Recomandări europene în educație: statele UE să adopte strategii pentru competențe digitale, cu susținerea întregii administrații publice, pentru fiecare nivel de învățământ, de la școala primară la formarea continuă

952 de vizualizări
Noul program Erasmus+ pentru 2021-2027
Foto: Comisia Europeană
Statele membre ale Uniunii Europene, printre care se numără România, sunt îndemnate de Consiliul UE să adopte strategii naționale sau chiar regionale pentru educație și competențe digitale, prin care să faciliteze accesul tuturor la acestea și să diversifice oferta la fiecare nivel educațional, de la învățământul primar la formarea continuă. Într-o recomandare separată, același Consiliu UE îndeamnă la o acțiune susținută în întreaga administrație publică, pentru a îmbunătăți educația și formarea digitală.

Astfel, într-o recomandare emisă săptămâna trecură, pe tema îmbunătățirii ofertei de competențe digitale în educație și formare, Consiliul UE (Educație, Tineret, Cultură și Sport) recomandă statelor membre „să convină, de preferat printr-o abordare la nivelul întregii administrații și cu implicarea principalelor părți interesate, asupra unor strategii sau abordări strategice coerente și consecvente la nivel național și, unde este cazul, la nivel regional, pentru educația și competențele digitale, elaborate, consolidate suplimentar sau actualizate în spiritul principiilor prezentei recomandări, precum și să monitorizeze eficacitatea și impactul acestora”. Pentru aceasta, sunt recomandate o serie de măsuri, precum:

  • statele membre să stabilească sau să revizuiască obiectivele naționale privind competențele digitale
  • Să identifice grupuri prioritare sau greu accesibile pentru a facilita participarea lor la învățare pentru competențe digitale
  • Să întărească oferta de competențe digitale la toate nivelurile și pentru toate tipurile de educație
  • Să abordeze tot spectrul de competențe digitale, de la cele de bază la cele avansate.

Aceeași recomandare îndeamnă statele membre să extindă „abordarea transversală (cu alte cuvinte predarea transversală a competențelor digitale la diferite materii) și să îmbunătățească evaluarea și formarea cadrelor didactice”. O altă recomandare este ca statele să întărească eforturile de recrutare și formare a cadrelor didactice cu expertiză în domeniu, în învățământul primar și secundar și în domeniul tehnologiilor digitale avansate în învățământul superior.

Recomandarea consiliului UE pe tema îmbunătățirii ofertei de competențe digitale în educație și formare:

În a doua recomandare pe tema educației digitale adoptată săptămâna trecută, referitoare la „factorii favorizanți esențiali pentru succesul educației și formării digitale”, Consiliul UE recomandă implicarea întregii administrații publice în susținerea acestui tip de educație:

  • „Să îmbunătățească eficiența, eficacitatea și reziliența politicilor în domeniul educației și formării digitale, promovând sinergii și coordonarea la toate nivelurile administrației publice și aspirând la o abordare la nivelul întregii administrații și cu implicarea diferitor părți interesate.”

Pentru aceasta, statele membre sunt îndemnate să susțină dialogul între diversele părți ale administrației publice, dar și dialogul cu partenerii sociali, cu sectorul privat și cu furnizorii de tehnologie. Recomandarea reia îndemnul ca statele să încurajeze formarea digitală în educație la fiecare nivel – de la conducerea instituțiilor de învățământ la cadrele didactice și la personalul auxiliar.

Iar recomandarea îndeamnă statele „să promoveze investițiilor echitabile și axate pe impact în educație și formare digitală de înaltă calitate, rezilientă și incluzivă”: să-și coordoneze procesele de achiziții publice, să sprijine furnizarea de produse și servicii digitale, să ia în considerare parteneriate public-privat, programe de donații și să se asigure că investițiile în echipamente noi sunt însoțite de o formare corespunzătoare.  

Recomandarea Consiliului UE privind factorii favorizanți esențiali pentru succesul educației și formării digitale:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vicepreședinta Comisiei Europene responsabilă cu educația, Roxana Mînzatu: Europa suferă de un deficit de competențe în economie. 1 din 3 adolescenți nu deține competențe de bază. Dacă nu investim în competențele oamenilor, nu vom putea face față tranzițiilor de pe piața muncii

„Europa suferă de un deficit de competențe în economie, iar asta afectează productivitatea muncii”, avertizează vicepreședinta executivă a Comisiei Europene responsabilă pentru competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire,…
Vezi articolul

Ministerul Educației și Cercetării nu are nicio propunere de măsuri sau politici concrete pentru stimularea tinerilor să fie profesori – conform unui răspuns oficial transmis Parlamentului

Ministerul Educației, instituția care reglementează și stabilește cadrul de lucru profesional pentru toți profesorii din România, nu are, în prezent niciun plan să propună politici concrete pentru a-i convinge pe…
Vezi articolul

Unele domenii ale universităților românești au rata de angajabilitate de 20-30%, susține președintele Autorității Naționale pentru Calificări, fără să spună care sunt acestea. Dobrescu: Sunt finanțate din bani publici, formăm profesioniști pe ocupații care nu mai sunt cerute

„Sunt programe din zona de învățământ superior care au rata de ieșire ca angajabilitate undeva la 20-30%. Încă la noi în țară formăm profesioniști pe ocupații care nu mai sunt…
Vezi articolul