PROGRAM Al treilea mare protest al profesorilor la București, propus pentru 9 iunie – durata și traseul demonstrațiilor la care sunt așteptați 20.000 de participanți

10.472 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
Al treilea mare protest al profesorilor din București, de la declanșarea grevei generale, urmează să aibă loc pe 9 iunie, între orele 11.00 și 16.00, potrivit programului propus pentru această manifestație, consultat de Edupedu.ro. Manifestanții urmează să se adune, din nou, în Piața Victoriei și să se deplaseze, ca la precedentul protest, către Palatul Cotroceni, însă pe alt traseu, arată programul care aștepta, miercuri după-amiază, aprobarea Primăriei Capitalei.

Conform noului program, marșul nu va mai avea loc pe ruta Buzești-Berzei-Știrbei Vodă-Splaiul Independenței – Pod Grozăvești – Leu, așa cum s-a întâmplat pe 30 mai, ci va fi urma ruta Bd. Nicolae Titulescu – Pod Basarab.

Principalele date-cheie ale protestului propus să aibă loc pe 9 iunie:

9 iunie 2023, 11.00-16.00 – adunare publică urmată de marș

11.00-12.00 – adunarea participanților în Piața Victoriei-Bd. Kiseleff, în perimetrul dintre str. Arhitect Ion Mincu și Piața Victoriei

12.00-12.30 – adunare publică în Piața Victoriei, perimetrul cuprins între prelungirea Bd. Aviatorilor, Parcul Kiseleff, Calea Victoriei, prelungirea Bd. Iancu de Hunedoara

12.30-15.00 – deplasare pe traseul Piața Victoriei – Bd. Nicolae Titulescu – urcare pod Basarab – str. Grozăvești – Bd. Geniului (sensul de mers dinspre Bd. Iuliu Maniu către Piața Răzoare) – punct final Statuia Leu

15.00-15.30 – adunare publică pe Bd. Geniului, în proximitatea Statuii Leu

15.30-16.00 – defluirea totală a participanților

Liderul sindical din educație Marius Nistor a anunțat, miercuri, că un nou protest urmează să fie organizat la București, protest pentru care sindicatele au depus o cerere la Primăria Capitalei. Nistor a mai spus că la protest vor veni circa 20.000 de participanți. El a anunțat că greva profesorilor va continua până când guvernul va da garanții legate de noua grilă de salarizare și salariul debutanților.

”Greva se poate încheia când guvernul va veni cu o soluție acceptată de profesori. Cu cât se lungește conflictul de muncă, există și riscul amânării examenelor naționale. Totul depinde de guvern. Așteptăm reacția guvernului”, a declarat Nistor miercuri, 7 iunie, înaintea unei noi negocieri la Ministerul Educației.

Citește și:
BREAKING Nou protest al profesorilor, cu 20.000 de participanți, în București, programat pentru joi sau vineri, anunțat de liderul sindical Marius Nistor: Vrem garanții de la guvern pe noua grilă de salarizare și salariul debutanților


2 comments
  1. De ce cei din Bucuresti nu au organizat mitinguri? Trebuie sa vina cei din alte județe dupa drumuri istovitoare si sa fie miting la Bucuresti. Unde sunt liderii din Bucuresti? Puteau sa faca mitinguri in sectoare. In unele orașe s-au facut zilnic, in București nu s-a putut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Admiterea la liceu 2020

Proiecte de manuale digitale pentru elevii din liceele agricole, cu finanțare de la Ministerul Agriculturii, vor fi realizate de grupuri de lucru din care vor face parte profesori din preuniversitar, universitar și în care pot fi cooptați și oameni din companii și ONG-uri, sub coordonarea universităților agricole de profil

”Continuăm măsurile de încurajare a învățământului dual și prin intermediul Ministerului Agriculturii. Acesta va susține cele 59 de licee tehnologice cu profil agricol. Vom finanța lucrări de renovare și creșterea eficienței…
Vezi articolul

Surse: Președintele Consiliului Național al Elevilor ar fi fost, de fapt, demis de către Adunarea generală după ce a fost acuzat că ar fi făcut un pact cu ministerul pe tema burselor școlare și că ar fi ascuns emailuri de restul conducerii executive a CNE. Silviu Morcan susține că s-a retras din toate structurile organizației și că „a fost o demisie din motive personale”

Fostul președinte al Consiliului Național al Elevilor (CNE), Silviu Morcan, ar fi fost demis de către Adunarea Generală a organizației pe care o conducea pentru că ar fi făcut „un…
Vezi articolul

Limitarea la strict două mandate pentru rectorii universităţilor, indiferent dacă au fost întrerupte sau nu, votată în unanimitate de Comisia de Învăţământ din Camera Deputaţilor

Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților a votat marţi, în unanimitate, un raport favorabil pentru propunerea legislativă de a limita mandatele rectorilor la maximum două, indiferent de întreruperi. Anunţul a…
Vezi articolul

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, pe fondul creșterii îngrijorătoare a cazurilor / Va fi derulată o campanie de informare a părinților privind programul de vaccinare

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, marți seara, în contextul unei „creșteri îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum și numărul mare de spitalizări în secțiile de…
Vezi articolul