Programul european de Lapte în școli, “omorât” de Guvern încet și sigur. Procesatorii de lapte care încă livrează porțiile pentru elevi trag un semnal de alarmă și susțin că vor opri distribuția la finalul contractelor încheiate în acest an

1.272 de vizualizări
Foto: Daniela DíazUnsplash
Școala a început de aproape 3 luni, în decembrie se încheie al doilea modul, iar elevii din 12 județe nu primesc niciuna dintre cele 3 porții săptămânale de lapte și produse lactate promise pe hârtie de Guvern, prin Programul pentru școli al României, aprobat prin Hotărâre de Guvern nr. 640/2017. Motivul principal pentru care nu mai există lapte și fructe în școli este acela că procesatorii nu își pot acoperi costurile, chiar și în condițiile în care, recent, Guvernul a majorat prețul pe care îl achită pentru o porție de lapte, de la 99 de bani la 1,11 lei. Cei 12 bani nu acoperă nici măcar costurile majorate ale ambalajelor sau facturile de gaze și energie electrică, spun reprezentanții companiilor de produse lactate. “Noi distribuim laptele cât trebuie să susținem niște contracte. Cât de repede putem ieși din program, ieșim. Depinde de contracte. Dacă sunt până în decembrie, nu mai participăm din ianuarie, dacă sunt până în iunie, ne ducem crucea, cum se zice”, spune pentru Edupedu.ro, Dragoș Costache, directorul firmei Simultan SRL, cel mai mare procesator de lapte cu capital integral românesc și care încă mai furnizează lapte în școli.
  • În 12 județe în acest moment a fost sistată furnizarea laptelui și a produselor lactate din cadrul “Programul pentru școli al României”. O recunoaște chiar Guvernul, în nota de fundamentare prin care a motivat majorarea prețului pentru porția de lapte. – Detalii aici.
  • Edupedu.ro a scris că, de exemplu, în județele Ilfov și Iași, niciun elev încă nu primea, în noiembrie, niciun produs din programul pentru școli al României, prin care un elev de grădiniță sau școală I-VIII, trebuie să primească săptămânal 2 porții de lapte, o porție de produse lactate (iaurt/ sana), un fruct și 5 porții de produse de panificație.

  • Amintim că și anul acesta Guvernul a aprobat târziu banii alocați (cu mai puțin de o lună înainte de începerea școlii), motiv pentru care licitațiile au început târziu.
  • Programul Laptele Școlar nu a fost inventat de România, ci este prezent în statele europene încă din anii ’50. Este un program finanțat din fonduri europene care, pe lângă produse are și o componentă de măsuri educaționale pentru o alimentație sănătoasă.

În general, multe licitații sunt blocate, în special cele pentru lapte și produse lactate pentru că nu sunt ofertanți, potrivit răspunsurilor oferite la solicitarea Edupedu.ro de către consiliile județene, cele care organizează aceste achiziții. Principalul motiv este prețul prea mic oferit de stat (1,11 lei / porție/ elev). Procesatorii nu pot acoperi toate scumpirile din costurile producției și transport. Asta deși Guvernul a majorat recent cu 0,12 bani, prețul pe care îl dă procesatorilor de lapte înscriși în program (inițial plătea 99 de bani/ porție și a crescut la 1,11 lei). 

Viorel Donosă, producător de lactate, director al companiei Ilvas S.A. din Vaslui, care asigură distribuția laptelui în școli în 5 județe, a explicat și el pentru Edupedu.ro că, de fapt, prețul achitat de stat este mai mic, pentru că pierd niște bani din calculele statului: “Guvernul a pus inițial 1 leu porția, cu tot cu TVA. Dacă îl împărțim ar fi 1,08 lei per porție, nu putem rotunji ultimele două cifre. Acum va fi la 1,11 lei, ceea ce va însemna tot în jur de un leu și puțin, nu ajunge la 1,11 lei, cât scrie în lege că primim”.

În paralel, în special în zona Moldovei, seceta a afectat producția de lapte, mulți fermieri fiind nevoiți să vândă vacile la abatoare pentru că nu aveau cu ce să le hrănească sau să vândă cantități de 3 ori mai mici de lapte procesatorilor. Și acesta este un motiv pentru lipsa ofertanților la licitații.

