România s-a angajat să le asigure profesorilor salarii motivante și statut profesional înalt / Să ne asigurăm că prioritizăm educația inclusiv în domeniul finanțării publice – președintele Iohannis, discurs transmis la summitul ONU pentru educație

9.126 de vizualizări
Iohannis – mesaj transmis la Transforming Education Summit / Sursa foto: Facebook – Ligia Deca
Măsurile de sprijin pe care “România s-a angajat să le asigure profesorilor” au fost puse în centrul descrierii pe care președintele Klaus Iohannis a făcut-o, luni, procesului “România Educată”. El a prezentat consultările și acțiunile de implementare a proiectului său într-un scurt discurs transmis în cadrul Transforming Education Summit, eveniment desfășurat în marja celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

În discursul său, șeful statului a spus că profesorii sunt “inima educației”, iar autoritățile române s-au angajat “să să le asigure profesorilor din societatea noastră o pregătire inițială și continuă adecvată, salarii motivante și un statut profesional înalt”, dar și “o mai mare autonomie”. 

În condițiile în care cele două proiecte ale legilor educației, ce implementează “România educată”, au fost puse în dezbatere publică pe parcursul verii, când profesorii erau în vacanță, Iohannis a invocat și participarea profesorilor la procesul decizional, pe care o declară esențială:

  • “Profesorii sunt inima educației. Ca parte a reformelor recente, România s-a angajat să le asigure profesorilor din societatea noastră o pregătire inițială și continuă adecvată, salarii motivante și un statut profesional înalt. De asemenea, facem eforturi să oferim profesorilor o mai mare autonomie în organizarea activităților școlare. Participarea profesorilor la procesul decizional este esențială pentru implicarea lor în transformarea sistemelor noastre educaționale”.

Președintele a încheiat printr-o nouă referire la banii profesorilor și susținerea financiară a educației:

  • “Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să ne asigurăm că prioritizăm educația în politicile noastre, inclusiv în domeniul sensibil al finanțării publice. Nicio reformă nu poate fi înfăptuită fără a investi în tineri, în profesorii lor și, astfel, în viitorul nostru.”

Discursul integral (Sursa. Presidency.ro):

„Domnule Președinte al Adunării Generale,

Domnule Secretar General,

Excelențe,

Doamnelor și domnilor,

Pe măsură ce impactul pandemiei de COVID-19 se atenuează, lăsând loc unor noi și dificile provocări globale, trebuie să decidem asupra politicilor care sunt necesare pentru a vindeca lumea. Eforturile noastre din aceste zile ar trebui să deschidă calea pentru o guvernanță mai bună, la nivel global.

Construirea unui viitor sustenabil este o componentă-cheie în acest demers. Reușita depinde, firește, într-o mare măsură, de asigurarea unei educații incluzive de calitate. Trebuie să ne pregătim cetățenii pentru provocările generate de schimbările economice, de schimbările climatice și de noile realități sociale, protejând, în același timp, drepturile fundamentale și participarea activă ale cetățenilor.

De aceea, mă bucur că acest Summit se concentrează pe tema educației, pe toate componentele sale. România se angajează să își adapteze sistemul de învățământ la nevoile actuale și emergente. De altfel, suntem în etapa de implementare a unui demers substanțial de reformă, bazat pe rezultatele unei ample consultări intitulate „România Educată”. Peste 10.000 de cetățeni au fost implicați activ, această consultare devenind cel mai incluziv proces de creionare a politicilor din domeniu și generând viziunea pentru educația românească la orizontul anului 2030.

În cadrul acestui Summit, România a evidențiat tema procesului de predare și a carierei didactice. Profesorii sunt inima educației. Ca parte a reformelor recente, România s-a angajat să le asigure profesorilor din societatea noastră o pregătire inițială și continuă adecvată, salarii motivante și un statut profesional înalt. De asemenea, facem eforturi să oferim profesorilor o mai mare autonomie în organizarea activităților școlare. Participarea profesorilor la procesul decizional este esențială pentru implicarea lor în transformarea sistemelor noastre educaționale.

