Răspunsul Președintelui la întrebarea Edupedu.ro, dacă trebuie ceva schimbat la inacțiunea Guvernului de până acum: Exact din aceste motive am convocat marea ședință de astăzi / Am contribuit ca începerea anului școlar să se facă în condiții cât se poate de bune

3.260 de vizualizări
Președintele Klaus Iohannis a evitat un răspuns tranșant la întrebarea adresată de Edupedu.ro legată de inacțiunea Guvernului cu o lună înaintea începerii școlii, la conferința de presă organizată pentru anunțarea modului în care va începe școala online. Iohannis a explicat că a contribuit, prin întâlnirea organizată azi la Cotrovceni, la „armonizarea a destul de multe puncte de vedere”.

Iohannis a mai spus că „e convins” că o parte din cerea ce se pregătește în materie de platforme online și de pregătirea profesorilor va fi pus în practică.

Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Suntem la doar o lună înainte de începerea școlii, după 5 luni de pauză forțată. Nu avem gata tabletele pentru elevi, manualele pentru copiii care intră clasa a VIII-a, Biblioteca Școlară Virtuală, programă școlară ajustată, din cele 240.000 de cadre didactice sunt formate să predea digital doar 20.000, programul after-school generalizat promis de Guvernul Orban la începutul mandatului lipsește și el, deși ar fi ajutat enorm școala in timp de pandemie prin preluarea pe ture a copiilor. În lumina celor prezentate, cum evaluați prestația guvernului pe acest segment: pregătirile pentru inceperea școlii? Și ce ar trebui schimbat, dacă ar trebui ceva schimbat? 

Klaus Iohannis: Exact din aceste motive am convocat marea ședință de astăzi, care a fost o ședință cu foarte mulți participanți, pentru că vreau să mă asigur că se pot rezolva foarte multe din problemele pe care le-ați semnalat și dumneavoastră. Pe mine mă interesează foarte mult cum începe școala, cum sunt asigurate resursele, cum sunt pregătite cadrele didactice. Și da, în multe domenii am făcut progrese remarcabile. În alte domenii mai este foarte mult de lucru. Dar cred că și prin întâlnirea de astăzi am armonizat destul de multe puncte de vedere și am contribuit ca începerea anului școlar să se facă în condiții cât se poate de bune.

Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Dar, concret, schimbați ceva la formarea a cadrelor didactice? Am văzut cu toții în cele cinci luni că asta este problema uriașă…

Klaus Iohannis: Se pregătesc formate pentru platforme online, se pregătesc stagii de pregătire online pentru cadrele didactice, în ultima parte a averii, și sunt convins că o bună parte din aceste lucruri se vor pune în practică.

Președintele a listat trei scenarii care se vor folosi descentralizat în țară, în funcție de situația fiecărei școli și localități, decizia fiind la nivelul conducerii școlilor, la nivelul inspectoratelor școlare și a Consiliului local.

Scenariul 1 (verde) – în localitatea respectivă este mai puțin de o persoană, în medie, detectată cu Covid 19 pe zi.

Scenariul 2 (galben) – în localitatea respectivă sunt între una și trei persoane, în medie, detectate cu Covid 19 pe zi.

Scenariul 3 (roșu) – în localitatea respectivă sunt mai mult de trei persoane, în medie, detectate cu Covid 19 pe zi.


3 comments
  1. ,,guvernul meu”…

  2. Concret, nu a răspuns nimic.
    El încearcă sa preia efectele incompetentei guvernului.
    O atitudine concretă ar fi fost macar sa ceară demisia ministrului educației. Sau a vreunui ministru.
    In schimb el face ce a facut Basescu in 2010. Stim ce a urmat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii de liceu vor învăța să folosească matematica în contexte din viața reală, potrivit profilului absolventului pus în dezbatere publică / Competențele propuse ar urma să se aplice elevilor care intră în clasa a IX-a în 2025

Matematica va fi adaptată contextelor din viața reală, iar elevii de liceu vor deprinde competențe care să îi ajute să utilizeze și „să se raporteze critic la moduri de gândire…
Vezi articolul

264 de elevi ucraineni de clase primare învață la Colegiul „Mihai Viteazul” din București, în clase speciale unde predau profesori ucraineni / Ministrul Educației vrea să extindă acest model de predare

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a vizitat luni, pentru a doua oară Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Capitală, unde a crescut numărul elevilor ucraineni care învață cu profesori din țara lor…
Vezi articolul

Corpul de Control al Ministerului Educației face verificări la Colegiul Hasdeu din Buzău, la peste o lună de când directoarea și-a dat demisia pe motiv că Inspectoratul face presiuni asupra conducerii Liceului – surse

Corpul de Control al Ministerului Educației este în aceste zile în control la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău, potrivit surselor Edupedu.ro. Verificările vin la peste o lună și jumătate…
Vezi articolul

Tunelurile de dezinfecție pentru elevi, montate în zeci de școli și recomandate în Ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, considerate „risc pentru populație” de Organizația Mondială a Sănătății

Tunelurile de dezinfecție pentru elevi, montate în zeci de școli și recomandate prin Ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, sunt contraindicate de Organizația Mondială a Sănătății și chiar de…
Vezi articolul