Secolul ipocriziei – perspectiva unui elev / Op Ed David Dumitrescu, clasa a XII-a la Colegiul Național „Carol I” din Craiova

Omul a fost dintotdeauna condamnat la a-și urmări, parșiv sau nu, etic sau nu, interesele. Posibil o reminiscență a instinctului de auto-conservare, această notă comportamentală, deși adeseori suprimată în discurs, își regăsește o expresie concretă, din păcate, în cele mai înalte rânduri ale societății contemporane. Astfel, se ajunge în situația, paradoxală, de altfel, prin care un deficit de 7% din Produsul Intern Brut al României este compensat, sfidător la adresa intelectului matematic, de tăieri de 0,02% din același PIB, din secțiunea învățământului. În calitate de elev, doresc să pun, public și direct, întrebarea pe care mulți, probabil, și-au pus-o, însă mai discret: De ce?

Învățământul a fost dintotdeauna temeiul cultural, dar și evolutiv al societății, fie acesta organizat sau nu. Educația este cea care ne înzestrează cu o cunoaștere asupra rădăcinilor din care ne tragem, a trecutului nostru, național și global, dar care, deopotrivă, ne oferă o punte către viitorul pe care ar trebui, cu bun sau rău augur, să fie construit cu precădere în atingerea interesului național. Învățământul produce viitoarea forță productivă a națiunii, dar și a vârfurilor, a viitoarelor elite intelectuale naționale, care ar trebui să cârmuiască țara, din nou, în atingerea unui țel național. Totuși, observăm că „interesul național” actual vizează tăierea burselor pentru elevii olimpici și pentru studenți, comasarea, de multe ori în mod aberant, prin dispersie spațială, a mai multor unități școlare, eliminarea finanțărilor pentru diverse proiecte de înzestrare și reabilitare a unităților școlare și nu numai. Trăim, așadar, într-o societate unde colegii naționale de prestigiu sunt înghesuite într-o mână de anexe construite în perioada comunistă, modernizate incomplet și lipsit de perspectivă, pe când principalele clădiri, edificii arhitectonice și culturale, parte din patrimoniul local și național, sunt „în renovare” de, complet aleatoriu, un deceniu, iar finanțările pentru educație sunt eliminate, în timp ce, iarăși, ca un exemplu aleatoriu, salariile unor personaje politice de calibru național sau ale unui exces de personal din aparatul administrativ pot atinge cifre astronomice, generând averi care, potrivit unora dintre primele ordine date în cadrul actualei președinții și a actualului govern, au să rămână nedeclarate.

Firește, în situații de criză, măsurile luate necesită promptitudine și o anvergură suficientă pentru a ameliora cu maximum de eficacitate greutățile economice întâmpinate. Cu toate acestea, aici se poate face legătura dintre mesajul articolului și titlul, respectiv primul paragraf. Măsurile prevăzute în rândul pachetelor de austeritate, privitoare la învățământ, așa cum am arătat anterior, sunt sisifice în comparație cu problema bugetară cu care se confruntă națiunea. Într-o țară unde, într-unele domenii, chiar și 100% dintre olimpicii internaționali aleg drumul străinătății, unde fenomenul de „brain-drain” (exod al inteligenței) atinge cote nemaivăzute, iar contrastul între performanță și analfabetism funcțional devine din ce în ce mai evident, interesul național este o perpetuare a acelorași hibe care provoacă sistemul de învățământ de mai bine de treizeci și cinci de ani. Deficitul bugetar la nivel național a stagnat, ba chiar a crescut, potrivit unor surse publice, ceea ce nu poate însemna decât un singur lucru: fondurile ce se doreau, inițial, investite în bunăstarea populației, acum servesc altor interese. Oare este vorba tot de interesul național?

Problema burselor este, în sine, un capitol întreg de explicații și ipoteze. Se poate argumenta că, în larga accepțiune, întărirea criteriilor de eligibilitate pentru bursa de merit este benefică, întrucât sporește competiția la nivelul unei clase, atâta timp cât restrângerea marjei de incluziune nu expulzează, din rândurile acesteia, performanțe academice. Spre exemplu, pot exista două tipuri de situații-problemă, în privința burselor de merit, una de actualitate, alta care a fost soluționată: 

1. Existența unei clase deosebit de performante, unde, de exemplu, jumătate din cei 25 de elevi sunt olimpici naționali, din care trei sunt olimpici internaționali. În această situație, criteriul de 15% restrânge bursa de merit la 3-4 elevi, excluderea celorlalți elevi care au realizat performanțe de excepție.

