Şcolile din Austria se vor deschide fără obligativitatea măştilor, dar cu efectuarea de teste masive

10.782 de vizualizări
Elevii din Austria vor reîncepe școala, pe 7 septembrie, cu prezența la clasă, dar fără obligaţia de a purta mască de protecţie, cu încăperi foarte bine aerisite şi cu efectuarea multor teste, a informat luni ministrul învăţământului, Heinz Fassmann, citat de EFE, preluat de Agerpres.

Obiectivul acestei modalități de reluare a școlii este, potrivit ministrului, acela de a menţine şcolile deschise „în cea mai deplină normalitate posibilă”. Oficialul a considerat „absurdă” cererea unor sindicate ale profesorilor de a impune măşti la cursuri, deoarece „este greu de imaginat cum poate fi trezit entuziasmul” pentru o materie, când elevii trebuie să stea două ore la rând cu nasul şi gurile acoperite.

Va fi impusă, însă, această măsură la intrare şi pe culoarele şcolilor atunci, când autorităţile sanitare vor avertiza asupra creşterii riscului într-o anumită zonă, conform unui sistem de tip semafor cu grad de alertă în patru culori:

  • Măştile vor fi necesare când alerta va fi galbenă şi portocalie (gradul doi şi trei pe scară, după cel verde), în timp ce la culoarea roşie şcoala va fi închisă iar cursurile vor fi mutate în mediul online.

Ministerul a recomandat multă ventilaţie în sălile de clasă la fiecare 20 de minute şi timp de minimum 5 minute de fiecare dată. E introdusă şi o politică de informare a elevilor şi de restricţionare a grupurilor pentru a evita un contact prea amplu între copii. De asemenea, părinţilor li se recomandă să nu trimită copiii la şcoală dacă au simptome similare infecţiei COVID-19, iar pentru detectarea cazurilor asimptomatice vor fi realizate teste la scară mare.

În cooperare cu centrele de învăţâmânt din întreaga ţară se prevede testarea a circa 15.000 de elevi şi 1.200 de profesori la fiecare trei săptămâni, iar pentru aceasta se va recurge la o nouă procedură în care, pentru a lua o mostră, persoana respectivă trebuie să facă gargară timp de 20 de secunde.

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. De fapt, sunt aceleasi măsuri, dar prezentate mai elegant. Diferenta este de comunicare. N-au masca, dar daca-i galben sau portocaliu la semafor…. au. Aia nici nu se lupta cu regulile si se mai protejeaza si fara sa li se impuna. Ar fi cazul sa ne mai schimbam si noi atitudinea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL România are 302.173 copii și elevi defavorizați, dar Guvernul oferă câte 500 de lei doar pentru 260.000 dintre ei. Banii vin sub formă de „tichete educaționale” pentru haine și materiale școlare. Ordonanța de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial

România are 302.173 copii și elevi defavorizați, potrivit Ministerului Educației, dar Guvernul a decis să ofere câte 500 de lei doar pentru 260.000 dintre ei, potrivit Ordonanței de Urgență a…
Vezi articolul

Ioana Lazăr conduce acum Ministerul Educației și Cercetării, după expirarea interimatului lui Ilie Bolojan, în calitate de ordonator principal de credite și reprezentant legal – analiză / Lazăr este la a 11-a detașare provizorie ca secretar general în ultimii 7 ani

După 45 de zile de interimat la conducerea Ministerului Educației și Cercetării, mandatul premierului Ilie Bolojan a ajuns pe 27 februarie 2026 la termenul-limită prevăzut de Constituție. În lipsa numirii…
Vezi articolul

Nu va exista o explozie de cazuri Omicron în mod deosebit la copii, după ce revin toți elevii la școală. Sunt doar 2 sau 3 cazuri de copii, depistați cu Omicron, în România – spune secretarul de stat în ministerul Sănătății, Adriana Pistol

Secretarul de stat în ministerul sănătății, Adriana Pistol, a fost întrebată în conferința de presă de la Palatul Victoria, dacă după deschiderea școlilor va exista o explozie a cazurilor Omicron…
Vezi articolul