Procedura prin care elevii cu rude bolnave pot opta pentru educația online, de acasă / Părinții reclamă că sunt plimbați între medici

11.887 de vizualizări
Foto: © Vladimir Melnikov | Dreamstime.com
Familiile care au persoane bolnave ce locuiesc în aceeași casă cu copiii pe care ar trebui să-i trimită la școală pot opta pentru educația online de acasă, dar doar cu o adeverință medicală de la medicul curant al pacientului sau de la medicul de familie, a declarat pentru Edupedu.ro Oana Grigore, directorul de comunicare al Ministerului Sănătății.

Mai mulți părinți au semnalat Edupedu.ro că sunt plimbați între medicul curant și medicul de familie pentru obținerea acestei adeverințe, acuzând că Guvernul nu a detaliat printr-un act subsecvent prevederile din ordin care să operaționalizeze acest act medical. Potrivit oficialilor din sănătate, însă, prevederile nu au nevoie de norme de aplicare.

„Școlile stabilesc cine vine și cine nu vine fizic în incinta unității de învățământ. Dacă există o persoană care are comorbidități și locuiește în aceeași casă cu elevul, fie că vorbim de bunici sau de părinți, atunci familia poate opta pentru educația online, de la distanță. Ei trebuie să prezinte la școală o adeverință de la medicul curant al persoanei bolnave sau de la medicul de familie în care să fie precizată recomandarea ca elevul să învețe de acasă, având în vedere gradul de boală al persoanei respective și riscul de contaminare cu Sars-CoV-2 pe care copilul îl poate aduce acasă”, a explicat Oana Grigore.

De asemenea, în anexa cu normele privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în unitățile de învățământ, aprobată prin ordin comun de ministru de către Nelu Tătaru și Monica Anisie, se precizează:

„Copiii care locuiesc la același domiciliu cu o persoană care face parte dintr-un grup cu risc se pot, în mod normal, reîntoarce la instituția de învățământ. Pot exista anumite cazuri în care, după o evaluare concretă și individuală a gradului de boală al persoanei respective și a riscului de contaminare cu Sars-CoV-2 pe care copilul îl poate aduce acasă, se poate recomanda de către medicul curant, cu acceptul familiei, ca acel copil să nu se prezinte fizic la școală, pentru o perioadă determinată. Pentru cei care nu pot reveni la școală, reprezentanții unităților de învățământ vor identifica soluții pentru asigurarea procesului educațional la distanță.”

Însă, medicii de familie avertizează părinții să nu facă deplasări multe la spital sau la ușa medicului, fiindcă riscă tocmai contaminarea cu coronavirus. De asemenea, să ia în calcul și situația copilului, având în vedere că educația online nu are același impact cu mersul la școală și elevii pot să piardă un an sau și mai mult din pregătirea lor.

„Este suficient pentru ca elevii să se dezinfecteze pe mâini, să poarte mască și să nu ducă mâna la față pentru a nu lua sau răspândi mai departe virusul. Nu știu cât este în beneficiul copilului să-l privăm de viitorul lui, de educație, această situație va dura mult timp și ratăm șansa la evoluție a copilului. Trebuie respectate regulile sanitare”, a explicat Rodica Tănăsescu, medic de familie.

„Ordinul comun pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/ instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2” a fost aprobat în data de 1 septembrie. Ordinul de ministru cuprinde ghiduri privind măsuri sanitare și de protecție pentru fiecare nivel educațional în parte.

Foto: © Vladimir Melnikov | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


9 comments
  1. Stimata doamna, am ramas cu sechele de la bronsite de la betahemolitici purtati din elev in elev prin scoli. Ne am molipsit pe rand toate cadrele. Am 3 operatii de boala cronica, asadar imunitate slabita, fiind operatii grele. Am parinte diabetic si cu operatie cardio-vasculara. Eu daca mor, mor. Dar cum voi trai cu gandul ca mi-am omorat parintele, chiar daca vina nu-mi apartine mie? Nimeni nu se gandeste la profesor, macar o masca sa-i dea, macar un respiro, cand predai 8 ore simultan la 4 clase cu masca. Eu nu pot respira nici normal, cum rezist atatea ore cu masca, alergand, nemancat, neajuns la nevoi fiziologice si cu atatea responsabilitati si raspundere pt.viata elevilor? Nimeni nu se gandeste ca si eu sunt om.

  2. Astăzi dimineață am sunat la linia verde pentru părinți și elevi, mi s-a răspuns imediat și mi s-a spus că nu este un formular tip ci sa adresez o cerere însoțită de adeverință medicală de la medicul de familie ce demonstrează motivul invocat spre a fi analizată și aprobată în Consiliul de administrație al scolii, care, daca oferă și varianta online in scenariul ales stabilește orarul de urmat. Ceea ce am și făcut. Am precizat că îmi asum mijloacele materiale necesare, prezenta la program și formele de evaluare precum și evaluarea psihologica institutionalizata in cazul in care școală cere așa ceva. Văd că tot felul de indivizi folosesc acest argument suprem într-o criza sanitara fara precedent și fără rezolvare. Aștept aprobarea din partea scolii….

