PROGRAM Al treilea mare protest al profesorilor la București, propus pentru 9 iunie – durata și traseul demonstrațiilor la care sunt așteptați 20.000 de participanți

10.449 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
Al treilea mare protest al profesorilor din București, de la declanșarea grevei generale, urmează să aibă loc pe 9 iunie, între orele 11.00 și 16.00, potrivit programului propus pentru această manifestație, consultat de Edupedu.ro. Manifestanții urmează să se adune, din nou, în Piața Victoriei și să se deplaseze, ca la precedentul protest, către Palatul Cotroceni, însă pe alt traseu, arată programul care aștepta, miercuri după-amiază, aprobarea Primăriei Capitalei.

Conform noului program, marșul nu va mai avea loc pe ruta Buzești-Berzei-Știrbei Vodă-Splaiul Independenței – Pod Grozăvești – Leu, așa cum s-a întâmplat pe 30 mai, ci va fi urma ruta Bd. Nicolae Titulescu – Pod Basarab.

Principalele date-cheie ale protestului propus să aibă loc pe 9 iunie:

9 iunie 2023, 11.00-16.00 – adunare publică urmată de marș

11.00-12.00 – adunarea participanților în Piața Victoriei-Bd. Kiseleff, în perimetrul dintre str. Arhitect Ion Mincu și Piața Victoriei

12.00-12.30 – adunare publică în Piața Victoriei, perimetrul cuprins între prelungirea Bd. Aviatorilor, Parcul Kiseleff, Calea Victoriei, prelungirea Bd. Iancu de Hunedoara

12.30-15.00 – deplasare pe traseul Piața Victoriei – Bd. Nicolae Titulescu – urcare pod Basarab – str. Grozăvești – Bd. Geniului (sensul de mers dinspre Bd. Iuliu Maniu către Piața Răzoare) – punct final Statuia Leu

15.00-15.30 – adunare publică pe Bd. Geniului, în proximitatea Statuii Leu

15.30-16.00 – defluirea totală a participanților

Liderul sindical din educație Marius Nistor a anunțat, miercuri, că un nou protest urmează să fie organizat la București, protest pentru care sindicatele au depus o cerere la Primăria Capitalei. Nistor a mai spus că la protest vor veni circa 20.000 de participanți. El a anunțat că greva profesorilor va continua până când guvernul va da garanții legate de noua grilă de salarizare și salariul debutanților.

”Greva se poate încheia când guvernul va veni cu o soluție acceptată de profesori. Cu cât se lungește conflictul de muncă, există și riscul amânării examenelor naționale. Totul depinde de guvern. Așteptăm reacția guvernului”, a declarat Nistor miercuri, 7 iunie, înaintea unei noi negocieri la Ministerul Educației.

Citește și:
BREAKING Nou protest al profesorilor, cu 20.000 de participanți, în București, programat pentru joi sau vineri, anunțat de liderul sindical Marius Nistor: Vrem garanții de la guvern pe noua grilă de salarizare și salariul debutanților

2 comments
  1. De ce cei din Bucuresti nu au organizat mitinguri? Trebuie sa vina cei din alte județe dupa drumuri istovitoare si sa fie miting la Bucuresti. Unde sunt liderii din Bucuresti? Puteau sa faca mitinguri in sectoare. In unele orașe s-au facut zilnic, in București nu s-a putut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Propunerile societății medicilor de familie pentru începutul școlii: Fără adeverințe pentru sport sau avize medicale, vaccinare antigripală gratuită, programul “Masca și Dezinfectantul”

Școlile ar trebui să renunțe la birocrația medicală, începând cu adeverințele medicale pentru sport și avizul epidemiologic pentru (re)intrarea în colectivitate, iar familia ar trebui responsabilizată în cazul aparițiilor unor…
Vezi articolul

Partidul REPER condamnă ferm decizia Guvernului de a înlocui probele orale de Bacalaureat cu media de la clasă şi de a elimina evaluarea naţională la finalul clasei a VI-a: Soluţie de avarie care nu face decât să submineze fundamentul evaluării obiective şi corecte a pregătirii elevilor

Publicarea proiectului de OUG de către Guvern prin care se va face echivalarea unor probe orale de la bacalaureat cu notele din timpul liceului arată că lipsa de competenţă şi…
Vezi articolul

Elevii de la Colegiul Pedagogic din Iași vor învăța în viitorii trei ani în containere / 600 de elevi au fost evacuați din sălile lor de curs, din cauza riscului seismic de gradul unu al clădirii principale / Soluția a fost agreată de părinți și profesori

Elevii Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iaşi vor învăţa, potrivit autorităţilor locale, într-o construcţie modulară, în arealul unităţii de învăţământ. Această soluţie ar urma să fie aplicată din toamnă, fiind…
Vezi articolul