Reprezentanții Studenților, ANOSR: În timp ce românii sunt dedicați sprijinirii refugiaților din Ucraina, Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților profită pentru a fura orice urmă de onoare a mediului academic, votând amnistierea plagiatelor

5.219 vizualizări
Horia Onița, ANOSR / Foto: INQUAM Photos – George Călin
„În timp ce românii sunt dedicați sprijinirii refugiaților din Ucraina, parlamentarii din Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților profită pentru a fura orice urmă de onoare a mediului academic, votând amnistierea plagiatelor elaborate înainte de aprobarea Legii educației naționale nr. 1/2011”, scrie pe Facebook Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR). Reprezenatnții studenților mai spun că „salvarea plagiatorilor sus-puși apare, astfel, ca prioritatea Parlamentului în aceste grave vremuri prin care trecem. Solicităm Camerei Deputaților să respingă categoric această abominație legislativă”. Reacția vine după ce al doilea amendament-surpriză care i-ar amnistia pe plagiatori, după cum a avertizat USR, a trecut, luni, de Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților, cu 11 voturi pentru și 6 împotrivă.

Mai exact, USR a atras atenția că, într-un proiect de lege despre cu totul altceva, deputatul PSD Adrian Solomon a introdus săptămâna trecută, la Comisia de Muncă, un amendament care „amnistiază plagiatorii de dinainte de 2011” și care face din asta „o urgenţă”, adică în termen de trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial. 

Cererea USR de retrimitere înapoi la Comisie a fost respinsă, iar proiectul de lege cu amendamentul propus de Adrian Solomon va intra în plen luni după-amiază, potrivit lui Ștefan Pălărie. Dacă trece de plenul Camerei Deputaților, care este și cel final, Pălărie a spus că USR va ataca la Curtea Constituțională (CCR) „invocând încălcarea principiului de bicameralism”.

„Furtul pe vremea războiului este mai grav decât cel pe timp de pace, pentru că cei în cauză profită de situația vulnerabilă creată. În timp ce românii sunt dedicați sprijinirii refugiaților din Ucraina, parlamentarii din Comisia de învățământ a Camerei Deputaților profită pentru a fura orice urmă de onoare a mediului academic, votând amnistierea plagiatelor elaborate înainte de aprobarea Legii educației naționale nr. 1/2011. Doamnelor și domnilor parlamentari, furtul e furt și plagiatul e furt, indiferent de cum ați încerca ascunderea lui după tertipuri așa-zis legale! Camera Deputaților se grăbește ca în aceste momente să aprobe amendamentul introdus de deputatul Solomon, pe repede-înainte. Salvarea plagiatorilor sus-puși apare, astfel, ca prioritatea Parlamentului în aceste grave vremuri prin care trecem. Solicităm Camerei Deputaților să respingă categoric această abominație legislativă și să transmită un mesaj clar celor care trudesc necontenit pentru salvarea plagiatorilor că aceste încercări vor eșua”, a scris ANOSR pe Facebook.

Amintim că un nou amendament care încearcă să-i scape pe plagiatorii care au obținut titlul de doctor înainte de 2011 a apărut într-un proiect de lege din Parlament, semnalat de USR. Este pentru a doua oară în ultimele zile când o încercare de a-i proteja pe plagiatorii cu doctorate obținute înainte de 2011 se concretizează într-un amendat la un proiect de modificare a Legii Educației, a precizat formațiunea politică. Concret, de această dată în PLx 95/2020, un proiect de lege pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de la începutul anului 2020, au apărut într-o şedinţă a Comisiei pentru Muncă două amendamente fără nicio legătură cu obiectul ordonanţei, spune USR.

Unul dintre amendamente amnistiază plagiatorii de dinainte de 2011, iar al doilea amendament face din asta o urgenţă: în termen de trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, acuză USR. Modificările au fost aduse de deputatul PSD Adrian Solomon, cunoscut pentru scandalul făcut într-o șaormerie din Centrul Vechi.

Ce spune amendamentul adus de Adrian Solomon (PSD):

„La articolul 170, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1.1), u următorul curpins: Măsura prevăzută la alin, (1) lit.b) se aplică doar pentru titlurile elaborate și acordate în baza standardelor de calitate și etică profesională stabilite în actele normative emise pentru punerea în aplicare a prezentei legi”

La motivare, Adrian Solomon a scris: „Aplicarea fără echivoc a principiului neretroactivității legii, reglementat de Constituție prin art.15 alin (1) și (2) care consacră faptul că legea dispune numai pentru viitor.

„(1) Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.

(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

Ce prevede în prezent articolul din Legea educației vizat de această completare:

Art. 170 – (1) În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei,Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan:

a) retragerea calităţii de conducător de doctorat;

b) retragerea titlului de doctor;

Citește și:
UPDATE Amendamentul care i-ar amnistia pe plagiatori a primit vot pozitiv în ședința de luni a Comisiei de Învățământ a Camerei Deputaților. USR a încercat întoarcerea la Comisie, dar propunerea a fost respinsă / Pălărie: Dacă trece de plen, vom sesiza CCR
O nouă tentativă de amnistiere a plagiatorilor dinainte de 2011, strecurată într-un proiect de lege privind pensionarea profesorilor – avertizează USR
Amendamentul care ar fi blocat retragerea titlului de doctor plagiatorilor dinainte de 2011 a fost retras de deputatul care l-a introdus. Cătălin Manea: A fost interpretat eronat, nu am vizat nimic / Cum a trecut amendamentul de Comisia de Învățământ fără să fie dezbătut și votat
Amnistie pentru plagiatori? / Un amendament care ar bloca retragerea titlului de doctor plagiatorilor dinainte de 2011 ar fi fost introdus „fraudulos” într-un proiect de lege la Comisia de Învățământ din Camera Deputaților, susține USR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fond bugetar de 100 de milioane de lei pentru finanțarea cercetării în universități și în 2022 / 45% din bani – alocați pe baza metarankingului universităților, care trebuie finalizat până pe 31 martie

Fondul bugetar pentru finanțarea cercetării științifice în universități, în 2022, este de 100.000.000 de lei, potrivit Metodologiei privind finanțarea cercetării în instituțiile de învățământ superior de stat, publicată miercuri. 45%…
Vezi articolul

Mai multe asociații de elevi contestă legitimitatea premierului Ciucă de a stabili nivelul burselor de merit: Considerăm ipocrit faptul că o persoană care și-a copiat teza de doctorat comentează asupra meritului notelor elevilor

„Meritul elevilor ar trebui să fie stabilit de către specialiști în domeniul educației. Considerăm ipocrit faptul că o persoană care și-a copiat teza de doctorat comentează asupra meritului notelor elevilor,…
Vezi articolul

Elevii care dau admitere la clasa a V-a pentru clasele cu predare într-o limbă străină intensiv/bilingv nu pot aplica la mai multe școli, ca până acum, după ce Ministerul a decis că subiectele sunt unice și se dau în aceeași zi / Mâine, 9 iunie, este examenul pentru clasele de limba engleză

Un ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial în luna aprilie, stabilește că “testul de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a la clasele cu predare într-o limbă străină…
Vezi articolul