Rețelele sociale să fie interzise pentru copiii cu vârste de până la 16 ani, cere unul dintre marile sindicate ale profesorilor din Marea Britanie

145 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Guvernul Marii Britanii ar trebui să interzică rețelele sociale pentru toți copiii cu vârste de până la 16 ani, ținând cont de riscurile aduse în ceea ce privește sănătatea mintală și capacitatea de concentrare, potrivit uneia dintre cele mai mari organizații sindicale ale profesorilor din această țară, NASUWT, citată de The Guardian

Potrivit The Guardian, sindicatul NASUWT cere ca legislația din Regat să fie întărită în așa fel încât companiile mari de tehnologie să poată fi penalizate în cazul în care le permit copiilor acces la platformele lor. Sursa citată arată că, în opinia sindicatului, există tot mai multe dovezi că un acces nereglementat la social media este dăunător copiilor, le afectează acestora comportamentul în școală, dar și sănătatea mintală, iar ei sunt expuși unui conținut violent și explicit sexual. 

  • Potrivit secretarului general al organizației sindicale, Matt Wrack, citat de publicația menționată, „profesorii au de-a face zilnic cu diversele consecințe negative ale peisajului social media, care nu a fost conceput inițial și nici nu este potrivit pentru copii. Companiile social media au dovedit deseori că nu vor acționa responsabil decât dacă sunt forțate să o facă. (…) Dacă vorbim serios despre apărarea copiilor, protejarea sănătății lor mintale și combaterea crizei comportamentale din școlile noastre, atunci reglementarea unei interdicții pentru copiii de sub 16 ani trebuie să fie introdusă urgent”.

The Guardian citează o cercetare NASUWT potrivit căreia majoritatea covârșitoare a profesorilor raportează o creștere a numărului de copii care au manifestat în ultimul an un comportament violent și abuziv.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apelul „primei școli silvice din România”: Legea Bolojan „afectează direct unități de învățământ cu profiluri unice, strategice, cum este cazul Colegiului Silvic „Theodor Pietraru” din Ilfov / Acesta cere excluderea liceelor silvice de la măsurile de comasare

Colegiul Silvic „Theodor Pietraru” din Brănești, județul Ilfov, care se prezintă ca „prima școală silvică din România, fondată în 1893 prin decret regal”, lansează un apel ca liceele silvice să…
Vezi articolul

Profesorul Constantin Cioinică, despre ordinul care reglementează temele pentru acasă: Ajungem să transformăm școala într-un fel de târg. Cerința ca diriginții să monitorizeze dacă profesorii dau prea multe teme este o utopie. Vor apărea și disensiuni între colegi

Constantin Cioinică, profesor de chimie la Liceul „Constantin Brâncoveanu” din Horezu (județul Vâlcea), a vorbit, pentru Edupedu.ro, despre ce efecte ar putea să aibă ordinul care reglementează temele elevilor. „Ajungem…
Vezi articolul

Jumătate dintre părinţi şi profesori vor măşti gratuite, dacă cele textile se interzic / Mai puţin de 1 din 4 profesori s-ar vaccina pentru ca şcoala să rămână deschisă / 70% dintre părinţi nu vor să-şi vaccineze copiii – sondaj World Vision România, făcut în mediul rural

Jumătate dintre profesori şi părinţi sunt de acord cu interzicerea folosirii măştilor textile la şcoală doar dacă se vor asigura măşti medicinale gratuite, se arată într-un sondaj realizat de World…
Vezi articolul