Profesorul de matematică Bogdan Enescu: Problemele de la olimpiada internațională sunt îngrozitor de grele. Dificultatea a crescut chiar foarte mult / Subiectele de la a XI-a și a XII-a sunt la nivel de olimpiade studențești din străinătate

49.868 de vizualizări
Bogdan Enescu / Foto: Youtube – Media HDu
Problemele de la olimpiada internațională de matematică au un nivel de dificultate foarte mare față de acum câteva zeci de ani, spune profesorul Bogdan Enescu de la Colegiul Național „Bogdan P. Hasdeu” din Buzău. „Sunt îngrozitor de grele și trebuie să muncești foarte mult ca să faci față”, a spus Enescu, primul profesor olimpic internațional cu elevi medaliați la Olimpiada Internațională (OIM).

Întrebat de elevi în primul episod al seriei „Întâlnește-și profesorul”, în cadrul proiectului MediaHDu, de ce a ales Colegiul Național Hasdeu și nu străinătatea, profesorul a explicat că „există multe motive. În primul rând știu ce înseamnă să fii și acolo. Am avut experiența asta. Cel mai mult am stat în străinătate 6 săptămâni. A fost rău de tot. Aici sunt acasă”.

„Când am plecat în străinătate am predat în situații speciale, tabere de matematică unde erau copii foarte motivați, deci nu era un eșantion reprezentativ. Am predat și la loturi olimpice – Statele Unite, la lotul Ungariei, al Pakistanului, o experiență interesantă asta, bineînțeles lotul nostru. O deosebire este că acolo sunt mult mai organizați. Câteodată exagerează cu organizarea”, a adăugat profesorul, întrebat de elevi despre ce diferențe există în străinătate față de România, din punct de vedere al elevilor și al posibilităților. VIDEO, mai jos în articol.

El însuși participant la IMO ca licean, Bogdan Enescu a obținut medalie de bronz în 1977, medalie de aur în 1978 și bronz în 1979. Acesta a mai vorbit în podcastul inițiat de profesorul de istorie Dan Solcan despre cele trei calități pe care le-a avut de-a lungul timpului la olimpiade:

  • „Am fost participant, de trei ori la olimpiada internațională. Apoi am fost profesor, pentru prima dată în 1995 cu echipa României, deputy leader, adică adj delegației, am fost și lider la balcaniadă, e alt job, trebuie să știi să te lupți pentru punctele echipei tale. Am fost și corector în mai multe rânduri. E cu totul altă experiență asta să privești din alt unghi. Nu știu care a fost cea mai dificilă situare. Cred că cea de concurent.
  • Sunt unele momente pe care mi le amintesc foarte bine. În clasa a XI-a, la finală, când rezolvasem aproape tot, o problemă rezistase și am tot încercat diverse variante și eram gata să au lucrarea, pentru că aproape trecuse timpul acela de trei ore, și în mom acela am simt aproape fizic cum mi-a picat fisa și am scris cele trei cuvinte care erau necesare și am luat punctaj maxim.
  • (…) Nu munceam chiar atât de mult, pe vremea aia era puțin mai ușor de mers la olimpiadă. Chiar și la internațională erau probleme grele, dar nu de genul celor care sunt astăzi. Sunt îngrozitor de grele și trebuie să muncești foarte mult ca să faci față. Era o perioadă mai romantică pentru matematică. (…) Dificultatea a crescut chiar foarte mult. Și olimpiada națională – ne uităm la subiectele de la a XI-a și a XII-a și sunt criminale. Și sunt la nivel de top de olimpiade studențești din străinătate”, a spus Enescu.

Profesorul a vorbit în podcast și despre primul contact cu matematica:

„Cred că eram la școală încă și aveam bunici care voiau să mă atragă în direcția asta și îmi dădeau diverse probleme și începuse să îmi placă. Am aflat ulterior că le ceream eu: „tataie, mai dă-mi o problemă”. Bunicul meu din partea tatălui a fost colonel de aviație și avea pasiunea asta. Îmi aduc aminte, nu eram încă la școală, că termina treburile prin casă și lua o gazetă matematică și lucra de acolo. (…) Atracția a venit mai târziu în gimnaziu.

