Rezultate simulare Evaluare Națională 2024. Peste 135.000 de elevi de clasa a VIII-a nu au obținut nota 7 la Matematică

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Rezultatele simulării probelor de la Evaluarea Națională, publicate vineri de Ministerul Educației, arată că peste 4 din 5 elevi de clasa a VIII-a (82,67%) nu au reușit să ia măcar nota 7 la proba scrisă la Matematică. În același timp, peste 90 de copii au obținut nota 10 la această disciplină.

Peste jumătate din elevi nu au luat nota 5 (57,63%) la Matematică, arată datele citate, care pot fi consultate mai jos în articol.

La simularea din 2023, circa 120.000 de elevi de clasa a VIII-a nu luau nota 7 la Matematică (72% dintre ei). Erau, totodată, 1.300 de note de 10.

La proba de limba română de la simularea EN VIII 2024, mai mult de un sfert din elevi nu au luat nota 5, arată datele ME. Aproape 74% au luat 5 sau mai mult.

„Potrivit rapoartelor statistice furnizate de platforma informatică, se înregistrează următoarea situație pe probe și tranșe de note:

I. Limba și literatura română – număr note mai mari sau egale cu 5: 121.759 (73,98%)

II. Matematică: număr note mai mari sau egale cu 5: 69.347 (42,37%)

III. Limba și literatura maternă – număr note mai mari sau egale cu 5: 8.161 (82,93%)

Acuratețea evaluării

Reamintim faptul că este pentru prima dată când simularea se derulează în condiții similare cu cele de examen, digitalizat, iar lucrările nu au mai fost corectate de către profesorii din unitatea de învățământ, fiind distribuite aleatoriu evaluatorilor din toată țara.

Conform metodologiei de organizare și desfășurare a examenelor naționale, la o diferență mai mare de un punct între notele acordate de cei doi evaluatori, lucrările sunt recorectate de alți doi evaluatori, nota finală fiind obținută ca medie aritmetică a celor două note cu valori centrale, după eliminarea notelor extreme (cea mai mare și cea mai mică).

Din acest punct de vedere, numărul lucrărilor care au necesitat recorectare este:

Comunicarea rezultatelor

Rezultatele probelor scrise ale simulării EN VIII au fost transmise către Inspectoratele Școlare Județene/al Municipiului București. La momentul transmiterii prezentei informări, rezultatele sunt în curs de a fi transmise de la nivelul inspectoratelor școlare către fiecare unitate de învățământ atât sub forma cataloagelor cu notele finale, cât și sub forma borderourilor asociate fiecărei evaluări.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare”, a transmis Ministerul Educației în comunicat vineri după-amiază, 23 februarie.

„Precizări importante:

Dată fiind generalizarea evaluării digitalizate pentru simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2023 – 2024, facem următoarele precizări:

La nivelul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație se va efectua o analiză a răspunsurilor elevilor la fiecare item pentru a identifica gradul de dezvoltare a competențelor acestora.

Informațiile care permit astfel de analize pe itemi sunt disponibile și la nivelul fiecărui Inspectorat Școlar Județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, respectiv al fiecărei unități de învățământ.

Dat fiind faptul că obiectivele urmărite prin organizarea simulărilor sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real și optimizarea rezultatelor obținute de către elevi, unitățile de învățământ vor folosi datele rezultate la nivel de unitate, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor”, mai transmite ME.

Notele după corectarea din platformă se transmit profesorilor vineri

Aproximativ 24.000 de profesori asistenți și peste 12.000 de evaluatori au fost implicați la simulare, potrivit ministrei Ligia Deca.

Informații de context. Prima simulare corectată digitalizat

Un profesor are de corectat, de regulă, 50 de lucrări de la simulările pentru Evaluarea Națională și Bac 2024, inclusiv de acasă, potrivit procedurii Ministerului Educației. Lucrările au fost scanate și încărcate pe platforma destinată evaluării digitalizate, conform sursei citate.

Potrivit surselor Edupedu.ro, profesorilor li s-a transmis prin inspectoratele școlare județene, de la comisia națională de examen, să discute pe lucrări cu elevii abia după finalizarea corectării în toată țara.

Rezultatele simulării se vor transmite spre centrele de examen vineri și, mai departe, spre unitățile de învățământ arondate centrului respectiv, pentru a fi prezentate și discutate cu fiecare elev, a transmis comisia responsabilă cu organizarea simulării, conform acelorași surse.

Profesorii au acces la lucrările elevilor de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024, conform procedurii. Secretarul de stat din Ministerul Educației Sorin Ion a declarat pe 9 februarie la TVR că rezultatele și modul de rezolvare se discută cu elevii cu lucrările pe masă și cu borderourile de corectare, în format digital.

Sorin Ion a explicat, la emisiunea Info Edu, pe 7 februarie, de ce nu se trec în catalog notele elevilor de la simularea Evaluării Naționale 2024: „Nu este foarte corect să treci în catalog, în rubrica notelor de la clasa a VIII-a, o notă care reflectă inclusiv cunoștințe de clasa a V-a”.

Procesul de corectare digitalizată prevede scanarea lucrărilor în sălile din centrele de examen, urcarea lor pe platforma de corectare digitalizată și repartizarea lor către profesori din toată țara, fără să fie din județul de origine al candidatului, în vederea notării. Corectarea digitalizată la nivel național a fost pilotată la Bacalaureat 2023 – sesiunea de toamnă și ar urma să continue în acest an la simulările de Bacalaureat, examenele propriu-zise și chiar și la concursurile/examenele profesorilor, potrivit ministrei Educației.

Ce subiecte au primit elevii la simularea EN VIII 2024

Vezi și: Profesorul Liviu Papadima, despre subiectele la limba română de la simularea Evaluării Naționale 2024: Verifică algoritmi pe care copiii îi deprind cu ajutorul meditatorilor, decât să intre în esența problemei, să fie capabili să înțeleagă ce citesc și să se exprime logic

Vezi și: Profesorul Cătălin Ciupală, despre subiectele la matematică de la simularea Evaluării Naționale 2024: Au fost bine gândite. N-aş dori ca mediocritatea să se răsplătească cu peste nota 9.50

Calendarul simulării Evaluării Naționale 2024:

Simularea pentru Bacalureat 2024 are loc în perioada 4-7 martie, conform calendarului oficial.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Rezultate simulare Evaluare Națională 2024. Notele elevilor de clasa a VIII-a vor fi comunicate pe 23 februarie. Comisia de examen transmite profesorilor să discute pe lucrări cu elevii abia după finalizarea corectării în toată țara – surse
29 martie 2023 – Aproape 120.000 de elevi de clasa a VIII-a nu au luat nota 7 la Matematică, la simularea Evaluării Naționale 2023
Exit mobile version