Comisia Europeană s-a opus interzicerii accesului minorilor cu vârste sub 15 ani la reţelele de socializare, măsură cerută de președintele Macron / Statele membre UE pot să ia decizia la nivel naţional

111 vizualizări
Foto: Brian Ramirez/ Pexels.com
Comisia Europeană s-a opus, miercuri, interzicerii accesului minorilor cu vârste sub 15 ani la reţelele de socializare, idee sugerată de preşedintele francez Emmanuel Macron, dar a lăsat calea liberă statelor membre ale UE să ia o astfel de măsură la nivel naţional, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

„Am luat act de anunţul preşedintelui francez Emmanuel Macron. Dar dorim să fim clari, am spus acest lucru de multe ori: o interdicţie a reţelelor de socializare la nivel european nu poate fi decisă de Comisia Europeană, întrucât aceasta este o prerogativă a statelor noastre membre”, a precizat un purtător de cuvânt comunitar, Thomas Regnier.

Macron a declarat că va încerca să interzică accesul copiilor cu vârste sub 15 ani la reţelele de socializare, pe care le-a acuzat că promovează violenţa, după ce în Franţa un elev a înjunghiat mortal un agent de securitate al şcolii.

Preşedintele francez a mai spus că va încerca să ajungă la un acord pentru o astfel de măsura între ţările UE, care vinerea trecută au început discuţiile privind stabilirea unei vârste minime la nivel comunitar pentru accesul la reţelele de socializare, acces care de asemenea să fie supus controlului parental.

Această iniţiativă, promovată de Franţa, Spania şi Grecia, propune în plus crearea unor mecanisme eficiente pentru verificarea vârstei utilizatorilor. Danemarca, Slovenia, Slovacia, Cipru şi Italia s-au alăturat iniţiativei, susţinută între timp de asemenea de Croaţia şi Olanda.

Macron a avertizat că, dacă nu va obţine în câteva luni suficient sprijin european pentru ca această iniţiativă să se materializeze, va negocia interzicerea la nivel naţional a accesului copiilor sub 15 ani la reţelele de socializare.

        Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a reamintit că Regulamentul general privind protecţia datelor permite ţărilor UE să stabilească o vârstă din intervalul 13-16 ani ca vârstă minimă pentru deschiderea unui cont pe reţelele de socializare, prin urmare „statele membre pot folosi această opţiune”. Spania şi Slovacia doresc să stabilească această vârstă minimă la 16 ani, în timp ce Franţa, Danemarca şi Grecia doresc să fie la 15 ani.

Citește și:
INTERVIU Lucia Gheorghe, medic rezident psihiatru, explică ce se întâmplă în creier când stăm pe rețelele sociale: Folosirea excesivă a telefonului poate duce la pierderea noțiunii timpului, adolescenții nu realizează cât timp petrec online în detrimentul altor activități esențiale
Franța dorește să impună la nivel european verificarea vârstei adolescenților care folosesc rețele sociale. Ministrul pentru tehnologii digitale susține interzicerea utilizării rețelelor până la 15 ani
Preşedintele Emmanuel Macron reia propunerea să fie interzis accesul minorilor sub 15 ani la reţelele sociale, după înjunghierea mortală a unei supraveghetoare şcolare de către un elev

Ministrul Digitalizării din Marea Britanie ia în considerare să dea „stingerea digitală”, prin restricționarea pe timpul nopții a accesului copiilor la rețelele sociale: Nu voi acționa fără să mă asigur că dovezile susțin măsura, dar investesc în cercetare și sunt gata de acțiune


1 comment
  1. s a opus prin madam MÂNZATU. A spus din motivul , ca nu vrea sa se puna rău cu votantii. n o sa mai voteze nimeni cu socialiștii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației, întrebat dacă mai știe să facă un calcul diferențial: Acele exerciții de matematică, poate complicate de liceu, m-au ajutat să nu fiu prost. Ele sunt pentru creier ca mersul la sală pentru corp. Nu mergi la sală neapărat ca să fii campion, dar „te ține în priză”

Ministrul Educației a explicat că unele exerciții de matematică, care par mai complicate la liceu, „sunt pentru creier ca mersul la sală pentru corp. Nu mergi la sală neapărat ca…
Vezi articolul

Profesorii au dat peste 120 de alerte din școlile lor, în doar 24 de ore, pe HartaEdu, platforma care, în premieră în România, oferă profesorilor și membrilor societății civile posibilitatea să semnaleze urgențele din Educație. Cum funcționează (P)

Probleme de conectivitate sau lipsa tehnologiei necesare educației digitale, instituții fără sursă de apă autorizată, fără grupuri sanitare sau săli de sport, ori nevoi punctuale ale sălilor de clasă, ale…
Vezi articolul

Evaluarea Națională să nu mai fie folosită ca metodă de selecție pentru liceu / Bogdan Cristescu, director al Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare: Dacă am regândi toată rețeaua școlară, s-ar putea face. La noi sunt o sumedenie de licee fără gimnaziu sau școli gimnaziale care nu au liceu

Bogdan Cristescu, director al Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, a fost întrebat dacă într-un viitor apropiat sau îndepărtat ar putea dispărea componenta de selecție din cadrul Evaluării Naționale. „Sigur…
Vezi articolul

SRI racolează viitori angajați în sediul Facultății de Litere de la Universitatea din București. Mai mulți studenți au primit broșuri cu mesajul „căutăm continuu ofițeri (…) suntem interesați în a selecta psihologi, lingviști, juriști, personal medical, personal logistic, financiar“ – FOTO

Mai mulți studenți ai Universității din București (UB) au primit astăzi pliante despre cariere în Serviciul Român de Informații (SRI) în culoarul principal al Facultății de Litere. Acestea au fost…
Vezi articolul