Ședința dezbaterii din Parlament pe legea Educației a fost suspendată până mâine. Blocajul – independența față de dogmele religioase

2.452 de vizualizări
Foto: gov.ro
Ședința dezbaterii pe amendamentele ce vizează proiectul Legii învățământului preuniversitar a fost suspendată joi, 20 aprilie, până mâine, la propunerea Nataliei Intotero, președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților. Blocajul a apărut când s-a ajuns la principiul libertății de gândire și al independenței față de ideologii, dogme religioase și doctrine politice.
  • Până acum, din 246 de articole, ședința s-a oprit la articolul 3. Proiectele legilor Educației se află în Comisia de Învățământ din Camera Deputaților. Potrivit programului anunțat, până joi, 27 aprilie, deputații ar trebui să lucreze zilnic, inclusiv sâmbătă de la ora 9 dimineața la ora 9 seara, pentru a dezbate cele peste o mie de amendamente propuse de partide. USR a depus peste 200 de amendamente, iar PSD a anunțat 790.

Articolul din proiectul de lege care a generat suspendarea ședinței: art. 3 – „lit. k) principiul libertății de gândire și al independenței față de ideologii, dogme religioase și doctrine politice.”

Natalia Intotero a spus că „aici avem mai multe amendamente. Primul amendament este din partea grupului parlamentar PSD + deputați PNL și grupul AUR.”

Întrebat care este punctul de vedere al Ministerului Educației, secretarul de stat Sorin Ion a spus că nu poate exprima o poziție clară: „Îmi pare rău, nu pot exprima la acest moment o poziție clară a Ministerului. Și cred că aici ar trebui să mai avem niște discuții pe această temă.”

Președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților a menționat că propune o discuție cu reprezentanții cultelor:

„Este unul dintre amendamentele solicitate de cele 13 culte religioase din România și asumate de o parte din membri ai Parlamentului României. Față de întâlnirea pe care am avut-o săptămâna trecută, în această sală, cu reprezentanții cultelor, observ că de data aceasta poziția ministerului este alta. În consecință, din punct de vedere al transparenței, al echității, eu vă propun, poate, o discuție, din nou, cu reprezentanții cultelor și, în acest context, aș supune atenției dumneavoastră suspendarea ședinței până mâine, până când reprezentanții Ministerului – dacă va fi nevoie, poate chiar îi invităm aici, în prezența dumneavoastră, a doamnei ministru, dar urmează să discutați, să luați dumneavoastră legătura cu doamna ministru. De aceea, supun atenției dumneavoastră suspendarea până mâine, până la clarificarea acestor aspecte pe care noi le considerăm foarte importante. (…)

Ședința se suspendă până mâine. Am rugat ca reprezentanții Ministerului să ia legătura cu reprezentanții cultelor și, în cazul în care va fi necesar, o să luăm și noi legătura cu doamna ministru. S-ar putea ca astăzi, în urma deciziei, să convocăm cultele aici, la Parlament, pentru a merge pe acest principiu al transparenței, al echității, al asumării a ceea ce se discută”, a spus Intotero.

Înainte de a se lua această decizie, a fost o ședință ad-hoc.

În cadrul dezbaterii de astăzi a fost adoptat amendamentul PSD care propune completarea articolului ce vizează diversitatea, prin înlocuirea sintagmei perspective “identitare” cu perspective “religioase”, astfel:

Art. 2 – „b) Diversitatea – respectarea și valorizarea diferitelor perspective culturale, etnice, religioase, a sensibilității și a empatiei, alături de întărirea și pozitivarea imaginii de sine individuale și colective”. – amendament PSD.

Ce prevede proiectul Legii învățământului preuniversitar: Art. 2 – „b) Diversitatea – respectarea și valorizarea diferitelor perspective culturale, etnice, identitare, a sensibilității și a empatiei, alături de întărirea și pozitivarea imaginii de sine individuale și colective;”

Articol în curs de actualizare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

“Istoria Evreilor. Holocaustul” ca disciplină obligatorie la liceu: Un proiect de lege aflat la Senat are sprijinul majorității partidelor și al Guvernului / Printre inițiatori: Sorin Cîmpeanu, care în cazul educației sexuale respingea schimbarea planurilor-cadru în Parlament

Un proiect de modificare a Legii educației, prin care “Istoria Evreilor. Holocaustul” urmează să devină disciplină școlară, parte a trunchiului comun, la liceu și în învățământul profesional, primește sprijinul guvernului,…
Vezi articolul

Șase candidați înscriși în alegerile pentru funcția de rector la Universitatea Dunărea de Jos din Galați / Lucian Puiu Georgescu, neconfirmat după scrutinul inițial, nu mai candidează

Șase candidaturi au fost aprobate, săptămâna aceasta, de Senatul Universității „Dunărea de Jos” din Galați” în alegerile pentru funcția de rector al instituției de învățământ superior, alegeri programate pentru 22…
Vezi articolul

LISTĂ 20 de proiecte admise pentru finanțare în apelul privind infrastructura universitară / Construirea unui cămin studențesc nou în Regie, proiectul cu cel mai mare punctaj

Lista cu cele 20 de proiecte admise pentru finanțare din apelul „Construcția infrastructurii universitare pentru campusurile studențești ale viitorului” a fost publicată de Ministerul Educației. Printre proiectele admise se numără…
Vezi articolul