2. În regulamentul în vigoare înaintea ascensiunii la putere a Ministrului Daniel David, acordarea burselor de merit sau de reziliență la elevi cu medii scăzute figura drept una dintre dominantele gafe ale sistemului de învățământ. Efectul unei prea largi distrbuții de burse, contrar contextului prevăzut la punctul 1, conduce la plafonarea competiției și, în fond, la denaturarea standardelor prezente în sistem.

Așadar, se poate afirma că nucleul problemei burselor se învârte, iarăși, în jurul performanțelor. Eliminarea burselor speciale pentru olimpicii naționali și internaționali, prin aceasta, transmite un mesaj cât se poate de elocvent acelei mici și nefericite proporții din tineret care conștientizează și înțelege situația absurdă a societății românești. Este vorba despre un îndemn la plecare, la exil voluntar. Olimpicul internațional sau, mai bine zis, individul conștient de contextul național, lărgind mulțimea luată în considerație, este, în prezent, prigonit prin simpla sa inferiotate numerică.

Este imperioasă înțelegerea că întregul spectru de probleme cu care se confruntă națiunea pot să fie abordate, cu adevărat, în punctul în care întregul popor devine conștient de acestea, eludând fațada consumeristă care, urmând principiul roman de „pâine și circ”, reduce pe mulți la tăcere.

În fond, soluția pentru acest gest general de ipocrizie poate veni sub forma unei argumentări cât se poate de simple, prin care invităm cititorii la o aprofundare:

Analfabetismul funcțional crește – De ce nu ridicăm standardele de pregătire pentru cadrele didactice și, în schimb, le scădem, fapt clar vizibil prin reducerea orelor de pregătire pedagogică, dar și prin simplificarea examenelor necesare? De ce scădem standardele examenelor universale de Evaluare Națională, respectiv de Bacalaureat, în speranța că notele vor crește pe termen scurt, pentru ca apoi întocmai scăderea complexității itemilor abordați în școală, dar și în examen va produce coborârea și mai evidentă a competențelor elevilor, angajându-ne într-un perpetuu cerc vicios?

Învățământul duce lipsă de aplicabilitate – De ce creștem peste necesar numărul de locuri alocate liceelor teoretice, neglijând văditul necesar de absolvenți cu pregătire profesională, generați de școlile profesionale și de liceele tehnologice? De ce preferăm să degradăm specializările instituțiilor respective și să reducem ponderea lor în învățământul de masă când precis matematica și socio-economia ne arată că majoritatea absolvenților sunt nevoiți în activitatea economică ce nu necesită pregătire exclusiv teoretică? Mai mult decât atât, de ce am refuza, atunci, înzestrarea populației de asemenea specializare cu o cultură generală suficientă pentru a putea supune gândirii critice ansamblul general de politici puse, în prezent, în discuție, așa cum ne sugerează ideea scăderii nivelului de educație, dealtfel vehiculată și prin prisma noilor planuri-cadru?

Și, în cele din urmă, dilema de maximă importanță:

Învățământul este considerat un rateu național – De ce tăiem fonduri dintr-un domeniu deja subfinanțat, care poartă o importanță critică pentru viitorul națiunii?

Astfel, ne întoarcem la conceptul propus în paragrafele anterioare: interesul național. Complexul de măsuri pe care guvernul actual le implementează la nivelul sistemului de învățământ arată că interesul de stat este minimizarea nivelului de cultură al populației, prin îndepărtarea adaosurilor intelectuale, considerate elemente indezirabile și prin universalizarea apatiei și incoerenței voinței populației. Cu alte cuvinte, interesul statului este cel de a inabilita spiritul democratic al poporului român, spre dezonoarea celor ce s-au jertfit acum aproape 36 de ani. Este, oare, libertatea cea care ne guvernează? Este, oare, interesul național și cel al statului?

Concluzionând, putem afirma că o noapte lungă pare a se fi așternut asupra națiunii române, a cărei regină, Luna, nu este nimic mai presus decât guvernul. Soarele nu va răsări și, din nefericire, poporul român nu se va deștepta, așa cum bravează imnul nostru național, atâta timp cât acesta se lasă umbrit de ipocrizia și lăcomia individuală care a reflectat politica de stat vreme de cel puțin treizeci și cinci de ani.

______________

Despre autor: David Dumitrescu este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Carol I” din Craiova, medaliat cu argint și cu aur la olimpiadele europene și internaționale de geografie în perioada 2023-2025, scriitor de proză și poezie, cu un vădit interes pentru problemele politice, sociale, respectiv economice, atât naționale, cât și internaționale.

Nota redacției: Opinia elevilor este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al nostru. Încurajăm și susținem elevii să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze viziunea lor asupra Educației. Publicarea opiniilor elevilor pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.