Profesorul Liviu Drăghici: Dacă lipsesc de la oră, elevii mei pierd un punct și pot să-l câștige din altă parte, dacă citesc o carte, de exemplu. Dacă lipsesc eu, ei primesc un punct / Mi se pare normal ca regulile să se aplice și pentru ei și pentru mine

23.612 vizualizări
Foto: captură video Radio România Actualități
Profesorul Liviu Drăghici susține că respectul și disciplina elevilor se cultivă prin exemplul personal al profesorului, de aceea elevii primesc un punct în cazul în care se întâmplă ca el să lipsească de la ore și pierd un punct în fiecare modul în care au absențe la orele predate de el. Declarațiile profesorului de Științe Economice de la Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” din Ploieşti au fost făcute luni, într-un interviu la Radio România Actualități.
  • Liviu Drăghici a lucrat opt ani într-o corporație înainte de a deveni profesor, în 2016. A studiat în paralel Management și Pedagogie, la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești, urmând apoi un masterat în Management și unul în Consiliere Școlară și Dezvoltarea Carierei. Deține o cafenea-bibliotecă și e cofondator al Asociației Ai Carte. În 2021 a fost desemnat profesor MERITO la gala pentru inovație în educație.

Redăm declarațiile profesorului Liviu Drăghici:

Eu punctez prezența elevilor la ore. Indiferent de motivul absenței, dacă lipsești ai pierdut punctul la modului respectiv și va trebui să îl faci din altă parte, să citești o carte, de exemplu. Chiar dacă la început au fost un pic contrariați, „eu am adus scutire”, știu, dar nu despre asta e vorba. Eu ca să fac educație, prima condiție este ca elevul să fie acolo. Mă întreba cineva: „Domnu’, doar fizic?”, da, doar fizic, în primă fază, pentru că de restul ar trebui să pot să mă ocup eu.

(…) Eu setez așteptările de la început și mă străduiesc să fiu un exemplu. Vă spuneam că dacă lipsesc, elevii mei pierd un punct. Dacă lipsesc eu, elevii mei primesc un punct, pentru că regulile se aplică și la mine. Am venit, cred că acum vreo 3 ani tot aici în studio și a trebuit să mă învoiesc ca să pot să fiu în timpul orelor, acum suntem în vacanță. Am avut o colegă care mi-a ținut acele ore, copiii au primit ce aveau de lucru, dar pe lângă asta, toată lumea care a fost în ziua respectivă la școală a primit punct. Pentru că mi se pare normal ca regulile să aplice și pentru ei, dar și pentru mine. Nu sunt eu undeva pe un piedestal și ei acolo jos. (…) Pentru că, da, nu putem fi pe poziții de egalitate, clar, dar nici nu pot avea doar eu drepturi și ei doar obligații. Cred că ar trebui să fie un mix. Și atunci, dacă ești consecvent, dacă ești corect față de elevi, elevii înțeleg și mai devreme sau mai târziu ajung să te respecte. Nu impus, ci ajung să te respecte ca urmare a atitudinii, a conduitei și așa mai departe.


Informații de context

În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore “trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar Ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Actualul ministru al Educației, Daniel David, a spus, de asemenea, că este o problemă faptul că profesorii nu vin la ore. El a precizat că părinții pot protesta și că directorul școlii ar trebui să monitorizeze prezența profesorilor la ore. „Dacă directorul de școală nu răspunde, discuți cu inspectoratul”, a afirmat acesta.

Pe 5 februarie, într-o dezbatere în matinalul Europa FM, mulți părinți din țară au spus că lipsesc profesori de la ore, des.

Câteva exemple prezentate în emisiune: 

Realizator: O să vă citesc acum câteva mesaje pe care le-am primit joi, în timpul discuției noastre despre abandonul școlar, deci la interval de câteva minute. Iată: „confirm absenteismul grav – și scrie grav cu litere mari – al profesorilor din liceele Bucureștiului, inclusiv cele așa-zis bune. Speța descrisă cu profesorii din liceul din București 80 este identică cu multe din Constanța. Am fată în clasa a XII-a și avem bac anul acesta”, scrie un părinte care a observat fenomenul altcineva.

Ascultător: „Bună dimineața! Poate faceți într-o zi o emisiune pe tema absentismului profesorilor la cursuri. Este un fenomen real chiar și în școala gimnazială. Profesorii de materii care nu fac parte din examenele de capacitate clasa a VIII-a lipsesc de foarte multe ori”. Valul de mesaje poate fi citit aici.

