România, pe primul loc în UE la părăsirea timpurie a școlii și în 2024, la fel ca în ultimii 4 ani: aproape 17% dintre tinerii români cu vârste între 18 și 24 de ani absolviseră cel mult gimnaziul

389 de vizualizări
Foto: © Rochu2008 | Dreamstime.com
16,8% dintre tinerii români care în anul 2024 aveau vârste între 18 și 24 de ani au părăsit timpuriu școala – asta arată datele Eurostat publicate pe 15 aprilie. Cel mai recent raport al Comisiei Europene, axat pe comparația 2019-2023, indică faptul că România a trecut pe primul loc în acest top al statelor europene și că în timp ce țările care au acest fenomen reușesc să scadă acești indicatori, la noi el crește. Astfel, România marchează al patrulea an pe primul loc în UE și în 2024.

Părăsirea timpurie a educației și formării, denumită și abandon școlar timpuriu, se referă la o persoană cu vârsta între 18 și 24 de ani care a absolvit cel mult învățământul secundar inferior (gimnaziu) și care nu este implicată în continuarea studiilor sau într-o formă de formare profesională, potrivit definiției Eurostat. Indicatorul „părăsirea timpurie a educației și formării” este exprimat ca procent din totalul populației cu vârsta între 18 și 24 de ani care îndeplinește aceste criterii.

Dacă în 2019 România avea 15,3% dintre tinerii de 18-24 de ani care abandonaseră școala timpuriu, iar indicatorul părea că a intrat pe scădere, din 2022 acesta a început să crească și a ajuns în 2024 la 16,8%.

România este pe primul loc în UE la părăsirea timpurie a școlii – ce spun datele Eurostat

Pe datele Eurostat se vede cum România, care era sub Germania și Spania la acest capitol, în 2019, cinci ani mai târziu conduce topul statelor UE.

Media UE a ratei de părăsire timpurie a școlii pe grupa de vârstă 18-24 de ani este în scădere de ani buni, iar în 2024 a fost de 9,3%.

Sursa: EU Youth Report 2024 – Comisia Europeană

Datele Eurostat arată că părăsirea timpurie a sistemului de învățământ este mai frecventă atunci când vine vorba de bărbați. La acest capitol, România se află printre țările cu cele mai mici diferențe de gen, însă, în anul 2023, mai multe femei au părăsit formele de învățământ în care s-au înscris – 16,5% bărbați și 16.7% femei.

Cehia este singura țară din UE unde nu există nicio discrepanță între părăsirea timpurie a școlii din rândul femeilor și cel al bărbaților. Rata înregistrată este 6.4% pentru ambele categorii.

Sursa: EU Youth Report – Comisia Europeană
DOCUMENT EU Youth Report 2024

Foto: © Rochu2008 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. iar 80% sunt romi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Limba engleză, matematica și știința, însoțite de combinații de studii sociale și științe umaniste, pe nivel de interes și competență a elevului – elementul central în curriculumul „de liceu” în Singapore, țara cu cel mai bun scor la PISA 2022

Limba engleză, pachete de materii ce combină studii sociale cu „expunerea” la științe umaniste, matematica și științele reprezintă structura centrală a curriculumului în clasele superioare ale învățământului secundar din Singapore,…
Vezi articolul

Când începe școala în septembrie 2025, care sunt noutățile pentru elevi, profesori și părinți / Calendarul anului școlar 2025-2026, lista vacanțelor, bursele școlare, decontarea navetei

Elevii și copiii de grădiniță încep anul școlar 2025-2026 pe 8 septembrie, adică peste 10 zile, potrivit structurii anului școlar, aprobată prin ordinul ministrului educației nr. 3.463 din 4 martie 2025, dar…
Vezi articolul

SURSE Ministrul Daniel David a invitat-o pe consiliera premierului Ilie Bolojan, Luciana Antoci, la discuții la Ministerul Educației / Întâlnirea vine după ce Antoci a criticat dur programa de română de liceu pusă în dezbatere de Ministerul Educației

Ministrul Daniel David a invitat-o în această dimineață la discuții pe Luciana Antoci, consiliera de stat responsabilă cu domeniul educație în cadrul Cancelariei Prim-ministrului Ilie Bolojan. Potrivit surselor Edupedu.ro, întâlnirea…
Vezi articolul