În ultimul an, am inițiat în România un proces de reflecție asupra educației privind schimbările climatice și dezvoltarea durabilă. Acesta s-a transformat într-o viziune strategică concretă, integrând în procesul educațional filosofia Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. În această privință, tânăra generație este un aliat puternic! Rolul profesorilor rămâne însă esențial pentru a ne asigura că toți copiii dobândesc competențele necesare pentru a proteja resursele și frumusețea planetei noastre.

Transformarea educației presupune atingerea provocărilor globale actuale, aflate în creștere exponențială, cu toate resursele pe care le are educația, pentru a încuraja progresul, pacea și prosperitatea! Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să ne asigurăm că prioritizăm educația în politicile noastre, inclusiv în domeniul sensibil al finanțării publice. Nicio reformă nu poate fi înfăptuită fără a investi în tineri, în profesorii lor și, astfel, în viitorul nostru. Este cea mai benefică investiție pe care noi toți o putem face!

Vă mulțumesc pentru atenție!”


10 comments
  1. Care salarii motivante? Ne-au tăiat sporul de doctorat tuturor celor care am echivalat doctoratul cu gradul I.

  2. Moskva și B ce atitudine și discurs de persoane needucate aveți.Romania educata arata așa pentru ca exista profesori cu mentalitate ca voi .

    1. Nu zau? Chiar? oana, tu esti? Sau vreo clona cu probleme psiho-socio-lingvistice?

  3. Atii isi maresc salariul cu 25%, noi am primit 20 de lei. Cat vom avea sindicate de carton nu vom avea salarii decente in educatie.

  4. Oana! I-auzi! Primesc profesorii bani! Furci! Topoare!

    1. A emigrat. E pe banchiza deja. Mediaza cupluri de pinguini. Are cu ea zece subiecte, zece predicate si o punga de virgule sa le puna intre ele. A, si o menajera, evident! Fara sotior, ca i s-a luat si aluia si a tulit-o in tarile calde.

  5. Ce predica dulapul la microfon e departe de realitatea romaneasca.

    >>asigurarea unei educații incluzive de calitate
    Fara concurs, la ISMB au pus inspector la invatamant special un tanar de 55 ani, cu facultate facuta la 30 de ani, cadru didactic la prestigioasa Spiru Haret Diploma Mill, complet paralel cu invatamantul special si incluziv. Asta este realitatea haotica a dulapului predicator.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul de religie care a propagat mesaje legionare la ore a fost sancționat de Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău cu 15% din salariu timp de 6 luni și interdicția de a mai participa la examene și gradația de merit timp de 3 ani

Profesorul de religie Aurelian Damian de la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău a fost sancționat disciplinar după ce a fost acuzat că a transmis mesaje cu conotații legionare în…
Vezi articolul

Unele sindicate din Educație semnalează că directorul economic din Ministerul Educației, Mihai Păunică, ar fi solicitat inspectorilor școlari să nu plătească indemnizația de hrană pentru angajații cu salarii cumulate mai mari de 8.000 de lei / După acest anunț, Ministerul Educației a decis să nu fie schimbat modul de plată al acestor salarii

Unele sindicate din Educație semnalează că directorul economic din Ministerul Educației, Mihai Păunică, ar fi solicitat inspectorilor școlari să nu plătească indemnizația de hrană pentru angajații care depășesc 8000 lei…
Vezi articolul

Tehnologia informației și a comunicațiilor să fie introdusă, la liceu, în trunchiul comun pentru toate tipurile de învățământ și indiferent de profil, cere Asociația Patronală a Industriei de Software / Ministrul Cîmpeanu nu a menționat TIC printre disciplinele care vor intra „probabil” în trunchiul comun din viitoarele planuri-cadru pentru liceu

Ore de tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC) trebuie introduse obligatoriu în trunchiul comun, pentru toate tipurile de învățământ și indiferent de profil, susține Asociația Patronală a Industriei de Software…
Vezi articolul