Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara și lider sindical, a declarat că „Daniel David nu mai este un ministru al Educației, este un servant politic pentru anumite interese”. Aceasta a mai afirmat, într-un interviu la Banatul Azi, că „ceea ce face acest minister la ora actuală va avea consecințe cumplite pe viitor. În 2-3 ani nu vom avea profesori la catedră”.
- Din toamna, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025.
„Daniel David nu mai este un ministru al Educației, este un servant politic pentru anumite interese. Din păcate, aceste interese sunt în detrimentul învățământului de stat. Să nu uităm că toate măsurile luate afectează învățământul de stat din România, nu învățământul privat. Deci, aceste măsuri sunt o gură de oxigen pentru învățământul privat, care nu este afectat de aceste măsuri și care va putea să se dezvolte în continuare, în timp ce învățământul de stat este dat cu zeci de ani în urmă. Suntem ca pe vremea lui Creangă, cu acele clase în care adunăm toți copiii din sat. (…)”, a spus liderul sindical.
Marius Lobază a adus în atenție faptul că „în 2-3 ani nu vom avea profesori la catedră. Peste 7-8-10 ani, când vor termina acești elevi liceul, vom avea niște generații sacrificate”:
„Ceea ce face acest minister la ora actuală va avea consecințe cumplite pe viitor. În 2-3 ani nu vom avea profesori la catedră. Peste 7-8-10 ani, când vor termina acești elevi liceul, vom avea niște generații sacrificate. Ori România, în mod normal, nu are niciun interes să-și sacrifice viitorul. Pentru ce? Pentru 0,2% din bugetul educației prin care se face economie? (…)”
Peste 300 de profesori, scriitori, regizori, actori, artiști care cer Guvernului Bolojan să retragă pachetul de austeritate ce vizează Educația, documentului trimis de semnatari către Edupedu.ro. „Măsurile recente – creșterea numărului de elevi în clase, comasarea școlilor, reducerea de personal, mărirea normei didactice a profesorilor – sunt prezentate ca soluții pentru buget, dar impactul lor fiscal este unul nesemnificativ”, se arată în document.
„Creșterea normelor și eliminarea a mii de posturi, în special în rândul suplinitorilor tineri (inclusiv a celor aspiranți cu note mari la titularizare), completarea normei profesorilor cu materii în care nu sunt specializați – acțiunile prevăzute de actualul pachet de măsuri guvernamentale agravează situația din învățământ. Aceasta este o formă mascată de concediere a mii de oameni, de o amploare rar întâlnită la nivelul societății românești în perioada postdecembristă. Cadrele didactice tinere reprezintă motorul de modernizare a educației, iar înlocuirea lor cu personal fără o calificare adecvată scade calitatea actului didactic. Educația nu se poate face prin strategii bazate pe improvizații”, conform documentului.
Președintele sindicatului SIPA Muntenia, Adrian Voica, a explicat ce înseamnă, de fapt, creșterea normei didactice de predare. „Colegii cu peste 25 de ani vechime și gradul didactic I au 4 ore în plus pe săptămână. Într-o lună sunt 16 ore efectuate fără a fi plătiți, ceea ce înseamnă o reducere mascată a salariului cu 25%”, a precizat acesta. Declarațiile au fost făcute pentru TVR Craiova.
Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
- Comasările de școli vor avea loc după reguli care trebuie stabilite de Ministerul Educației până pe 9 august, cu o lună înainte de prima zi de școală / Ministrul anunța că circa 900 de directori vor rămâne fără posturi, iar echipele de management la fel
- Crește numărul de elevi în clasă de la 1 septembrie 2025. Modificările se fac pentru toate clasele pe fiecare ciclu școlar: într-o clasă de liceu pot fi din nou 34 de elevi, față de 26 în prezent
- Fondul de burse al studenților este redus cu 40% de la 1 august, până în 2028. Reducerea la transportul cu trenul se acordă și în 2026 doar între domiciliu și facultate
- Norma didactică pentru toți profesorii din România crește de la 1 septembrie 2025, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, prin Legea 141 din 2025
- Indemnizația de hrană va fi acordată doar angajaților cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici și rămâne plafonată la 347 de lei pe lună
- Directorii de școli rămași pe post după comasări au interdicție să mai ia plata cu ora sau cumul, iar obligația de predare crește până la 40 de ore pe lună pentru toți / Regulile de aplicare trebuie decise până pe 25 august, cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor
- Plata cu ora 2025 în învățământ – tariful brut pe ora suplimentară sau vacantă tăiat cu 50% pentru toți profesorii din România / Exemplu de calcul
4 comments
Un nevertebrat! Let’s call it worm.
lovesc in cei ce nu se pot apara, suplinitorii sunt angajati temporar ca si profesorii asociati care luau plata cu ora si care acum sunt platiti mai prost ca un zilier care matura strada, de titulari nu se pot atinge deocamdata pentru ca au contracte pe perioada nedeterminata, acestor politicieni nu le pasa nici ce invata copii la scoala, nici de rezultatele olimpicilor care nu sunt sprijiniti cu nimic.
,,Acest ministru este un servant politic”, așa este! Tocmai de aceea a și fost agreat de politicieni, se simțea foarte bine cu Ciolacu cu Bode, au făcut împreună bugetul educației!! DD se încadra perfect între politicieni, folosind miciuna, impostura. Un șarlatan de primă mână, dar cu ștaif și cu școală pentru manipulare. Un caracter execrabil, așa și-a construit cariera.
Culmea, toți strigă să plece din minister – nu mai are nicio credibilitate – dar el nu vrea.
Pleacă ticălosule, șarlatanule și nu mai apărea în public!
Este corect ceea ce spune domnul profesor. Altfel, chiar îl vom lasă pe Daniel Ovidiu David sa facă ceea ce vrea cu învățământul preuniversitar? Poate NU!