de solicitările noastre. Referitor la anularea măsurilor din Legea Bolojan, Nicușor Dan a propus o altă întâlnire cam peste cel mult 2 luni


7 comments
  1. nu are el timp pentru nimicuri

  2. Trolii de serviciu de la partid, mai rasfirati fratilor! Ne indreptam catre o catastrofa regizata de asa zisi oameni cu studii superioare si de la care aveam pretentii, in frunte cu presedintele Dan. Am ajuns rusinea Europei, cu fonduri taiate de la Educatie dupa ce si asa fusesera alocate in scarba mult prea putine fonduri. Cei de la UE au dat saptamanile trecute o rezolutie prin care statele membre nu mai pot taia fonduri de la Educatie in perioada de criza. Voi astia infierati pe profesori, nu mai aruncati cu laturi rostogolind gogorite si slogane de partid.. sistemul are la catedra oamenii pe care si-i permite. Doar nu crede cineva ca dupa ce ai studiat pe masura intre 3500 primiti in invatamant si 7-8000 primiti intr-o companie pe jumatate din bataia de cap se inghesuie tineretul capabil sa se faca profesor. Nu mai comparati profesorii cu zilierii din agricultura sau din constructii! Asa se intampla cand retelele de socializare au dat glas cohortelor de analfabeti suparati pe scoala si pe viata.

  3. Educația este la fundul grămezii.

  4. In timpul asta măreții lideri de sindicat încasează in continuare salariul de dascal de la scoala unde tin blocat postul de 30+ ani, dar si salariul de la sindicat, pentru bunele si mărețele lucruri pe care le realizează in numele profesorilor…

    Asa ca. unde e urgenta? Care e stresul?
    Le lipseste ceva? Ii mana vreo nevoie?
    Nop…

    1. lasa asta, nu sefii sunt de vina, atata timp cat marea masa indobitocita , dintre profesori, nu face mai nimic.
      cine, profesorii de romana sau matematica? adica cei care fug repede la meditatii particulare??? si nu numsi ei, de fapt. hai sa ne uitam si in ograda proprie.

      1. Nu este chiar asa, cei mai afectati sunt profesorii de romana si matematica pentru ca au norma crescuta de la 16 la 20 de ore, majoritatea au grade. Asta inseamna ca au mai putin timp de meditatii cu cel putin 6-8 ore pe saptamana. Ei vor fi primii care vor ajunge la epuizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liceele au de completat în aplicația BAC 2025, pentru candidații din promoțiile anterioare, punctajul la probele de competențe în limbi străine – adresă a Ministerului Educației

Ministerul Educației și Cercetării cere liceelor să completeze în aplicația Bacalaureat 2025 punctajele candidaților din promoțiile anterioare la probele de competențe în limba străină, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro.…
Vezi articolul

STENOGRAME Șpaga de la Constanța – 5.000 de euro pentru transferul unei eleve la Colegiul Național Mircea cel Bătrân – inspectoarea care a lua banii și a recunoscut, condamnată la 2 ani cu suspendare. DNA și-a retras acuzațiile aduse părintelui mituitor și intermediarei șpăgii / „Am o prietenă bogată, fii-sa a dat în a IV-a la „Mircea” şi a căzut. Dă 5.000 de euro. E disperată” (…) ,,Ne vedem diseară să-ţi dau. Mi-a lăsat ce trebuie….primul kil de nuci”

Mama unei eleve care a dat 5.000 de euro șpagă unei inspectorare școlare de la ISJ Constanța, pentru a-și transfera fata de la Școala Generală nr. 43 la Colegiul Național…
Vezi articolul

Senatorul USR Ștefan Pălărie: Totul e „bine”. Și totuși ni se prăbușește școala românească în cap în timp ce doamna Ligia Deca încearcă să convingă Parlamentul ce ministru bun al Educației este. Dar zidurile continuă să cadă peste elevi

Senatorul USR Ștefan Pălărie spune că „ni se prăbușește școala românească în cap în timp ce doamna Ligia Deca încearcă să convingă Parlamentul ce ministru bun al Educației este”. Senatorul…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

FSLI, după incidentul de la Colegiul Național „Ion Creangă” din București: Școlile din România pot deveni un spațiu periculos. Elevii și angajații din învățământ au nevoie de protecție

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ semnalează că „elevii și angajații din învățământ au nevoie de protecție”, după incidentul petrecut miercuri, când o profesoară de limba japoneză în vârstă de 26…
Vezi articolul
Calendar oficial mobilitate

Ce se întâmplă cu profesorii titulari care obțin un calificativ nesatisfăcător la evaluarea din 5 în 5 ani: Vor face o formare obligatorie gratuită, finalizată cu o evaluare „riguroasă”. Dacă evaluarea nu este trecută în timp de doi ani, atunci contractul nu va mai fi pe perioadă nedeterminată, prevede raportul ministrului Educației și Cercetării

Profesorii titulari vor fi evaluați la fiecare 5 ani, după cum se arată în raportul de diagnostic al educației și cercetării din România. Cei care vor obține un calificativ nesatisfăcător vor face…
Vezi articolul