Am avut un profesor excepțional în gimnaziu, domnul profesor Vlăgioiu, mă rog, primul contact a fost puțin neplăcut, eram în clasa a V-a la prima oră, mi-a venit să casc și domn profesor a țipat la mine „căscatule!”, ulterior mi-am dat seama că îmi place materia. Am fost și la olimpiadă atunci. Într-o oră am crezut că am terminat tot și în loc să stau să verific i-am tot întrebat pe colegi „ai terminat? eu am terminat”. Evident, am luat jumătate din punctaj”.

În clasa a VI-a a fost altfel, povestește profesorul: „Olimpiada era județeană, nu exista pe țară. M-am clasat printre primii, mi-am văzut numele în Gazeta Matematică. Jumătate din colegii mei lucrau probleme din Gazetă, era un fel de sport, să îți vezi numele în gazetă era un fel de mândrie. Când veneam de la școală, treceam pe la toate chioșcurile de ziare să văd dacă a venit gazeta”.

Întrebat dacă ține minte un lucru care l-a impresionat din partea profesorului său, Enescu a spus:

  • „În primul rând îmi aduc aminte atmosfera de la oră. Îmi plăcea foarte mult. Cred că și la voi se întâmplă același lucru, aveți ore de două categorii: ore care vă plac și ore care nu. Și la mine a fost la fel: orele de matematică și de chimie, în gimnaziu. Dar domn profesor avea un talent așa deosebit să ne incite cu probleme interesante și să ne facă să ne placă”.

Profesorul a avut de mai multe ori șansa ca elevii să ofere soluții la probleme la care acesta nu s-ar fi gândit, a mai spus el:

„Nu o dată. Îmi amintesc mai multe situații de genul acesta. Nu elevi de performanță, elevi de să zicem nota 7, nota 8, să vină cu o soluție de am rămas cu gura căscată. Și le și țin minte pe toate. Chiar cred că acum 2 ani a fost o întâlnire de 20 de ani și i-am adus aminte unei foste eleve: mai ții minte ce soluție mi-ai dat la problema cu vectorii? Hai să ți-o spun eu”.

Apropierea de matematică s-a făcut încetul cu încetul, de la vârste fragede. În momentrul când am intrat la liceu, au fost alte lucruri, altă materie, altă abordare. Am avut un real succes în clasa a IX-a și lucrurile au intrat pe făgaș normal. Când am intrat la liceu eram aproape convins că merg la olimpiadă la chimie, îmi plăcea în clasa a VIII-a, citeam tratate de chimie anorganică, până la urmă am mers la matematică, s-a nimerit așa”.

De ce profesor și nu cercetător? „A fost un moment când am fost în cumpănă. După ce am terminat facultatea, aveam repartiție în învățământ pentru doi ani, urmând ca după aceea să merg la Institutul de cercetare al academiei. S-a nimerit așa, mi-a plăcut mai mult ce făceam și n-am mai plecat”.

Bogdan Enescu / Foto: Arhiva personală

Enescu a vorbit și despre pasiunea lui pentru chitară din studenție:

  • „Avem o cameră care era goală. Erau oar portativul cu scaunul și materialele de chitară pe care le aveam și era un sunet bun, era camera goală. În cealaltă cameră erau teancurile de cărți. Petreceam o jumătate de oră colo, jumătate de oră dincolo. Învățam pentru examene, mă pregăteam și la un moment dat – pauză”.

Întrebat de vreo amintire despre cântat în studenție, Bogdan Enescu a spus că „am participat la festivalurile studențești, la faza națională e la Timișoara, am luat premiul II. Asta m-a făcut să mă pregătesc pentru festivalul de la Sinaia. Am cântat și într-o formație rock în anii I și II de facultate, am dat câteva concerte la casele de cultură ale studenților. Era tot un hobby”, a spus profesorul.

Cum a perceput ca elev diferența dintre acasă și hotare, participând la olimpiade în regimul comunist?

„Prima lecție de genul ăsta a fost la Belgrad, prima olimpiadă internațională la care am participat. Am fost absolut fascinant de orașul Belgrad, era extrem de diferit de ce era la noi acasă. Ca o paranteză, am revenit la Belgrad peste mulți ani, la o balcaniadă de matematică, am fost neplăcut impresionat, nu mai arăta la fel.

La Londra a fost fascinant. Organizatorii ne-au făcut o surpriză, ne-au dat fiecăruia un abonament „Go as you please”, pe orice linie de autobuz și metrou, șapte zile. Așa ca ne-am plimbat, după ce am terminat concursul evident. Ce pot să spun, e greu de explicat ce am simțit, făcând comparație cu ce era la noi”, a mai declarat profesorul de matematică Bogdan Enescu în podcastul Media HDu.


