Școlile din statul Florida, SUA, pot decide cu privire la obligativitatea măștilor, după ce au fost amenințate de un senator cu tăieri de buget pentru consiliile școlare dacă va trebui ca elevii să le poarte – decizia unui judecător

458 de vizualizări
Foto: © Visoot Uthairam | Dreamstime.com
Un judecător din statul Florida, Statele Unite ale Americii, a respins vineri un decret al guvernatorului republican Ron DeSantis, al statului Florida, care spunea că școlile nu pot obliga elevii să poarte măști. Judecătorul a decis că școlile au libertatea de a decide cu privire la acest aspect, relatează AFP, potrivit Agerpres. Decizia instanței și preluarea cazului a venit după ce un grup de părinți a semnalat printr-o plângere emiterea acestui decret.

Guvernatorul Ron DeSantis, republican şi susţinător al fostului preşedinte Donald Trump, s-a opus oricărei măsuri, care – potrivit lui -, aduce atingere libertăţilor individuale, spune sursa citată.

Judecătorul John Cooper, care s-a ocupat de caz, a decis însă că legea nu împiedică instituţiile publice să ia măsuri pentru a proteja sănătatea cetăţenilor, cât timp acestea dovedesc că sunt rezonabile şi necesare. „Drepturile părinţilor sunt foarte importante”, a spus judecătorul, citat de New York Times.

Judecătorul, totodată, a interzis Departamentului învăţământului al statului să sancţioneze centrele şcolare care nu respectă decretul lui Ron DeSantis. Săptămâna trecută, guvernatorul ameninţase aceste centre, afirmând că va reţine o parte din finanţarea salariilor membrilor consiliului şcolar, conform Agerpres.

Context

Mai multe centre şcolare din Florida au decis să impună obligativitatea măştilor în urma creşterii cazurilor de Covid-19 provocate de varianta Delta, mai contagioasă. De la începerea anului şcolar, mai mulţi elevi din comitatele din Florida au fost plasaţi în carantină, după ce s-au infectat cu Covid-19 sau au intrat în contact cu persoane bolnave, mai notează sursa citată.

Foto: © Visoot Uthairam | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Am primit un telefon de la mama unui elev care îmi cerea ajutorul, pentru că elevul a intrat într-o perioadă stresantă, spune profesorul Flavian Georgescu: Am întrebat-o care sunt activitățile copilului și mi-a zis că lunea, de la 16 la 18, are engleză, de la 18 la 20 are germană, de la 20 la 21:30 face matematică și apoi pe la 10 se apucă de teme

Profesorul Flavian Georgescu a povestit că o mamă i-a cerut ajutorul în legătură cu programul copilului, deoarece elevul intrase într-o perioadă stresantă și nu se mai putea concentra. Potrivit profesorului,…
Vezi articolul

DOCUMENTE Modificări de reguli în timpul apelurilor deschise pentru dotarea școlilor cu smart lab-uri și cu mobilier. Primăriile și școlile trebuie să depună proiectele pe platforma UEFISCDI / Noile calendare, ghiduri și anexe

Apelurile pentru dotarea școlilor cu smart laburi și dotarea laboratoarelor de informatică, a cabinetelor școlare și a claselor cu mobilier au fost schimbate de Ministerul Educației prin doua ordine de…
Vezi articolul

Senatul Politehnicii București și rectorul Mihnea Costoiu văd vreo incompatibilitate între declarațiile lui Călin Georgescu pe teme care țin de științe exacte și misiunea Universității? – întrebarea unui antreprenor, în urma afirmațiilor pseudoștiințifice făcute de candidatul la alegerile prezidențiale din România, care este profesor la Politehnica

„Senatul UNSTPB și rectorul Mihnea Costoiu văd vreo incompatibilitate între declarațiile lui Georgescu și misiunea UNSTPB?”, întreabă antreprenorul Dorian Ilie pe Facebook, care a realizat o selecție cu citate ale…
Vezi articolul