Protest al elevilor în Piața Victoriei, față de intenția Guvernului de a elimina transportul gratuit și pentru ei, după anunțul Premierului că gratuitatea pentru studenți pe calea ferată va fi eliminată

5.362 de vizualizări
Foto: AEC
Mai mulți elevi din Constanța au ajuns în această dimineață la București pentru a protesta în fața Guvernului, potrivit unui mesaj publicat pe pagina Asociației Elevilor din Constanța. Aceștia susțin că Executivul condus de Florin Cîțu ar discuta eliminarea gratuității pe mijloacele de transport pentru elevi, potrivit unui proiect de OUG aflat miercuri în primă lectură la Guvern.

Elevii au publicat fotografii din tren și din Gara de Nord, unde au ajuns la prima oră. „De la ora 10:00 vom protesta în fața Guvernului pentru transportul elevilor! Florin Cîțu să ne vadă, facem orele în stradă!”, scriu ei pe Facebook.

Foto: AEC

Proiectul de Ordonanță de Urgență intrat ieri în ședința de Guvern, potrivit reprezentanților Asociației Elevilor din Constanța, prevedea revenirea la bilete cu reducere de 50% și pentru elevi, la fel ca pentru studenți, în cazul transportului pentru aceștia.

Articolul VII din proiectul de OUG prevede aceste modificări:

ART.VII – Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.  Alineatele (1) și (1^1) al articolului 84 se modifică și vor avea următorul cuprins: 

(1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, pe tot parcursul anului calendaristic.

(1^1) Diferențele de tarif determinate de aplicarea facilității prevăzută la alin. (1), cu excepția transportului pe calea ferată şi cu metroul, se suportă din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora își au domiciliul elevii.”

2. Alineatele  (1^2) și  (1^3) ale articolului 84 se abrogă.

3. După alineatul (5) al articolului 84,  se introduc patru noi alineate, alineatele (6) – (9) , cu următorul cuprins:

(6) Elevii orfani, elevii cu cerințe educaționale speciale, precum și cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială, in condițiile legii, sau tutela beneficiază de gratuitate pentru toate categoriile de transport menționate la alin. (1), pe tot parcursul anului calendaristic.

(7) Elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați, pe durata cursurilor școlare, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.

(8) Decontarea cheltuielilor de transport, pe baza documentelor emise de operatorii de transport rutier, pentru facilitățile de transport acordate elevilor, prevăzute la alin. (7), se asigură la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanța de 3 km. Pentru distanțele ce depășesc 3 km, până la limita de 50 de km, suma de 30 de lei/lună se suplimentează cu 3 lei pentru fiecare kilometru, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare.

(9) Operatorii de transport rutier au obligația să emită documente lunare de transport, cu încadrare în tarifele maxime per kilometru/lună, prevăzute la alin. (8) și să asigure transportul rutier al elevilor.”

4. La articolul 104 litera e) a alineatului (2) se abrogă.

5. La articolul 205, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) În timpul anului universitar, studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a și naval. Studenții orfani sau proveniți din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport.”

6. Alineatul (2^1) se abrogă”.

Proiectul de OUG poate fi descărcat de aici

În prezent transportul elevilor este gratuit.

Premierul Florin Cîțu a anunțat după ședința de Guvern de ieri că transportul studenților pe calea ferată nu va mai fi gratuit și că se revine la reducerea de 50%, cum era până în februarie 2017.

Articolul este în curs de actualizare

Foto: AEC


5 comments
  1. Corect este ca elevii sa aibă reducere la transport pe traseul domiciliu- școala și asta doar dacă in orașul respectiv nu exista liceu cu profilul respectiv.
    In privința gratuității pentru plimbările elevilor cu banii din buzunarele noastre, ale celor care nu și permit plimbări cu trenul pentru ca salariul nu ți ajunge pentru asta, este o mare nesimțire.

