Programul-pilot „Masa caldă” nu mai există deloc, în condițiile în care Guvernul a avut la dispoziție toată vara să pregătească legislația necesară. Proiectul de lege stă abandonat de 19 şedinţe în Camera Deputaţilor, declară parlamentarii USR Irineu Darău și Andrei Miftode, membri ai Comisiilor pentru învățământ, într-un comunicat de presă.
„Pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, decizională, stă abandonat de 19 şedinţe proiectul de lege ce conţine toate amendamentele necesare generalizării programului “Masa Caldă”, sutin aceștia.
- Edupedu.ro a scris că niciun elev din România nu mai primește mâncare la școală în programul „Masa caldă“, deși am intrat în a treia săptămână de școală. Guvernul a alocat bani doar până în iunie, iar secretarul de stat Florian Lixandru anunță că Ministerul Educației abia acum pregătește normele de aplicare, cu bani rămași din perioada grevei profesorilor, pentru septembrie-decembrie
Nimeni de la PSD și PNL, în frunte cu Marcel Ciolacu, nu are nicio scuză și nu se poate face măcar că a uitat. Parlamentarii USR Irineu Darău și Andrei Miftode, membri ai Comisiilor pentru învățământ le-au reamintit pe parcursul verii prin mijloacele de control parlamentar. În schimb, PSD-PNL continuă să amâne implementarea programului și încalcă noua lege a învățământului preuniversitar care prevede de anul acesta 1 milion de beneficiari, se precizează în comunicat.
„S-au angajat prin lege să susțină 1 milion de copii, dar nu au extins nici măcar programul-pilot și nu au asigurat continuitatea programului actual. Se pare că amână deliberat, așa cum au făcut-o în ultimii 7 ani, similar cu întârzierile la legislația pentru transport gratuit. Ar fi fost suficient să folosească aceeași legislație pe care o aplică an de an pentru masa caldă. Chiar dacă mâine s-ar da OUG nou pe acest subiect, acest program nu va funcționa efectiv până vor fi norme de aplicare și licitații realizate în teritoriu – alte luni pierdute. Guvernul are mare grijă de privilegiile specialilor și zero grijă pentru nevoile reale ale unor copii, pentru care o masă la școală ar putea face diferența între abandon și educație”, a declarat senatorul Irineu Darău.
Acum, pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, decizională, stă abandonat de 19 şedinţe proiectul de lege ce conţine toate amendamentele necesare generalizării programului “Masă Caldă”, conform comunicatului.
Informații de context
Edupedu.ro a scris în urmă cu peste o lună că Programul Masă caldă rămâne și în 2023 la stadiul de program pilot și include același număr de școli și grădinițe ca în septembrie 2022, adică 450, după cum prevedea un proiect de ordonanță de urgență (OUG) publicat în dezbatere publică de Ministerul Educației pe 7 august.
Masa zilnică a unui elev urma să coste tot 15 lei. Deși mai era doar o lună până la începutul anului școlar 2023-2024, în documentul draft se preciza faptul că “programul trebuie să fie implementat începând cu data de 1 septembrie 2023”. Actul a rămas în stadiu de proiect.
Foto: © David Smith | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
1 comment
Ce-i atat de greu de inteles? Nu au bani. 15 lei ori un milion de copii = 15 milioane de lei = 3 milioane de euro. Pe zi. Adica 60 milioane de euro pe luna. Treaba-i simpla. Intelegem, e rolul opozitiei sa tipe ca o baba isterica, dar mai constructiv ar fi sa precizeze si de unde sa ia statul cei 60 milioane de euro lunar, daca tot se agita dansii. Ca de joc de glezne suntem satui…