Primele imagini generate de activitatea cerebrală umană, create cu ajutorul inteligenței artificiale de cercetători japonezi

277 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Oamenii de ştiinţă japonezi au reuşit să creeze în premieră imagini mentale ale unor obiecte şi peisaje generate de activitatea cerebrală umană, folosind tehnologia inteligenţei artificiale (IA), transmite agenţia Xinhua care citează media locale, scrie Agerpres.

Echipa de cercetători de la Institutul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie Cuantică (QST) şi de la alte organizaţii a reuşit să producă imagini brute ale unui leopard, cu gură, urechi şi un model specific cu pete, dar şi obiecte precum un avion, cu lumini roşii aprinse şi aripi, a relatat agenţia Kyodo.

Tehnologia, denumită „decodare a creierului”, permite vizualizarea conţinutului perceptiv bazat pe activitatea cerebrală şi ar putea fi aplicată în domeniul medical şi al asistenţei sociale, conform oamenilor de ştiinţă.

În timpul studiului, participanţilor le-au fost prezentate 1.200 de imagini cu obiecte şi peisaje, iar relaţia dintre semnalele creierului lor şi imagini a fost analizată şi cuantificată cu ajutorul imagisticii prin rezonanţă magnetică funcţională. Aceleaşi imagini au fost introduse într-un sistem de IA generativă pentru a cerceta corespondenţa lor cu activitatea cerebrală, conform sursei citate.

Potrivit cercetătorilor, această tehnologie ar putea fi utilizată în dezvoltarea de dispozitive de comunicare şi pentru a înţelege mecanismele cerebrale din timpul halucinaţiilor şi al viselor.

Cercetătorul QST Kei Majima a declarat că oamenii s-au folosit de microscoape şi de alte dispozitive pentru a putea vedea o lume care le era invizibilă cu ochiul liber, însă nu au reuşit să pătrundă în mintea unei persoane.

Majima a menţionat că aceasta este pentru prima dată când oamenii pot privi în interiorul minţii unei alte persoane.

Descoperirile au fost publicate recent în ediţia online a jurnalului ştiinţific Neural Networks, potrivit Agerpres.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un elev care ar urma să primească un calificativ „nesatisfăcător” la sport, muzică sau desen, potrivit propunerii din proiectul legii învățământului, ar urma să treacă clasa pentru că acestea „nu vor intra în calculul mediei”, conform ministrului Educației

Calificativele obținute de elevi la Educație Fizică, Muzică și Desen ar urma să nu fie luate în „calculul mediei”, după cum a declarat ministrul Educației, la DCNews.ro. Cîmpeanu a făcut…
Vezi articolul

900 de directori vor fi dați afară din funcții prin comasarea școlilor în unități mai mari cu personalitate juridică, conform ministrului Daniel David: Ei nu rămân pe drumuri, că sunt profesori și se întorc la predare

Peste 900 de directori de școală, alături de contabilii, administratorii de patrimoniu și secretarele din acele școli, urmează să-și piardă posturile de conducere/administrative în urma comasării unităților de învățământ prevăzute…
Vezi articolul