Majorarea de 12 bani făcută de Guvern, recent, nu acoperă creșterea costurilor de producție

“Dacă socotim doar costurile efective cu creșterile la gaze, cei 12 bani în plus nu ne acoperă cheltuielile: noi funcționăm pe centrală pe gaz, iar costurile față de anul trecut au crescut peste 70%. Curentul s-a scumpit, la care se adaugă și transportul. Foarte mulți mici procesatori nu-și pot asigura singuri transportul. Ca să vă dau exemplu, în județul Iași la licitația de lactate, în caietul de sarcini se cerea producătorului un necesar de 40 de autovehicule pentru a îndeplini toate traseele, lucru imposibil de deținut de către un mic procesator. Livrarea se face zilnic, nu sunt acceptate livrări săptămânale, deși laptele este UHT, are termen de valabilitate 6 luni și poate fi stocat la temperaturi normale de până la 30°. În aceste condiții suntem nevoiți să livrăm zilnic, lucru care ne costă. Am avea nevoie de trei ori mai multe mașini ca să putem livra”, mai spune Viorel Donosă. 

Soluții posibile, într-o inițiativă legislativă

În luna septembrie 2022, a fost depusă la Senat o propunere legislativă inițiată de deputatul Cătălin Teniță, prin care se propune modificarea Programului pentru Școli (Lapte, corn și fructe). Propunerea care a trecut de Senat și urmează votul în Camera Deputaților, prevede printre altele, câteva măsuri pentru a debloca programul.

Una ar fi ca Guvernul să indexeze anual cu rata inflației prețurile pentru laptele oferit în școli. “Acest lucru nu s-a întâmplat din 2007”, atrage atenția Viorel Donosă: “Dacă ar fi actualizat an de an cu rata inflației, nu s-ar fi ajuns la situația de acum. Pentru a fi cât de cât profitabil pentru un producător, prețul ar trebui să fie undeva la 1,30 lei, dar nu pot face un buget pe un an de zile. De exemplu, în vară am încheiat contracte de lapte la un preț și, la jumătatea lunii septembrie, a trebuit să majorez prețurile, pentru că toți fermierii s-au reorientat spre prețuri mai mari, fiind criza laptelui producătorii au găsit alți clienți care plăteau mai mult pe lapte, decât oferă statul pentru laptele copiilor. Am suferit în decurs de patru luni de zile două majorări de preț la materia primă – în septembrie una și una de la 1 noiembrie. Deci s-ar putea peste patru luni să nu mă mai încadrez nici în prețul de 1,30 lei“, mai spune reprezentantul companiei de lactate.  

Proiectul de modificare a Ordonanței Guvernului precizează cu cât au crescut costurile de producție, între iulie 2021 și iulie 2022: Laptele ca materie primă este mai scump cu 68%, prețul ambalajului de carton a crescut cu 12% (calculat în funcție de preț per 1000 buc.), pentru paiele de plastic / hârtie se plătește mai mult cu 325% (calculat în funcție de preț per 1000 buc.), pentru facturile la gaze naturale, cu 148% mai mult, energie electrică costă cu 42%, motorina pentru transport este mai scumpă cu 41%.   

O altă propunere din inițiativa legislativă se referă la creșterea la 5 porţii pe săptămână/copil de lapte și produse lactate (de la 3 porţii în prezent), cornul şi celelalte produse de panificaţie să fie diversificate şi cu adevărat proaspete, consumate în 24 de ore de la producţie, toate produsele să fie asigurate pe un lanţ de distribuţie accesibil producătorilor locali, iar regulile privind licitaţiile din program să fie formulate astfel încât să permită brutăriilor şi micilor producători locali, care au capacitate de distribuţie mai redusă, să depună oferte. 

Un alt motiv de blocaj – multe școli refuză să accepte iaurtul, prevăzut o dată pe săptămână în program, pentru că nu au spații de depozitare, deși e livrat în aceeași zi 

Proiectul de modificare a legii este susținut și de un alt mare procesator de lapte, Simultan, care asigură distribuția în 13 județe din vest și sud est, cum ar fi Teleorman, Slobozia, Dâmbovița și București. De exemplu, în Capitală, doar în Sectorul 6 au reușit să distribuie laptele în acest an școlar care a început de 3 luni deja, deși firma a câștigat licitația și pentru Sectoarele 3 și 4. 