  2. Cat despre studenți, este o măsură corecta sa li se taie măcar parțial gratuitatea.
    Și eu, Hobb, mergeam sa îmi vizitez părinții bătrâni, care locuiesc în alta localitate.
    Și eram obligata de fiecare data sa cumpar bilet la clasa întâi, întrucât clasa a doua era plina ochi de studenții plimbareti, care mergeau gratuit la minte și la mare, la sfârșit de săptămână, când eu ca salariat îmi puteam vizita părinții.
    Cat despre elevi, corectitudinea este tot undeva la mijloc.
    Parintii trebuie sa își susțină financiar copiii, chiar și pentru transport.
    Iar special pentru elevii navetiști, se pot găsi soluții convenabile.

  3. Eu folosesc trenul de multe ori să-mi vizitez părinții. Sunt în clasa a 10-a și liceul meu nu este în același oraș cu locuința. Sunt una dintre persoanelor afectate de această decizie. Credeți că îmi este ușor să stau la cămin departe de casă atâta timp? Noroc cu online-ul. Nu judecați fiecare persoană ce se folosește de tren pentru câțiva ignoranți, altfel riscați să deveniți ca aceștia.

  4. Pai elevii nu voteaza, deci nu conteaza. Studentii au abuzat grosolan facand rezervari chiar daca nu plecau nicaieri. Trenurile erau goale dar locurile figurau ocupate. Ce sa vezi!

    1. Eu folosesc trenul de multe ori să-mi vizitez părinții. Sunt în clasa a 10-a și liceul meu nu este în același oraș cu locuința. Sunt una dintre persoanelor afectate de această decizie. Credeți că îmi este ușor să stau la cămin departe de casă atâta timp? Noroc cu online-ul. Nu judecați fiecare persoană ce se folosește de tren pentru câțiva ignoranți, altfel riscați să deveniți ca aceștia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației: Am pe cap o problemă uriașă, fiindcă tot felul de mișcări în Parlament au introdus tot felul de discipline și teme pe care dacă le-aș adăuga în planul-cadru, copiii ar trebui să stea toată ziua la școală / În propunerea pe care o fac, aceste teme nu vor fi discipline, ci unități de învățare în materii pe care deja le avem

Ministrul Educației a atras atenția că parlamentarii au legiferat de-a lungul timpului introducerea unui număr atât de mare de discipline și teme în școală, încât aplicarea lor ar ține elevii…
Vezi articolul

Ligia Deca, ministrul politician, față în față cu Ligia Deca, fosta studentă reprezentantă care milita în 2013 pentru 6% din PIB pentru Educație: Alta este când lupți din perspectiva membrului de Guvern care are în față și limitările bugetare și legislative

Cum s-a schimbat perspectiva Ligiei Deca asupra alocării bugetului prevăzut de Legea Educației, indiferent care este aceasta – Legea 1/2011, care prevedea 6% din PIB și niciodată nu a fost…
Vezi articolul

OFICIAL Decizia Consiliului de Etică în cazul cărții publicate de Lucian Bode în baza tezei de doctorat “viciate” de plagiat: “Nu este plagiată, dar conține un număr mare de greșeli de citare” / “O potențială problemă este că nu s-au folosit ghilimelele” / Forul spune că a analizat doar 27 pagini de text

Cartea intitulată „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual”, publicată de Lucian Bode, “nu este plagiată, dar conține un număr mare de greșeli…
Vezi articolul

Clase de până la 33 de elevi la liceu s-ar putea forma încă din prima etapă de admitere, nu doar în situațiile speciale, cum e în metodologie, din cauza cazurilor multiple de elevi cu medii egale la repartizarea computerizată – surse

La repartizarea computerizată din acest an se vor putea forma clase de liceu cu până la 30 de elevi, iar cu aprobarea inspectoratului școlar al municipiului București, numărul ar putea…
Vezi articolul

Alianța organizațiilor studențești solicită Guvernului să adapteze metodologia de transport: pe noile cărți de identitate nu mai apare adresa studenților, iar aplicarea reducerii de 90% la biletele de tren pe ruta universitate-domiciliu devine imposibilă

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că a transmis Ministerului Educației, luni, propuneri de modificare a normelor metodologice pentru facilitățile de transport ale studenților. Reprezentanții federației atrag…
Vezi articolul