Rechizite și alte ajutoare pentru elevii și familiile din Galați afectate de inundații, strânse într-o campanie a Inspectoratului școlar București și CMBRAE. Cele șase puncte de colectare din Capitală – HARTĂ

590 de vizualizări
Foto: © Vadreams | Dreamstime.com
Ajutoare pentru sinistrații din județul Galați 2024. Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) și Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE) anunță că demarează o campanie de sprijin pentru comunitățile educaționale din județul Galați, afectate de inundațiile recente, potrivit unei postări pe Facebook.

Prin acest demers, organizatorii fac apel la solidaritatea persoanelor din București și îi invită să doneze rechizite, alimente neperisabile, îmbrăcăminte, încălțăminte și alte produse esențiale pentru cei afectați, conform sursei citate.

Cum puteți ajuta? Orice persoană sau instituție care dorește să sprijine poate dona produse de strictă necesitate în perioada 20-23 septembrie 2024 la punctele de colectare menționate. Lista lor, mai jos în articol.

Unde pot fi făcute donațiile?

Au fost stabilite șase unități de învățământ din fiecare sector al municipiului București ca puncte de colectare. Programul de colectare variază în funcție de unitatea desemnată, după cum urmează:

  • Sectorul 1: Școala Gimnazială „Eugen Barbu” (Str. Ivan Petrovici Pavlov, nr. 2-4)
    • Program: vineri, 20 septembrie (8:00-17:00); sâmbătă, 21 septembrie (9:00-14:00); luni, 23 septembrie (8:00-16:00)
  • Sectorul 2: Grădinița nr. 138 (Str. Tunari, nr. 52)
    • Program: vineri, 20 septembrie (8:00-15:00); sâmbătă, 21 septembrie (9:00-14:00); luni, 23 septembrie (8:00-15:00)
  • Sectorul 3: Școala Gimnazială nr. 195 (Str. Lunca Mureșului, nr. 2)
    • Program: sâmbătă, 21 septembrie (9:00-14:00); luni, 23 septembrie (8:00-16:00)
  • Sectorul 4: Școala Gimnazială nr. 108 (Str. Vatra Dornei, nr. 8)
    • Program: vineri, 20 septembrie (8:00-17:00); sâmbătă, 21 septembrie (9:00-14:00); luni, 23 septembrie (8:00-18:00)
  • Sectorul 5: Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Dumitru Moțoc” (Str. Spătaru Preda, nr. 16)
    • Program: vineri, 20 septembrie (9:00-18:00); luni, 23 septembrie (9:00-18:00)
  • Sectorul 6: Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei” (Str. Romancierilor, nr. 1)
    • Program: vineri, 20 septembrie (8:00-18:00); luni, 23 septembrie (8:00-18:00)

Edupedu.ro a generat o hartă a punctelor de colectare pentru ajutoare, pentru a fi la îndemâna cititorilor în orientare:

Foto: Edupedu.ro/ Sursa: Mapcustomizer.com

Amintim că mai multe inspectorate școlare din țară s-au mobilizat pentru a strânge pachete cu rechizite pentru elevii și copiii din județul Galați, afectați de inundații, anunță ministra Educației, Ligia Deca, miercuri, într-o postare pe Facebook.

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Galați a pus la dispoziție și o linie telefonică de sprijin dedicată consilierii individuale, la care pot suna copii și părinți – 0771 390 833.

Foto: © Vadreams | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Discuții la Ministerul Educației cu Banca Mondială despre ajutoare la școlile afectate de inundații în județul Galați
Mobilizare a mai multor inspectorate școlare pentru a sprijini elevii și copiii din Galați să continue să meargă la școală, anunță Ligia Deca / Linie telefonică pentru consilierea copiilor și părinților
LISTĂ 13 școli și grădinițe afectate de inundații în județul Galați și-au reluat astăzi activitatea / UPDATE Încă 17 se deschid de miercuri / Rămân 10 unități de învățământ închise


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Comitetul Național pentru Situații de Urgență: Căminele studențești sau pentru elevi se închid două săptămâni la apariția a 3 cazuri de COVID-19 într-un interval de 7 zile / After school-urile, creșele și grădinițele rămân deschise conform condițiilor de până acum

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis în această seară ca, „la apariția a 3 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spațiile destinate…
Vezi articolul

Un profesor suplinitor necalificat, care dădea meditaţii la domiciliu, la engleză și matematică, în Calărași, arestat pentru pornografie infantilă şi corupere sexuală a minorilor după ce ar fi agresat două eleve de 13 ani, anunță DIICOT

Un bărbat de 51 de ani din municipiul Călăraşi, care dădea meditaţii la domiciliu unor elevi, a fost arestat preventiv pentru pornografie infantilă şi corupere sexuală a minorilor, scrie Agerpres.…
Vezi articolul

Cine are acces la studii postdoctorale? Legea Deca spune că doar persoanele cu diplomă de doctor în științe, dar Ministerul Educației „opinează” că și cele cu doctorat profesional

Legea învățământului superior, în vigoare de anul trecut, prevede că programele de studii postdoctorale sunt „destinate persoanelor care au obținut o diplomă de doctor în științe”. Ce se întâmplă, în…
Vezi articolul