Acolo unde licitația nu s-a blocat, apare altă problemă și laptele nu mai ajunge la elevi. Firmele nu pot să livreze mereu. Dragos Costache, director dezvoltare al firmei explică pentru Edupedu.ro că multe școli, pentru că nu au frigidere pentru a păstra iaurtul copiilor, nu îl acceptă și atunci programul este din start blocat. Firma nu poate onora contractul. Asta deși normele legislative prevăd că o dată pe săptămână, elevii trebuie să primească și iaurt sau sana.  

“În realitate, distribuim într-un singur sector și anume în Sectorul 6, unde am găsit înțelegere și am putut discuta ca să ajungem la o variantă convenabilă de livrare. În rest nu, nu se întâmplă nimic. Avem câștigată licitația și la Sectorul 4, dar nu începem pentru că ei nu acceptă deloc iaurt și nici nu ne-am înțeles cu prețul anterior, cel de 0,99 de lei, așa că suntem blocați. La Sectorul 3 avem contract-cadru semnat acum un an sau doi, pe o licitație care am câștigat-o, dar nu ne-au mai chemat să semnăm contractul”, spune Dragos Costache. 

Procesatorii nu sunt siguri că pot asigura distribuția de lapte până la finalul anului școlar / Unii vor să renunțe 

“Noi distribuim laptele cât trebuie să susținem niște contracte. Cât de repede putem ieși din program, ieșim. Depinde de contracte. Dacă sunt până în decembrie, nu mai participăm din ianuarie, dacă sunt până în iunie, ne ducem crucea, cum se zice”, mai spune Dragoș Costache, directorul firmei Simultan. 

La rândul său, Viorel Donosă spune: “Dacă nu stagnează piața și dacă producția de lapte scade, nu vom mai găsi lapte. În cazul nostru 99%, dacă nu, 100% este lapte din producție românească. Cumpărăm de la fermierii locali și folosim doar laptele românesc. Dacă stocurile de lapte nu vor fi suficiente, va trebui să luăm din afara țării, dar nu știm dacă putem achiziționa. 80% din cantitatea de lapte pe care eu o colectez este din fermele din Vaslui, din Vatra Dornei în județul Suceava, din județul Ialomița”.

Banii de la stat întârzie, un decalaj de o lună jumătate – două 

“Acum în 5 decembrie, încă nu am primit banii pe luna octombrie”, spune Viorel Donosă.  

“În acordul cadru este trecut 30 de zile de la emiterea facturii, dar în marea majoritate a județelor, școlile trimit foarte târziu consiliilor județene cifrele cu numărul de elevi și cantități necesare. Dacă noi, până în data de 5 ale lunii avem trimise la consiliu cantitățile finale, pe 10-11 ale lunii încă nu au primit de la școli. Pentru a putea emite facturile trebuie să avem situațiile confruntate, ne întârzie și pe noi, iar facturile le emitem undeva pe 20 ale lunii. Din momentul în care se înregistrează, până intră banii în cont mai durează cel puțin 7-8 zile lucrătoare și atunci ajungem ca luna septembrie să fie plătită undeva la începutul lunii noiembrie”, mai explică directorul companiei.  

Motivul pentru care școlile întârzie cu centralizarea este acela că directorii de școli sau responsabilii care se ocupă de implementarea proiectului din unitățile de învățământ nu primesc bani în plus, sau orice beneficiu, mai precizează procesatorii de lapte. Așa că în inițiativa legislativă este propusă remunerarea sau recompensarea pentru această muncă, ca modalitate de a susține programul. 

Traseul laptelui de când e colectat până ajunge la elevi 

Cisterna pleacă la 6:00 dimineața, colectează laptele de ieri de la prânz și de seară, în jurul orelor 11-12 ajunge în fabrică. Laptele se procesează și se pregătește pentru ziua de marți și tot marți se ambalează. “Apoi stă o săptămână la noi pentru verificări și testare de laborator. Când laboratorul dă OK pentru livrare, după șapte zile, abia atunci îl putem distribui. De regulă nu livrăm mai devreme de 14 zile de la momentul colectării, pentru a avea situația sub control”, explică Viorel Donosă. 

Laptele oferit prin programul pentru școli este diferit calitativ de cel din magazin

“Laptele din magazin este de 3,5% grăsime sau 1,5%. Cel pentru copii trebuie să fie de 1,8%. Pe cutie e impregnat „produs distribuit gratuit, a nu se comercializa” – asta este singura diferență. Costurile cele mai mari sunt cu materia primă”, mai spune managerul companiei.