  3. Ce atatea talente si suflat in cwr elevului? Eu sunt profesor? M-a intrebat cineva daca sunt in grupa de risc, daca am parinti bolnavi cronic acasa? Nu. Statul nu-mi da macar o masca. Ni s-a spus clar la scoala ca elevii si profesorii isi vor cumpara singuri mastile si cei defavorizati vor primi de la primarii in saptamana ce urmeaza. Daca ma imbolnavesc, eu dau statul in judecata. Nu poti trimite cadrul didactic sa predea in una, doua sau chiar trei scoli si sa nu-i asiguri O MASCA. Numai leprelor care le vor vinde pe 50 de ml de tuica. Rusine, tara de politruci!!!

      1. Nu, nu sunt de sport si nu am limbaj neadecvat si nu am frustrari. Am exprimat exact nemultumirile, fara sa ma dau pe dupa deget. Se ia in considerare doar “sufletelul” elevului, de parca profesorul nu e si el din carne. Se dau legi pentru elevi, nu legi pentru “oameni”. Ce inseamna asta? In ultimii ani a devenit elevul Maria Sa, nu elevul Sarut mana, doamna! Si totul pentru ca, din dorinta de a nu deranja parintele adult votant sau viitorul elev major, li s-au dat drepturi si libertati mai largi decat cadrului didactic, ingradit din orice colt si fara parghii legale. Da, li se cauta in coarne elevilor. Invatamantul este obligatoriu. Nu dai tu copilul cand vrei la scoala ca vai de mine, ai cronici. Repet: eu sunt cronic cu plamanii de la cate am cules de prin scoli si m am molipsit, parintii cronici. Cine mi-a acordat aceasta posibilitate de a alege precum Mariei Sale elevul? Nimeni. Pentru ca profesorul gandeste. Profesorul nu o sa fie niciodata doar un sparanghelist votant care nu stie ce voteaza. Noi nu uitam ce ni s a luat, ce ni s a promis fals si ce nedreptati ni s au facut in aceasta pandemie, in care am fost tratati ca niste jeguri. In restul lumii profesorul este respectat, la noi n-are drepturi nici cat un puscarias.

        1. Domnule profesor aveți perfectă dreptate. Poate modul în care vă exprimați opinia trebuia să fie mai mai soft, ca să nu deranjați urechile și orgoliul acelora care sunt votanții de serviciu. Și eu sunt în aceeași situație… În perioada de gripă, pentru că părinții nu își țin acasă copiii când se îmbolnăvesc pe motiv că nu au cu cine să îi lase (normal că profesorii sunt bonele gratuite), în fiecare an ajung să mă tratez pentru plămâni. Medicul pneumolog mi-a spus că este o bronșită comunitară și că este din cauza copiilor care vin bolnavi la școală. Mai nou, am și o boală autoimună. Dacă mă voi îmbolnăvi de coronavirus, vin părinții și copii să aibă grijă de mine? Am o mamă bolnavă de diabet și hepatită cronică, nedeplasabilă… Cine va avea grijă de ea, dacă eu ajung la spital? Unde sunt drepturile mele ca om, nu ca profesor. Eu nu am aceleași drepturi la viață ca și elevii mei, care pot sta acasă? Aseară doamna ministru Anisie spunea că trebuie să ne adaptăm… Dar, dacă nu mă pot adapta și îmi pierd viața, cine va avea grijă de mama mea? Ori, problemele noastre, ale profesorilor nu contează…

          1. Stimata doamna, am ramas cu sechele de la bronsite de la betahemolitici purtati din elev in elev prin scoli. Ne am molipsit pe rand toate cadrele. Am 3 operatii de boala cronica, asadar imunitate slabita, fiind operatii grele. Am parinte diabetic si cu operatie cardio-vasculara. Eu daca mor, mor. Dar cum voi trai cu gandul ca mi-am omorat parintele, chiar daca vina nu-mi apartine mie? Nimeni nu se gandeste la profesor, macar o masca sa-i dea, macar un respiro, cand predai 8 ore simultan la 4 clase cu masca. Eu nu pot respira nici normal, cum rezist atatea ore cu masca, alergand, nemancat, neajuns la nevoi fiziologice si cu atatea responsabilitati si raspundere pt.viata elevilor? Nimeni nu se gandeste ca si eu sunt om.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproape 20 modificări la calendarul olimpiadelor școlare 2024, făcute de Ministerul Educației: etapa județeană de Fizică a fost devansată cu o săptămână, faza națională la Limba română a fost mutată

Calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare au fost modificate de Ministerul Educației printr-o erată publicată pe 9 februarie, la aproape două săptămâni de când planificările au fost anunțată inițial. Printre schimbări…
Vezi articolul