România alocă cercetării mai puțin decât corporații precum Nintendo sau Tata Motors

669 de vizualizări
Foto: Pexels.com

România alocă pentru cercetare mai puțin decât o fac indienii de la compania Tata Motors pentru departamentul lor de cercetare, arată cercetătorii Octavian Micu, Mihai Miclăuș și Lucian Ancu pe blogul lor comun.

Compania elvețiană Garmin alocă sectorului de cercetare-dezvoltare un pic mai puțin decât o face România prin proiectul de buget pe 2020. Alte exemple? Japonezii de la Nintendo investesc în cercetare-dezvoltare pentru jocuri pe calculator cu câteva zeci de milioane de euro în plus față de investițiile României în sectorul național de cercetare-dezvoltare. Accentuăm că este vorba de banii investiți de România în toate domeniile.

Cam atât valorează în ochii Românilor cercetarea – fiecare din noi investim echivalentul a 1-2 cafele pe lună în acest sector și ne bucurăm când cercetătorii români se întorc de la Salonul de Inventică de la Geneva plini de medalii pentru redescoperirea roții sau găurii la macaroană. Pe lângă că dăm cele 1-2 cafele, mai și vărsăm din ele, de exemplu pe Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR), care va primi în 2020 peste 10 milioane de lei de la bugetul central.

Ah, să nu credeți cumva că am dori ca cele 10 milioane de la Academia lui Andronescu, Iliescu et al. să fie supte de bugetul Academiei Române, că oricum acesta va crește în 2020 cu 50 de milioane de lei față de 2019, ajungând la 566 milioane lei, adică 40% din cât primesc „muritorii de rând” din cercetare, plătiți de fostul MCI/ANCS(I). În cazul Academiei Române nici nu știm când și unde se varsă cafeaua pe care le-o dăm. Acolo iese doar portarul și ți-o preia, cu mulțumiri că ai încrede că „cel mai înalt for de consacrare” știe ce să facă cu ea pe mai departe. Au ei evaluatori interni care știu să-și evalueze colegii, în spirit colegial, și ulterior să împartă zeama neagră celor mai performanți.

Dacă proiectul de buget pe 2020 rămâne nemodificat în privința cercetării, celor de la PNL nu le va fi ușor cu noi. Sau poate în spatele cifrelor seci și reci se află un plan de reformă majoră ce va include, printre altele: (i) trecerea de la Programul Nucleu la finanțare de bază + finanțare de susținere a performanței; (ii) creșterea bugetului Academiei Române la pachet cu demararea primei evaluări independente a Institutelor de cercetare din subordinea acesteia; (iii) stoparea Proiectelor complexe realizate în consorţii CDI (PCCDI) cu un buget de 435 milioane lei, precum și a Proiectelor de dezvoltare instituțională (PDI) – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI cu un buget de 500 milioane lei; ambele acordate în urma unor evaluări pline de conflicte de interese, timp scurt de depunere etc. în vreme ministeriatelor Georgescu și respectiv Burnete; (iv) lansarea și contractarea de Proiecte de Cercetare Exploratorie (PCE) și Proiecte de Complexe de Cercetare de Frontieră; (v) organizarea unor consilii naționale populate pe baze meritocratice, cărora să li se dea minim jumătate din bugetul cercetării etc.

Dragi PNLiști, v-am scris un decalog înainte de învestirea guvernului (aici). Implementarea sau pași hotărâți în direcția implementării lui v-ar fi adus susținerea noastră. Niciuna din cele 10 puncte nu și-a găsit rezolvare prin acțiunile d-voastre, iar perspectivele sunt sumbre.

Proiectul de buget pe 2020 este o nouă invitație pentru cercetători să stingă lumina. Ați alocat Cercetării mai puțin decât guvernul PSD-ALDE, lucru care nu numai că ar trebui să vă dea de gândit, dar contravine chiar programului de guvernare asumat, unde scrie „majorarea bugetului dedicat activităților de cercetare-dezvoltare-inovare”. Sau vorbim și aici de creșteri negative, dacă tot s-a învățat poporul cu acestea? Poate vă stimulează în vreun fel cifrele acesta: PSD-ALDE au alocat în 2019, prin legea bugetului, 1,78 mld lei cercetării (înțelegând prin asta fostul Minister de resort) (detalii aici). În proiectul dvs. de buget alocați 1,45 mld lei. Spunea la un moment dat dl Câțu că ar fi existat un buget paralel la PSD-ALDE, lucru care ni l-am fi putut explica, având în vedere execuțiile bugetare dezastruoase lăsate în urmă de guvernarea anterioară față de sumele pe care le plimbau prin fața alegătorilor la început de an. Vreți să spuneți că cele 1,45 mld pentru 2020 sunt de fapt cât poate da România cercetării? Sau vă raportați și dvs. la execuțiile bugetare ale PSD-ALDEiștilor, când spuneți că veți crește bugetul cercetării?

Foto: Pexels.com

Citește tot articolul pe blogul comun al cercetătorilor Octavian Micu, Mihai Miclăuș și Lucian Ancu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Abandon şcolar

Antoneta Bolchiș, secretar de stat la Ministerul Educației: Copiii care au o conduită școlară deviantă au nevoie să se simtă valorizați, să simtă că fiecare este suficient de bun, indiferent de notă

„Copiii care manifestă o conduită școlară deviantă au nevoie să se simtă acceptați necondiționat, valorizați, să simtă că, indiferent de notă, fiecare dintre ei este suficient de bun”, a declarat…
Vezi articolul

Mircea Miclea: Aș merge pe 1.000 de euro pentru un salariu de debutant. Atunci am putea să învingem inerția socială care te face să nu intri în sistemul de educație. Problema este alocarea de resurse pentru educație în general, nu numai pentru salarizare

„Dacă ar fi după mine, aș merge pe 1.000 euro pentru un salariu de debutant. Atunci am putea să învingem inerția socială care te face să nu intri în sistemul…
Vezi articolul

Premierul Ciucă spune că sprijină învățământul dual pentru că “nu peste foarte mulţi ani 50% dintre meseriile care vor fi solicitate la vremea respectivă noi nici nu ne vom fi gândit la ele astăzi”

Premierul Nicolae Ciucă a apreciat, joi, la Alba Iulia, unde a vizitat şi ‘Târgul ofertelor educaţionale’, că trebuie încurajat învăţământul profesional dual, prin care se poate asigura forţa de muncă…
Vezi articolul