Profesorii de gimnaziu și liceu trebuie să țină cont de experiențele de viață și interesele elevilor atunci când predau – proiect profilul și standardele profesionale

3.558 de vizualizări
Foto: 27173059 © Hongqi Zhang (aka Michael Zhang) | Dreamstime.com
Cadrele didactice care predau la clasele V-XII trebuie să își structureze modalitățile de predare în funcție de experiențele de viață și interesele de cunoaștere ale copiilor, potrivit profilului profesorului din învățământul liceal. Acesta este parte a proiectului referitor la profilul și standardele profesionale ale profesorului din învățământul preuniversitar, pus în consultare publică marți, 30 iulie, de Ministerul Educației.

Competențele profesorului de gimnaziu și liceu sunt aproape la fel cu cele ale cadrelor didactice din educația timpurie, cea primară, respectiv tehnologică și tehnologică duală. Diferențe majore apar în ceea ce privește nivelul de calificare al profesorului (licențierea, care va înlocui, începând cu anul 2028, examenul de definitivat, gradul didactic II și gradul didactic I).

Profilul cadrului didactic din învățământul gimnazial și liceal poate fi consultat mai jos.

Potrivit competențelor încadrate în domeniul D2 – Curriculum și proces didactic, o responsabilitate a profesorului este cea de a construi „contexte de învățare autentică, prin abordări integrate, în acord cu profilul de formare, în care elevii își valorifică experiențele de viață și construiesc pornind de la interesele lor de cunoaștere”.

Profesorul trebuie să cultive și valori morale elevilor, nu doar să predea, se menționează în profilul acestuia, la domeniul „Mediu de învățare și stare de bine” (D3): „Stabilește și menține rutinele și regulile comportamentale/ de organizare a activităților educaționale, facilitând responsabilizarea elevilor, respectul reciproc și relațiile de încredere”.

În plus, acesta trebuie să încurajeze respectul pentru mediu și dezvoltare sustenabilă, dându-le elevilor un exemplu prin propriile acțiuni. Cadrele didactice trebuie să promoveze „educația pentru mediu și să susțină implicarea civică în dezvoltarea sustenabilă a comunității, oferind elevilor un exemplu de comportament responsabil”, potrivit uneia dintre competențele din secțiunea dedicată domeniului „Consilierea elevilor, colaborarea cu familia/tutorii și comunitatea” (D4).

DOCUMENT – Profilul și standardele didactice ale profesorului din învățământul gimnazial și liceal:

Grupul de lucru care a conceput profilul și standardele profesionale pentru profesionale a fost format din conf. dr. Simona Velea (Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Științe Politice – director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic), cu sprijinul prof. univ. dr. Anca Nedelcu (prodecan la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București și expert al Băncii Mondiale). Acestea au fost elaborate în cadrul proiectului ROSE, finanțat de Banca Mondială.

Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice pe următoarele adrese de email: liliana.preoteasa@pmu.rooana.mosoiu@pmu.ro & dgmrurs@edu.gov.ro

DOCUMENT – Proiect Profilul și standardele profesionale ale cadrului didactic din învățământul preuniversitar:

Foto: © Hongqi Zhang (aka Michael Zhang) | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Toate astea sunt vorbe în vânt. Aș avea nevoie, când mai vine vreo inspecție de la ISJ, să îmi explice un inspector cum anume, concret, la materia mea, mi-aș putea adapta predarea la experiențele de viață și interesele a 25, 30, 35 de elevi simultan. Presupun că se poate, dar am nevoie de instruire. Și cine mă poate instrui mai bine decât inspectoratul, care are funcție de îndrumare și control? De îndrumare, deci, nu doar de tăiere de capete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Titularizarea ar trebui să fie pusă în dezbatere publică pentru schimbări, modificări, odată ce începem în condiții de normalitate anul școlar 2026-2027, anunță Daniel David: Dacă eu voi fi ministru, o să pot discuta în octombrie

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a anunțat că schimbările referitoare la concursul de angajare în Învățământ (titularizare) ar trebui să fie puse în dezbatere publică „odată ce începem în…
Vezi articolul

Două rapoarte prezentate drept „diagnostic de sistem”, publicate de UNICEF și Ministerul Educației, arată că o treime dintre elevii testați au probleme majore de literație științifică și digitală / Posibilă problemă de „literație a cercetării”: interpretări din raportul oficial, făcute cu un model AI de tip ChatGPT / Studiile nu sunt declarate drept reprezentative la nivel național

Două rapoarte cu un total de peste 270 de pagini sunt prezentate drept „diagnostic național” al literației digitale și științifice a elevilor din România, însă autorii studiilor spun lucruri diferite…
Vezi articolul

PROIECT Din toamnă, toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar vor avea incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială

Din anul școlar 2025-2026, toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar vor avea incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială, potrivit unui proiect de lege care…
Vezi articolul