În 38 de ani de activitate, după absolvirea unei facultăți de tip A, (așa era atunci) am prins „cele mai frumoase” momente: stagiu obligatoriu în școala cu predare în limba maghiară (cu toate binefacerile: n-ai locuință = n-ai viza de flotant, n-ai mutație = n-ai rație), perioada după Revoluție cu desființarea examenului de treaptă, clase cu 36 elevi, care învățau în dormitoare de cămin (la -6 grade) și aveau nevoie de 30 minute pentru organizare, până oboseau să mai scoată onomatopee. Încadrarea era un coșmar, orarul la fel, ca doar erai tânăr și clasele x,..z erau ale unui anumit prof., poate chiar fără pregătirea ta, un inginer fiul lui X.
- Nota redacției: Profesorul anonim este un proiect Edupedu.ro prin care orice cadru didactic poate scrie pe adresa redactie@edupedu.ro despre problemele sau soluțiile identificate în școală/învățământ, sub protecția anonimatului. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.
După 25 de ani vechime, ca un cadou, au dispărut sporurile pentru următoarele tranșe de vechime, dreptul la 16 ore de predare era și nu era, că „nu avea cine să faca orele” și obligatoriu mai primeai 2 sau 3, că cele 2 nu se plăteau (asta numai după Revoluție).
Am muncit de 10 ori mai mult decât as fi muncit la un liceu de top, mi-am câștigat un loc la un astfel de liceu, dar surpriză: am nimerit pe locul pe care fusese X detașat mulți ani și „era locul aceluia”.
Am simțit că trăiesc ca profesor alături de copii minunați, cu rezultate remarcabile, dar stop. Au început întrebările „Care este scopul muncii?”, „Nu cumva vrea să fie director?” „Sau, și mai rău, inspector?” Au apărut manipulările elevilor, chiar și de 13 ani. Brusc, copiii erau sfătuiți „să nu își piardă timpul” prin institute de cercetare, concursuri, că aveau examen de Capacitate. Cursurile profesorului cu British Council și alte instituții erau invalide.
Schimbarea mediului a adus o perspectivă și mai sumbră. Exceptând 2 colegii renumite, pe celelalte nu le-aș numi școli, fie pentru acceptarea indisciplinei maxime, acoperite de note de 10 la purtare (că iau și ei o bursă) și obstrucționarea procesului de învățământ de către elevi, fie pentru atmosfera tensionată dintre profesori, din cauza multiplelor privilegii ale unora și atitudinea umilitoare a unor directori față de profesori (chiar foarte tineri). Am asistat la tot felul de invenții aberante de „ocupare a timpului profesorului”, cum ar fi recuperare de ore prin serviciu pe școală suplimentar (câte 6 profesori de serviciu la același etaj).
Având în vedere că finalitatea actului educației este evaluarea, prin procedurile aplicate în școli, prin felul în care sunt organizate examenele de încheiere a situației și corigență, consider că nu există finalitate pentru acest nivel. Este doar o mimare a ceea ce ar trebui să fie.
Practic, dacă un elev nu participă la cursuri un an școlar, vine la încheierea situației o zi, pentru promovare. Dacă merge și la examenul de corigență peste câteva zile și nu promovează, se organizează un alt examen de corigență, peste alte câteva zile, pentru a promova.
Prin urmare, rolul profesorului este să fie prezent, să țină colectivul respectiv ocupat și să promoveze fără temei, în totală necunoaștere a materiei parcurse. Având în vedere realitatea, probabil că și remunerația profesorului, din punctul meu de vedere, vizează, de fapt, rolul de paznic.
Citește și:
Profesorul Anonim: Cum se împiedică titularizarea în unele școli – spargerea intenționată a normei didactice
Diana Ghimiși
Alexa Stănescu
Costin Ionescu
Ștefan Lefter
Redacția
2 comments
Încă un punct de vedere pe care ministrul ar trebui să îl ia în considerare la „reformarea” educației: situațiile neîncheiate și corigențele au ajuns „pedepse” pentru profesori!
Daca Manelica Furtuna n-o știut nimic tot anul și îi tămâie vineri, în ultima zi de școală, de unde și până unde are așteptări maria sa ministru că luni al nostru Manelica va ști de macar un 5 cat sa treacă anul???
Multe situații care ar fi catalogate de un om normal la cap drept bătaie de joc sunt în educație, dar și mai multe vor fi începând de la anul după reformele sinistrului!!
In primul rând, se vede totalul dezinteres al ministerului de a avea corigență pe bune în modificarea calendarului de examinare.
Cândva, („pe vremuri…”), elevul rămânea corigent în iunie și dădea examen la începutul lunii septembrie. Având 10-11 săptămâni să învețe, examenul era serios. Profesorii erau în activitate și nimeni nu se fofila. Apoi au pus examenul la sfârșitul lui august, ca să vină profesorii din concediu (dar „să fie profesorul de la clasă, nu unul angajat la 1 septembrie”). A început să scadă numărul corigențelor…
Acum, de niște mulți ani, examenul de corigență se dă la începutul lui iulie, la 2-3 săptămâni după închiderea cursurilor. Profesorii nu vor „să-și strice concediul” (argumentul directorilor de a presa pentru promovarea pilelor), dar sunt și conștienți că un elev nu poate recupera (mai ales un copil de gimnaziu) toată materia în câteva zile.
Deci, faptul că și situațiile neîncheiate și corigențele sunt niște examene jenante se datorează totalei lipse de bun-simț pedagogic și de respect pentru școală care domnește în Ministerul care nu se mai cheamă al Învățământului.