Fenomenul Brașov – Elevii cer procurorilor să-l cerceteze pe inspectorul școlar din Brașov și Ministerului Educației să trimită corpul de control la inspectorat

6.138 de vizualizări
Programul after-school
Programul after-school SURSA: pexels.com
“Solicităm public Ministerului Educației Naționale să trimită corpul de control pentru cercetarea ISJ Brașov și a celor trei licee implicate. Totodată, solicităm Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov să dispună începerea cercetărilor inspectorului școlar general pentru infracțiunea de abuz în serviciu”, arată mai multe asociații de elevi din România, într-o poziție comună față de colegiile care dau afară elevii cu medii sub 8.
Citește mai jos comunicatul integral trimis Edupedu.ro de Asociațiile de elevi din România:

“Asociațiile de elevi din România condamnă neglijența directorilor și inspectorului școlar general
al județului Brașov referitor la ”Fenomenul Brașov”!

În spațiul public au apărut recent informații referitor la trei licee din municipiul Brașov (Colegiul Național ”Andrei Șaguna”, Colegiului Național Dr. Ioan Meșota și Colegiului Național de Informatică ”Grigore Moisil”), care prin regulamentele de ordine interioară condiționează continuarea studiilor acestora, astfel obligând elevii să se transfere la un alt liceu dacă nu obțin media necesară. Asociațiile de elevi din România condamnă ferm neglijența Inspectoratului Școlar Județean Brașov și a directorilor unităților de învățământ, fiind solidare cu elevii din județul Brașov.

Dorim să atragem, în primul rând, atenția asupra faptului că orice prevedere care limitează accesul liber la
educație al elevilor constituie un atentat la principiul echității care, conform art. 3, lit. a) din Legea educației
naționale nr. 1/2011, este unul din fundamentele pe care se constituie sistemul de învățământ românesc.

Astfel, „debarasarea” de elevii care nu reușesc să atingă o anumită performanță nu reprezintă, în fapt, decât perpetuarea mentalității elitismului în sistemul de învățământ, o mentalitate toxică ce se concentrează în mod expres pe elevii ce obțin premii la olimpiade și concursuri, respectiv medii foarte mari, fără a încerca sprijinirea elevilor ce au deficiențe de învățare, conform art. 72, alin. 2 din Legea educației, și ajutarea lor în a-și remedia situația.

Considerăm totodată că reglementările introduse în regulamentele de ordine internă ale liceelor denotă o interpretare eronată a directorilor față de scopul evaluării și notării, acesta nefiind efectuarea unei filtrări în sistem și ierarhizarea elevilor în funcție de capacitățile intelectuale, ci analizarea situațiilor unde elevii nu și-au însușit anumite competențe și cunoștințe pentru ca ulterior activitatea de predare-învățare să fie eficientizată.

Atragem atenția că prevederile acestor regulamente reprezintă și încălcarea legislației în vigoare. Mai exact, Regulamentul de Organizare și Funcționare al Unităților de Învățământ Preuniversitar instituie la art. 148 dreptul elevilor de a se transfera la o altă unitate de învățământ. Or, exercitarea unui drept reprezintă o opțiune a cetățenilor, iar dacă elevii nu își doresc să se transfere, ei nu pot fi în niciun fel constrânși.

Totodată, ne exprimăm profunda îngrijorare privind atitudinea inspectorului școlar general al județului Brașov care a declarat pentru o publicație online următoarele:

  • este un regulament intern pe care școlile l-au stabilit în Consiliul de Administrație și, în condițiile în care acel regulament este semnat de părțile implicate, cred că el devine obligatoriu. Sunt colegii care au performanță și care, pentru a-și menține ștacheta așa cum și-au propus, au impus aceste medii pentru a putea rămâne. […] fiecare unitate școlară are acest regulament intern și fiecare unitate poate stabili condiții legate de activitatea pe care o desfășoară, de rezultatele pe care și le doresc. Sunt ținte pe care și le-au stabilit și sunt indicatori de management și nu cred că ar trebui să privim lucrurile din perspectiva segregării. Dacă acel copil nu poate face față targetului stabilit, el este îndrumat spre o altă unitate școlară. Acest lucru se întâmplă și cu consultarea unui psiholog
  • [Nota Redacției – declarațiile au fost acordate Edupedu.ro. Integral, aici]

Referitor la cele de mai sus, facem următoarele precizări:

  • Regulamentele de ordine internă ale unităților de învățământ trebuie întocmite în conformitate cu legislația în vigoare, ele fiind realizate în baza ROFUIP. Pe cale de consecință, orice regulament care încalcă un act normativ superior poate fi acționat în instanță pentru anulare.
  • Chiar dacă părinții au semnat un contract, acesta nu este obligatoriu pentru părți dacă nu respectă legile în vigoare, simpla înțelegere a părților neputându-se abate de la acestea.
  • Soluția pentru un elev care „nu poate face față targetului stabilitnu este excluderea lui din unitatea de învățământ în cauză, acest fapt contribuind la segregarea deja existentă între liceele considerate „de elită” și restul liceelor. Această situație află în totală opozanță cu principiul echității, iar fiecare școală ar trebui să aibă capacitatea de a asigura același nivel de învățare pentru elevi, iar în cazul existenței deficiențelor, să se pună accent pe remedierea lor.