12 comments
  1. Bună ziua, domnule profesor!
    Introducerea o fac spunandu-va ca eu și familia mea va admiram performantele încă din anii 80. Și eu am fost eleva domnului Dumitru Vlagioiu, și eu am făcut Hasdeul, și eu stăteam în cartierul Crâng…… Cu toate ca suntem mulți care aparent avem același parcurs, nu ne putem mândri decât cu faptul ca am fost colegi cu dumneavoastră. Ma refer la faptul ca nu toată lumea poate performa.
    În urma cu câțiva ani am avut o revedere cu colegii mei de la Hasdeu si i-am dat domului director un DVD pe care era imprimat un interviu al dumneavoastră dat Televiziunii Romane la Sinaia. L-ati primit?
    Multe realizări în continuare,
    Aura Stefan

      1. Da. Vi-l pot trimite la adresa de e-mail (dacă mi-o veți comunica) sau vi-l pun pe un memorie stick și vi-l aduc la școală când ajung în Buzău.

  2. România rămâne cu palmaresul, pentru că olimpicii sunt racolați de străini. Asta se intămplă de mult timp și nu este niciun secret pentru nimeni. Resursele unei țări sunt și cele umane ( creiere) nu doar cele naturale. Au fost luate toate.!!! Măcar ne-au scăpat de grijă( dar și de bogății). Vestea bună este că săracii sunt mai puțini stresați și în medie trăiesc mai mult. Doamne Ajută, că nu le poți avea chiar pe toate….😀

  3. Păi dacă a crescut ștacheta este foarte bine. Să participe doar cei care sunt capabili, nu orice favorit al profesorului!

  4. Felicitări,domnule profesor.
    Sunteți profesor artist și nu profesor afacerist,cu toate că afacerile sunt la mare căutare iar cei care reușesc merită tot respectul.

  5. Încă din liceu cânta Bogdan Enescu la chitară ,dupa câte îmi amintesc.
    Il întâlneam la Olimpiadele de matematică ,faza națională .Venea cu chitara si cânta seara in parculetul de lângă locul de cazare,înconjurat de colegii veniti și ei la olimpiadă .
    Era si o “ea”,par lung ,brunetă ,frumușică ,tot din Buzău ,probabil colega a lui.
    Era un băiat interiorizat ,înainte sa între în sala de concurs privea in departare si aparent in gol pe fereastra.Asta il linistea probabil si il aducea la un nivel optim de concentrare .
    Ma bucura întotdeauna sa citesc despre profesorul deosebit si dedicat care este Bogdan Enescu .

  6. Acum exista si o capacitate de simulare numerica imensa si este normala ridicarea stachetei.
    Deja in afara se pun bazele predarii prin utilizarea realitatii virtuale – avantajele sunt fantastice.

    1. Afară… lucruri.

      În România: prea multă matematică, la ce le trebuie să știe (orice dincolo de aritmetica elementară), nu-i facem pe toți olimpici etc.

      România vrea să aibă mână de lucru ieftină și slab calificată, ca să nu ceară prea mulți bani. Nu oameni cu pregătire înaltă care-și cunosc valoarea… nu, ăia nu se lasă păcăliți și țara n-are nevoie de așa ceva.

      Concluzia: cel mai bine ar fi fără carte. Să vină la școală, după 4 clase, doar cei cu bani/beizadelele și cei care câștigă burse și vor deveni inferiorii imediați ai noii caste conducătoare. Să se vadă ”competiția” cinstită, cum e și în documentarul lui Orwell, ”Ferma Animalelor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Iulian Cristache, Federația Părinților: Am cerut Ministerului Educației o analiză pentru a vedea câți bani se cheltuie pe fiecare temă din capitolul bunuri și servicii și ce procent cheltuie școlile, în realitate, pentru elevi. Vrem să ne asigurăm că nu se mai se cer bani părinților pentru markere, hârtii și alte materiale didactice

Președintele Federației Părinților, Iulian Cristache, spune că a cerut miercuri Ministerului Educației, în cadrul Comisiei pentru Dialog Social, o analiză realizată de Unitatea pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (UFIP) la nivelul…
Vezi articolul