Raportul proiectului legii învățământului superior a fost adoptat de Comisia de învățământ din Senat / A fost adoptat și un amendament nou care prevede acordarea de două salarii la ieșirea la pensie și în învățământul universitar

946 de vizualizări
Foto: © Wenling01 | Dreamstime.com
„Raportul de admitere cu amendamente admise și respinse proiectul legii învățământului superior, L 283 /2023 a fost adoptat”, a anunțat Monica Anisie, președinta Comisiei de învățământ din Senat, în urma voturilor senatorilor prezenți, astăzi, 18 mai. Dezbaterile continuă în Comisia de învățământ din Senat pe proiectul legii învățământului preuniversitar.

Tot astăzi, Comisia a propus si a adoptat un nou amendament la legea învățământului  superior care prevede acordarea de două salarii la ieșirea la pensie, ca la învățământul preuniversitar.

„Din sume de la bugetul de stat, Ministerul Educației asigură cadrelor didactice și de cercetare din instituțiile de învățământ superior de stat la data încetării contractului de muncă în urma pensionării, două salarii raportate la ultimul salariu de bază”.

Această prevedere a fost printre propunerile Federației Sindicale Alma Mater la legea  învățământului superior.

Anton Hadăr declara că „Nu este normal să avem și noi, profesorii din învățământul universitar, asistenți, lectori sau șefi de lucrări, conferențiari și profesori, un articol la ieșirea la pensie potrivit căruia să beneficiem și noi de două salarii ca învățământul preuniversitar. De ce spun asta? Pentru că poți ieși la pensie și lector. Nu se iese la pensie numai din postura de profesor universitar, cei mai mulți ies la pensie conferențiari și lectori și salariile acestora sunt aproape egale. Conferențiarul de 15-20 de ani este egal cu profesorul didactic. Vă rog foarte mult eliminați această posibilă discriminare introducând la noi în lege un articol similar, pentru că ar fi anormal să funcționeze doar pentru învățământul preuniversitar. Chiar este cel mai important aspect de natură financiară, ce-i drept, și nu cred că va fi o împovărare pentru bugetul nostru, câtă vreme ieșim câteva sute de oameni pe an la pensie”.

Dezbaterile pe amendamentele aduse legilor Educației în comisia de învățământ din Senat au început pe 16 mai. Potrivit vicepreședintelui Senatului, Sorin Cîmpeanu, pe 22 mai va fi vot final pe legile Educației în Senat. Proiectele legilor Educației fost votate pe 10 mai, în Camera Deputaților.


1 comment
  1. In preuniversitar se dau 2 salarii la ieșirea la pensie ?????? Eu am ieșit in Februarie și nu am auzit pe nimeni de așa ceva . Sau este pusă in discuție de acum încolo in legea inv . preuniversitar ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vasile Dîncu, ministrul Apărării, către elevi: Scoatem examene de admitere, am văzut că scoatem tezele şi, până la urmă, o să ajungem la ideea că şcoala nu mai este importantă. Școala este foarte importantă, chiar dacă uneori societatea îi umileşte pe dascăli, cu salarii penibile

“Scoatem examene de admitere, am văzut că scoatem tezele (…) şi, până la urmă, o să ajungem la ideea că şcoala nu mai este importantă, nu intraţi în această capcană,…
Vezi articolul
elaborarea curriculumului de liceu

25 de profesori de istorie vor fi selectați pentru a participa la un seminar de formare pe tema Holocaustului, organizat în Israel. Dacă sunt punctaje egale, prioritate au cei care predau în mediul rural / Care sunt condițiile și ce trebuie să conțină dosarul 

25 de profesori de istorie, titulari sau suplinitori, vor fi selectați pentru a participa la seminarul de formare pe problematica Holocaustului, organizat în perioada 7-14 august 2022 de Institutul Yad…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor: „Dacă Guvernul României nu va emite urgent normele privind începerea anului școlar, iar școlile nu vor fi pregătite pentru a primi elevii în deplină siguranță, ne vom revizui poziția privind începerea anului școlar la data de 14 septembrie”

Mai sunt doar câteva săptămâni înaintea începerii noului anului școlar, iar elevii, profesorii și părinții „se află într-o profundă stare de incertitudine – nimeni nu știe în ce condiții se…
Vezi articolul

Consiliul Studenților din Universitatea București cere instituției să compenseze suma pe care trebuie să o înapoieze studenților din taxa semestrului II, după ce un student a obținut în primă instanță anularea majorării taxelor

Consiliul Studenților din Universitatea București cere instituției să compenseze suma pe care trebuie să o înapoieze studenților din taxa aferentă semestrului II al anului universitar 2020-2021, potrivit unui comunicat primit…
Vezi articolul

VIDEO „Credeți-mă, nu voi insista să terminăm repede. Repede este ultimul criteriu“, spunea Klaus Iohannis, în 2018, despre aprobarea legilor România educată, despre care Ligia Deca a anunțat joi că vor fi trecute prin Parlament în procedură de urgență, ca să fie aplicate „în cel mai scurt timp posibil“

Proiectele legilor Educației vor trece prin Parlament într-o procedură de urgență, dezbătute într-o comisie comună, conform declarației ministrei Educației Ligia Deca, fost consilier prezidențial la Cotroceni. „În cel mai scurt…
Vezi articolul