UPDATE Simulare BAC 2024. S-a încheiat proba la alegere a profilului și a specializării. Lista celor 11 discipline

4.409 vizualizări
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com
Miercuri, 6 martie, elevii de clasa a XII-a au susținut proba la alegere a profilului și specializării, din cadrul simulării examenului de Bacalaureat 2024, potrivit calendarului oficial. Accesul în săli al elevilor s-a făcut până la ora 08:30 cel târziu. La ora 09:00, candidații au început să scrie lucrările după ce subiectele din plicurile sigilate primite de la comisia de organizare din centrul de examen au fost distribuite de profesorii asistenți.

Potrivit procedurii de desfășurare a simulării, candidații pot ieși cel mai devreme la o oră și jumătate de când au început să redacteze rezolvările.

Dacă greșesc, elevii vor putea tăia cu o linie de aceeași culoare pe lucrare, prevede metodologia de organizare a examenului de Bacalaureat din 2010, pe care se bazează desfășurarea BAC 2024 și a simulării din acest an.

Simularea de azi este susținută la 11 discipline – acestea sunt:

  • Anatomie și fiziologie umană;
  • Biologie vegetală și animală;
  • Chimie;
  • Economie;
  • Fizică;
  • Geografie;
  • Informatică;
  • Logică, argumentare și comunicare;
  • Psihologie;
  • Sociologie;
  • Filosofie;

Edupedu.ro a scris aici despre care sunt pașii pentru un candidat în ziua simulării și ce este diferit în procesul de organizare a simulării odată cu introducerea corectării digitalizate. De exemplu, colțul negru de pe prima pagină nu se mai sigilează. Subiectele nu pot fi luate la finalul probei și trei candidați rămân în sală până la scanarea ultimei lucrări – mai mult.

Rezultatele elevilor nu sunt făcute publice. Vor fi comunicate prin profesori

Rezultatele de la simulare, pe 15 martie, nu vor fi făcute publice, dar vor fi comunicate prin profesorii elevilor. Potrivit procedurii, rezultatele nu se contestă (art. 13, alin. 8 din procedură) și pot fi trecute în catalog la cerere.

Art. 18 – „(1) Prezența și rezultatele elevilor la simulările naționale se înregistrează în aplicația informatică SIIIR. Rezultatele obținute la simulările naționale nu sunt afișate și nu sunt făcute publice.

(2) Elevii care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pentru rezolvarea subiectelor pot părăsi sala de examen cel mai devreme după o oră de la începerea probei scrise (în cazul simulării probelor din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a), respectiv după o oră şi jumătate de la distribuirea subiectelor în săli (în cazul simulării probelor scrise ale examenului national de bacalaureat), fără a primi subiectele.

(3) Lucrările scrise ale elevilor care au susținut probele din cadrul simulărilor examenelor naționale se arhivează și se păstrează, până la sfârșitul anului școlar următor, în unitatea de învățământ din care provin aceștia.”

Edupedu.ro va publica subiectele și baremele probelor de la simularea examenului național de Bacalaureat după ce acestea vor fi afișate de Ministerul Educației, în după-amiaza zilei de examen, la ora 15:00.

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Rafila anunță o scădere a numărului de cazuri de Covid-19, după ce Ministerul Educației a transmis că, în școli, trendul infectărilor scade / GRAFICE cu situația pe țară / Rafila: Rămâne să discutăm cu specialiștii pentru renunțarea la unele restricții / Vom folosi aceleași principii pentru reluarea activităților

Cazurile de coronavirus sunt în scădere în toată țara și „deciziile pe care le-am luat în ultima perioadă, inclusiv cele legate de menținerea școlilor deschise, au fost deciziile corecte, iar…
Vezi articolul

DOCUMENT Pregătirea deficitară a profesorilor debutanți, și nu numai, în domeniul psihopedagogic și metodic – amenințare identificată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București

Una dintre amenințările identificate de Inspectoratului Școlar al Municipiului București se referă la pregătirea deficitară a cadrelor didactice debutante, și nu numai, în domeniul psihopedagogic și metodic, potrivit unui document publicat…
Vezi articolul

Profesoara Raluca Răducanu, despre șabloanele de la examenele naționale: Se aplică baremul mult mai ușor, dar efectul este catastrofal la nivelul liceelor / Altfel e inexplicabil cum copii care intră cu 9,90 la matematică cu greu iau nota 6, spune profesoara Andreia Bodea

Pe rețetele după care învață elevii pentru examenele naționale, Evaluarea națională și Bacalaureat, „se aplică baremul mult mai ușor. Aceasta este logica, dar efectul este unul catastrofal la nivelul liceelor”…
Vezi articolul

Scurtarea vacanței de iarnă și prelungirea semestrului I, nedorite de 80% dintre cei peste 60 de mii de respondenți ai unui chestionar lansat de Consiliul Național al Elevilor: Solicităm ferm ca vacanța de iarnă să nu fie modificată, iar recuperarea să se facă în săptămâna „Școala Altfel”

Scurtarea vacanței de iarnă și prelungirea semestrului I după data de 3 ianuarie 2022, nu sunt măsuri dorite de 80% dintre cei peste 60 de mii de respondenți ai unui…
Vezi articolul