În perioada 11-14 august, prin proceduri proprii simplificate, consiliul de administrație al școlii poate revizui lista disciplinelor opționale pentru anul școlar 2025-2026, potrivit procedurii privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare în învățământul preuniversitar, an școlar 2025-2026. Documentul a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial.
Procedura prevede aplicarea măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare prevede, cunoscută drept Legea Bolojan.
Art. 6 – „(1) În perioada 11-14 august 2025 la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ de stat se desfășoară următoarele activități:
a) prin derogare de la prevederile capitolului III al Metodologiei privind dezvoltarea curriculumului la decizia școlii, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 3238/2021, prin proceduri proprii simplificate, consiliul de administrație poate revizui lista disciplinelor opţionale pentru anul şcolar 2025-2026”, se arată în procedură.
- Curriculumul la decizia şcolii cuprinde orele alocate pentru dezvoltarea ofertei curriculare proprii fiecărei unităţi de învăţământ.
- În varianta inițială a procedurii era menționat doar că se pot revizui disciplinele opționale.
Pentru completarea normei cadrelor didactice în anul școlar 2025-2026, disciplinele opționale vor putea fi introduse printr-o procedură simplificată, a răspuns secretarul de stat Sorin Ion la întrebarea unei profesoare adresată în dezbaterea organizată marți, 5 august, de Ministerul Educației și Cercetării.
Din toamna, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cunoscută drept Legea Bolojan, a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025.
Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
4 comments
În această perioadă, are loc o adevărată mineriadă în învățământ. Parul politic pro-european sparge toate aspirațiile educaționale ale acestei patrii. Școala vrea individualizare, primește aglomerare. Școala vrea democrație, primește oligarhie. Școala vrea libertate, primește autoritate. Școala vrea respect, primește corupție și aranjamente mercantile. Școala vrea egalitate de șanse, primește clase de speciali și privilegiați. Școala vrea știință, primește mistificare și îndoctrinare. Școala vrea eliminarea politicului și a securismului, primește mai mult politic și mai mult securism. Durerea cea mai mare, însă, este când vezi oamenii aparent bine intenționați, de odinioară, puși în slujba arginților ‘minerilor’, strigând de pe margine: ‘bine le faceți!’, ‘dați-le și în cap, nu doar pe șale!’.
Daca noi muncim in concediu nu ar trebui sa fim platiti pentru acest lucru?
Nu știu cum a fost pentru dumneavoastră, dar pentru mine întregul an școlar trecut a fost mai puțin stresant decât vacanța asta. M-au epuizat toate zvonurile, schimbările, incertitudinile, graba….tot! Am obosit.
De ce munciti in concediu? Poate aveti”abonament” la gradatia de merit si nu vreti sa il pierdeti…
In concediu este cam ilegal sa muncesti, ca acea activitate poate fi contestata legal! Asa ca nu face nimeni o munca in nume propriu ci inlocuieste munca directorilor…