Pe cale de consecință, solicităm public Ministerului Educației Naționale să trimită corpul de control pentru cercetarea ISJ Brașov și a celor trei licee implicate. Totodată, solicităm Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov să dispună începerea cercetărilor inspectorului școlar general pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

Tragem un semnal de alarmă pentru toate unitățile de învățământ din țară ce adoptă această practică le recomandăm să înceapă de îndată să ia măsuri pentru intrarea în legalitate.”

Comunicatul poartă antetul Asociației Vâlcene a Elevilor, Asociației Elevilor din București și Ilfov, Asociației Elevilor din Constanța, Asociației Elevilor din Călărași, Asociației Elevilor din Maramureș și Asociației Elevilor din Bacău.

Citește și:


9 comments
  1. Cereti ca la absolvire sa nu mai fie nici bacalaureatul , sa fie cercetati profesorii de a avea tupeul sa va testeze cand nu invatati.. Parintii sa va puna notele.

  2. Inspectorul Scolar general de la Brasov, Ariana Bucur, nu raspunde la email-uri trimise acum trei luni. De ce ar tine cont de opinii ale copiilor/parintilor?

  3. Jurnaliștii adevărați ar lua, de exemplu, site-ul Admitere Liceu si ar studia media generală la gimnaziu și media de admitere ptr cele trei impricinate;
    De exemplu, anul 2017:
    * Colegiul Saguna: 27 elevi
    25 dintre ei au media gimnaziala mai mare decât 9.50(!)
    26 dintre ei au media de admitere mai mare decât 9.50
    Cel cu media gimnaziala cea mai mică, respectiv 9.13, are si cea mai mică medie de admitere, respectiv 8.48.
    *Colegiul Mesota:
    33 elevi
    27 dintre ei au media gimnaziala mai mare decât 9.30
    26 dintre ei au media de admitere mai mare decât 9
    Exista o corelație între media de gimnaziu mai mică si media de admitere mai mică.
    *Colegiul Moisil
    34 elevi
    32 dintre ei au media gimnaziala mai mare decât 9
    Aici, exista si acea excepție: media gimnaziala mai mică decât 8.5 si, totusi, acest elev a terminat aici gimnaziul. Tot el, are si cea mai mică medie de admitere, respectiv 7.91.
    30 de elevi au media de admitere mai mare decât 9.

    Deci, de unde această cruciadă împotriva acestor licee? Din 94 de elevi, doar 4(patru) au media gimnaziala sub 9: 8.94, 8.97, 8.72 si 8.48.

    Ca încheiere, sa stiti ca domnișoară Arciadiacono de la Asociația Elevilor București se reprezintă pe sine însăși, nu elevii din acest oraș.
    Printre membrii fondatori ai sus-numitei Asociatii, niciunul nu este la vreun liceu de top din București, Cel puțin unul dintre ei a avut media de admitere la liceu .6(sase).
    Uite, edupedu , un subiect: cine sunt acești elevi si de ce amenință cu Parchetul niste licee de top, ei neavând habar cum e sa înveți la un astfel de liceu. Eventual, cine e in spatele asa-zisei Asociatii.

  4. Este halucinant cum este preluata o nemultumire si dusa la rang de hate speech, iar dezamagitor pentru mine e sa vad cu, edupedu se transforma in cancan. Personal am citit regulamentul de ordine interioara al unui liceu din cele 3, din fisierele atasate articolului care prezenta marea bomba si ca sa vezi, desi in articolul cu pricina cat si in acesta, e scris ca apare in regulament, nu apare. Dar treaba asta de informare din mai multe surse, plus citirea documentelor precizate in articol probabil e treaba de jurnalist, la fel si prezentarea in mod obiectiv a celor intamplate.

    Pe mine ma frapeaza ca s-a dat sentinta inainte ca acuzatii sa-si spuna punctul de vedere. Continuam sa judecam si nu avem rabdarea ( a se citi bunul simt) sa aflam situatia in mod specific. Sa nu mai discutam ca titlul primuluu articol e tendentios si manipulativ. Sincer am alte asteptari de la edupedu la nivel de profesionalism.

    Dupa tot rahatul devarsat in curtea liceelor cu pricina, nu ne punem problema analizarii obiective (da stiu, e un cuvant dur pentru niste victime ale sistemului) a situatiei?

    Citesc despre acesti salvatori din alte judete (Ct, Vl, Mm etc) dar unde sunt elevii din Brasov, daca ei sunt cei asupra carora se indreapta aceasta nedreptate, cum se face ca nu sunt in lista judetelor de mai sus, sau cum de nu exista o opinie a reprezentantilor parintilor de la nivel local, iar a elevilor la nivel judetean si national?

