Profesor de sport, condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare și interdicția de a mai profesa timp de trei ani. Sentința este definitivă

10.042 de vizualizări
identitatea de gen
Foto: Pixabay.com
Un profesor de sport din comuna bistrițeană Șanț a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare și la interzicerea exercitării profesiei timp de trei ani, transmite Agerpres.

„Condamnarea primită în ianuarie de profesorul de sport de la şcoala gimnazială din comuna Şanţ, judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost a doua în mai puţin de doi ani, în ambele cazuri fiind vorba despre acuzaţii de purtare abuzivă faţă de elevi. În acest dosar, înregistrat în iulie 2019, doi elevi l-au acuzat pe profesorul de sport Vasile Maternik de agresiuni fizice, iar şcoala din comuna Şanţ l-a acuzat de distrugerea unui catalog. Judecătoria Năsăud a apreciat că cei doi elevi trebuie să primească daune morale în sumă de 2.000 lei fiecare, iar şcoala – daune materiale în sumă de 23,99 lei.

În luna martie 2019, profesorul în cauză a fost condamnat de Judecătoria Năsăud la patru luni de închisoare pentru purtare abuzivă, pentru agresarea altor doi elevi, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani de la data rămânerii definitive a hotărârii, lucru care s-a întâmplat în luna septembrie a aceluiași an, când Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul înaintat de către cadrul didactic. Ulterior, în toamna anului 2019, părinţii elevilor de la şcoala din comuna Şanţ au organizat proteste în faţa unităţii de învăţământ când au aflat că Vasile Maternik doreşte să se întoarcă la catedră, reuşind în cele din urmă să blocheze reluarea activităţii acestuia”, se arată în comunicatul Curții de Apel Cluj.

Sursă foto: Pixabay


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluare Națională cu testare din mai multe discipline. Liderul sindical Marius Nistor: Nu trebuie să fie niciun stres suplimentar pentru elevi. Până la urmă, au nevoie și de puțină geografie, și de puțină istorie, și de puțină cultură muzicală

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, referitor la propunerea ca Evaluarea Națională să fie dată din mai multe materii, că „nu trebuie să fie niciun…
Vezi articolul
Subiectele de la examenul scris pentru directorii de școli

OFICIAL Inspectoratele școlare pot echivala perioadele de studii postliceale finalizate cu diplomă sau alte forme de învățământ obligatoriu, din străinătate sau România, de la organizații care predau după curriculum străin și sunt înregistrate la ARACIP / Inspectoratele pot cere actele în original sau copii

Inspectoratele școlare pot echivala perioadele de studii postliceale finalizare cu diplomă pentru elevii care termină studii în străinătate de nivel postliceal sau o altă formă de învățământ obligatoriu în străinătate…
Vezi articolul

Numărul notelor greșite la Evaluarea Națională continuă să crească și “se perpetuează un fenomen periculos”, afirmă Consiliul Elevilor: Ministerul să asigure verificarea corespunzătoare a lucrărilor

“Se perpetuează un fenomen periculos, în care, spre exemplu, lucrările nu sunt corectate în mod obiectiv de ambii profesori evaluatori, ci doar de unul, urmând ca cel de-al doilea să…
Vezi articolul