În 2022, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a anunțat că vor fi inspecții în școlile din județ pentru a verifica prezența la ore atât a cadrelor didactice, cât și a elevilor.

„În perioada 01.11.-29.11.2022, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin va desfășura, în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Caraș-Severin, activitate de inspecție școlară cu privire la prezența la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice”, informează sursa citată mai sus. Nu au fost făcute publice însă rezultatele inspecțiilor.

În Franța se vorbea despre un fenomen al absenteismului în rândul profesorilor în 2022.

Publicația FranceInter.fr scrie că, la începutul lunii decembrie 2022, Curtea de Conturi din Franța a luat și o poziție legată de absențele profesorilor de la clasă, un fenomen care, în ultimii ani, a îngrijorat sistemul de educație din Hexagon, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere a calității actului educativ.

De ce lipsesc profesorii de la unele ore: Absențele cadrelor didactice sunt legate fie de motive personale – sunt bolnave / au un copil bolnav ori trebuie să se prezinte la diverse verificări medicale – fie de “obligații profesionale”. Iar prin obligații profesionale se înțeleg, printre altele, cursurile de formare continuă. “Instituția de învățământ trebuie să se asigure că organizarea examenelor sau a concursurilor și a întâlnirilor pedagogice nu încalcă sistematic timpul de cursuri al elevilor, că programele de formare au loc în afara orelor de predare și că profesorii care participă la excursii sau ieșiri școlare sunt înlocuiți sistematic [la ore]”, subliniază Curtea de Conturi.

Instituția apreciază, așa cum se arată în raportul oficial, consultat de EduPedu.ro, că, pentru absențe mai lungi de 15 zile, în 96% dintre cazuri profesorii au înlocuitori la ore încă din a doua zi. Pentru perioade de absență mai scurte de 15 zile, doar 20% dintre cazuri găsesc înlocuitori la clasă. Din 2,5 milioane de ore, 500.000 sunt făcute [cu înlocuitor], precizează raportul.


Citește și:
Doctrinele politice, explicate practic elevilor de profesorul Liviu Drăghici: Prin exemplul cu pixurile am vrut sa ilustrez comunismul, iar prin cel cu ochii albaștri am exemplificat fascismul / Conceptul de „lovitură de stat”, clarificat cu exemple din sport


3 comments
  1. Nu! domnule profesor!. Daca lipsești de 3 ori de la muncă, nu trebuie să citești 3 cărți pentru a îți îndrepta fapta ci trebuie să ți se desfacă contractul de munca!

  2. ce aberație pedagogica: „…daca profesorul lipsește, elevul primește un punct…”. Serios, asta e un fel de tradiție pedagogica rromani?

  3. Am fost 43 de ani profesor si nu am lipsit nici măcar o oră de la cursuri.N-am fost bolnav,n-am avut probleme personale de rezolvat in timpul cursurilor,n-am avut sedinte sau întâlniri in timpul orelor de la clasă,n-am programat formări profesionale in timpul cursurilor etc.Pentru mine si pentru multi ca mine,ora a fost oră !Cum am putut oare să le rezolv toate fara sa afectez elevii prin absența mea de la oră,iar acum lipseste profesorul si elevul ia un punct?Ce-i asta, că nu inteleg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

USR cere desființarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România: ”Cheltuieli inutile, sinecuri, posturi gras plătite în statul român, jaf al bugetului”, a transmis Cătălin Drulă / Institutele Levantului și pentru Drepturile Omului, și ele pe lista neagră a USR

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) ar trebui desfiinţată, au reafirmat, vineri, preşedintele USR, Cătălin Drulă, şi Cristian Ghinea, coordonatorul departamentului de politici publice al Uniunii, într-o conferinţă de…
Vezi articolul

În cinci proiecte prezentate ca inovatoare, elevii de la colegii tehnice din județul Cluj vor primi peste 1.000 de agende, 2.000 de caiete, 3.000 de pixuri și aproape 750.000 de stickere drept „kituri de practică” / Programul are finanțare de peste 12 milioane de lei, din care peste 230.000 de lei pentru produse de birotică, rechizite și papetărie

Peste 1.200 de elevi din Cluj-Napoca, Dej și Câmpia Turzii, care urmează cursuri în sistem dual în domeniile profesional și tehnic vor participa la un program de stagii de practică…
Vezi articolul