    Pe mine ma intereseaza sa citesc in mod obiectiv cum s-au intamplat faptele si sa trag singura concluziile, iar ca mine consider ca sunt foarte multi cititori de-ai publicatiei. Va rog sa ne aratati respect si consideratie pentru intelectul nostru si sa ne lasati sa gandim noi, nu sa ne reciclati, ofurile unora si a altora. Da, ma intereseaza adevarul dar nu trunchiat.

    Analiza de impact pe aceasta situatie este facuta? Cati copii transferati, care e situatia celor transferati, au suferit traume, cum am mai citit de la alti experti peste noapte in psihologie si traumatologie, fara studii, doar parerologi, dar si pentru sta ai nevoie sa te pregatesti asiduu pentru a deveni un parerolog apreciat.

    Revenind la obiectivitate, ce faceti specific pentru a nu incuraja discursul incurajator la ura?

    1. Ce sa faca? Nimic.
      Publica comunicate ale unor asa-zise Asociatii ale elevilor din care elevii de liceele de top din București sunt excluși, cu membri fondatori prieteni pe facebook cu Loredana Chivu:))))))), stigmatizeaza copii, parinti, profesori doar pentru ca , într-o societate condusă de analfabeti, ei au tupeul sa invete, sa citeasca, incurajeaza bullyingul impotriva unor oameni care nu si-au spus punctul de vedere, le lipesc pe frunte eticheta de elitism, privit in sens negativ, deși mulți dintre acești elevi sunt copii minunați.
      Dar, în câțiva ani vor pleca. Nu vor mai deranja pe nimeni in aceasta tara. Si, chiar dacă vor pleca si nu vor mai deranja decât poate prin prezenta la vot, vor fi in continuare făcuți in toate felurile, inclusiv trădători de țară.

  5. Dacă tot vorbim de încălcarea regulilor, de ce nu va legați de ICHB unde in clasele de mate sau fizica nu se mai face nicio altă ora, se lipseste tot anul si se invata la 1-2 materii, iar notele sunt 10 pe linie fără o justificare? Asta vi se pare normal?

  6. Amice, esti putin cam pe langa subiect!!! Discriminarea elevilor pe motiv de medie nu este acceptata nicaieri. Este ca anuntul din geam de la restaurante: Ne selectam clientii! Numai cei ce ne convin noua!!!

    Vor clase speciale pentru varfuri si elite? Nici o problema. Dar sa le pui in vedere ca sub 8 zboara din scoala….. mi se pare o mare magarie. Ca gluma proasta nu se poate numi.

  7. Sa ceri intervenția Parchetului in acest caz, wow, unde am ajuns!
    Ce urmează? Declararea olimpicilor si a elevilor care au medii mari “dușmani ai poporului”?
    Mergeți inainte pe acest drum care exclude copii minunați doar pentru ca invata, veti crea o Românie de coșmar.
    Continuati sa publicati comunicate care alimentează false probleme în loc să vă documentati la acele licee. Cati elevi au fost obligați să se transfere, ce s-a întâmplat ulterior cu ei, i-au dat afară brusc sau a existat o încercare de sprijinire a lor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Tichetele sociale pentru sprijin educațional, de 500 de lei, acordate pe baza unei proceduri de secol 19 prin care fiecare învățător sau diriginte întreabă părinții ce salariu au primit luna aceasta. Ministrul Educației dă vina pe lipsa interconectării sistemelor publice

Prevederea din ordonanța de urgență 133 din 2020, conform căreia tichetele educaționale de 500 de lei sunt acordate „familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat…
Vezi articolul

Rapoartele pentru profesori, directori și inspectori de la Evaluările Naționale II IV VI 2024, din noua aplicație pentru rezultate, nu vor fi folosite la o ierarhie pe țară. Cristescu, ME: Dorința noastră este să promovăm o îmbunătățire a interacțiunii cu elevii

Platforma prezentată drept nouă de Ministerul Educației săptămâna trecută, înainte de primele probe de la Evaluarea Națională de clasa a II-a (EN II) 2024, care va colecta rezultatele elevilor de…
Vezi articolul

Mai multe trezorerii din țară nu lucrează astăzi, în zi de salariu pentru profesori și personalul din Învățământ. Angajații de la Finanțe protestează pentru salarii mai mari și față de ordonanța cu noi măsuri fiscale

Angajații din mai multe trezorerii din țară nu lucrează astăzi, vineri, 11 august, în ziua de salariu pentru profesori și personalul din Învățământ. Cei de la Finanțe protestează pentru salarii…
Vezi articolul

Daniel David, președintele Consiliului Rectorilor, despre sprijinirea studenților români în străinătate: Orice susținere pentru studenți e bună dacă e ghidată de echitate și de o “politică academică deșteaptă, ce include obligatoriu excelența”

Orice sprijin pentru studenți “este bun dacă este ghidat de două valori” – echitatea, respectiv “o politică academică deșteaptă, care include obligatoriu și excelența”, consideră Daniel David, președintele Consiliului Național…
Vezi articolul