Informații de context

În anul şcolar 2022-2023, bugetul alocat implementării Programului pentru şcoli al României a fost publicat în Monitorul Oficial în Partea I, nr. 798 din 11 august 2022 și este în valoare de 562.850.883 lei (în creştere de la 501.553.278 lei, în anul şcolar 2021-2022) echivalentul a 113.730.224,89 euro, din care: ajutor financiar din partea Uniunii Europene în valoare de 85.896.139 lei (17.356.262 euro), repartizat astfel: 6.900.318 euro pentru fructe şi legume; 10.455.944 euro pentru lapte şi produse lactate; ajutor financiar naţional – 476.954.744 lei (96.373.963 euro).

Pentru că în 12 județe, licitațiile au fost sistate pentru că lipseau ofertanții, pe 16 noiembrie, Guvernul a majorat suma pe care o plătește pentru porțiile de lapte, de la 0,99 lei pe porție, la 1,11 lei, crescând suma totală acordată acestor produse, cu 15.405 mii de lei pentru anul școlar în curs, prin H.G. nr. 640/2017.

Guvernul a motivat faptul că actualizarea valorii s-a realizat la cererea reprezentanților din sectorul laptelui, precum și a Consiliilor Județene, operatori economici, și a avut în vedere fundamentarea Institutului de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală (ICEADR) precum și datele furnizate de Institutul Național de Statistică (INS). Utilizând rata inflației, a rezultat valoarea de 1,11 lei pentru porția de lapte și produse lactate.

În România programul Laptele și cornul a fost introdus în 2002 ca un program social și a fost extins apoi la toți elevii. În prezent este finanțat și din fonduri europene, pe lângă cele de la buget. Doar de două ori pe săptămână, lapte și o dată, produse lactate, de regulă iaurt – asta primesc acum elevii din grădinițe, școala primară și gimnaziu. De cinci ori pe săptămână, adică zilnic, primesc corn sau produse de panificație, iar în două zile, fructe.


3 comments
  1. Pentru guvern este “de bine”, mai putini bani cheltuiti, se va incadra in bugetul rusinii nationale, cel mai mic buget al educatiei!

  2. Majorarea cu 12 bani, e exact ce ne tot spun “ei” (minunatii sefi) nu e mare inflatia…. e mica nene, asa ca de ce sa dublam pretul la lapte (ca asa e in magazine), adaugam doar 12 banuti.
    Oare cat o sa ne mai minta in fata minunatii (ele) care ne conduc “pas cu pas” dincolo de marginea prapastiei ?

    1. O bătaie de joc din partea statului, cel mai grav este ca se răsfrânge asupra copiilor aceasta indiferenta. cat de greu le este sa gestioneze acest proces:licitații, contracte, plata factura, și efectiv livrarea către scoli?…foarte greu le este, pentru ca sunt incapabili, pentru ca în acest ritm se lucrează la stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de BCR

VIDEO Avem o mare problemă cu educația financiară și ne expunem unui risc major dacă nu rezolvăm această problemă – Răzvan Mustață, decanul FSEGA a UBB Cluj-Napoca / Programul care propune profesorilor abordarea transdisciplinară a noțiunilor despre bani și despre comportamentul financiar responsabil

Într-un climat de învățare în care elevii se simt confortabil să pună întrebări și să își exprime părerile, cum ar trebui să existe la fiecare oră, în fiecare clasă, curiozitățile…
Vezi articolul
Domnica Petrovai

Psihologul Domnica Petrovai, despre provocările emoționale ale Crăciunului: Antidotul stresului este bunătatea față de noi și ceilalți / Copiii învață prin ce facem noi că această sărbătoare înseamnă recunoștință, nu consum

„Crăciunul în tradiția culturii noastre semnifică generozitatea. Când suntem generoși, ne simțim în siguranță. Simțim că aparținem, că nu suntem singuri. Copiii învață acum prin ceea ce facem noi că…
Vezi articolul

EXCLUSIV Andronescu propune scoaterea profesorilor de Sport de la clasele pregătitoare, I și a II-a și înlocuirea orelor de Educație fizică cu Joc și mișcare. Federația părinților: le vor face învățătorii? Mai bine iese Religia de la clasele mici

Ecaterina Andronescu vrea să modifice materiile pe care le fac elevii la clasa pregătitoare, clasa I și a II-a. Potrivit unui proiect de ordin intrat în posesia Edupedu.ro, ministrul vrea…
Vezi articolul