Șeful Inspectoratului Școlar Botoșani: Încercăm să avem cât mai puțini profesori pensionari sau chiar să nu avem astfel de cadre didactice, să dăm o șansă tinerilor

7.903 vizualizări
Foto: captură Youtube.com/ Botoșani 24
Bogdan Suruciuc, șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Botoșani, a declarat pentru botosaninews.ro că „încercăm să avem cât mai puțini profesori pensionari sau chiar să nu avem astfel de cadre didactice, să dăm o șansă tinerilor”. Amintim că, în perioada 8-23 ianuarie, profesorii care vor să rămână titulari până la 70 de ani au depus o cerere la secretariatul unității de învățământ, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026.

„Încercăm să avem cât mai puțini profesori pensionari sau chiar să nu avem astfel de cadre didactice, să dăm o șansă tinerilor. Dar, acolo unde nu vor fi cereri și nu vom putea ocupa posturile cu cadre didactice tinere calificate, vom prefera cadrele didactice calificate, chiar dacă sunt pensionare, în detrimentul celor necalificați”, a declarat Bogdan Suruciuc.

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, a vorbit, la DC News, despre lipsa de profesori la matematică și științe: „facem apel la colegi pensionari, pentru că nu avem destul de mulți absolvenți care să își dorească să facă asta”. 

În Capitală, din 782 de profesori pensionabili la data de 1 septembrie 2024, 586 de cadre didactice au rămas la catedră în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document cu starea învățământului din Municipiul București. Acest lucru înseamnă că aproape 75% dintre profesorii pensionabili sunt încă titulari.

Ce prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023:

Art. 229 – „(11) Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare poate fi menținut, la cerere, anual, ca titular în funcția didactică, și peste vârsta standard de pensionare, până la vârsta de 70 de ani. Cererea se soluționează în termen de 30 zile de la data înregistrării la secretariatul unității de învățământ, prin decizie motivată care se comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Decizia poate fi contestată, în condițiile legii”, conform sursei citate.

Condițiile legale de pensionare

Ordinul nr. 7.495 din 2 decembrie 2024 este cel prin care a fost aprobată Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026.

Potrivit metodologiei de mobilitate, condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare, la data de 1 septembrie 2025, sunt:

a) pentru femei, vârsta la ieșirea la pensie, 62 de ani şi 5 luni, 33 de ani şi 1 lună stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare;

b) pentru bărbați, vârsta la ieșirea la pensie, 65 de ani, 35 de ani stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare. 

Citește și:
Raluca Ivănuș, directoarea Colegiului Național „George Coșbuc” din Capitală: La Fizică am avut 6 ore vacante la începutul anului școlar pe care le-a ocupat o tânără suplinitoare care, după primul modul, a renunțat. Nu găsesc la acest moment un om care să ocupe acele ore
Peste 2.200 de profesori care au depășit vârsta de pensionare au ales să rămână titulari în școli. Creșterea este de cel puțin 33% în ultimii cinci ani – UPDATE
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, apel către guvernanți: Creşte numărul pensionarilor la catedră. Situaţia a fost generată atât de lipsa posturilor titularizabile, cât mai ales de numărul foarte mic al tinerilor care vor să profeseze în învățământ
Din anul școlar 2024-2025, profesorii pot rămâne titulari până la 70 de ani. Ligia Deca pare că nu știe că listele finale ale acestor cadre didactice au fost aprobate de inspectoratele școlare încă din iarnă, conform metodologiei-cadru


8 comments
  1. problema este că avem profile unice,pe meserii pe cale de dispariție…aici poate că ar veni meseriași,maiștri sau tehnicieni,doar că ei nu au studii psihopedagogice și nu mai sunt primiți în sistem până nu și le completează.Ar trebui că aceștia mai întâi fie lăsați să intre sa predea că și calificați,timp in care sa își completeze acele studii psihopedagogice…altfel,e greu de găsit oameni cunoscători de meserie in sistem,dacă vorbim spre exemplu de prelucrarea lemnului.

  2. Titular pe viabilitatea postului, dacă postul este încă viabil, se poate face cerere de prelungire până la 65 ani? Mulțumesc anticipat!

  3. Poate in jud. Botosani, unde nu ai aproape nici o sansa sa gasesti un serviciu corespunzator cu studii superioare, gasesti profesori tineri, dar in zonele dezvoltate ca Bucuresti – Ilfov, Cluj, Timis, Brasov, etc., nu gasesti profesori tineri, mai ales la stiinte exacte, nici sa dai cu tunul. Acolo, esti nevoit sa primesti pensionari si necalificati. Chiar Bucuresti are profesori necalificati si pensionari in numar mare.

  4. nu aș lăsa mai mult de 60 de ani in profesia de profesor/învățător.. este mult prea mult, elevii sunt dificil uneori nu ai cu cine vb și ajungi la exasperare tânăr fiind, dar la 60-65-70 de ani. e inadmisibil.

  5. Mi se pare foarte normal și corect! Așa și trebuie……
    Cunosc un caz din județul Neamț, o tanti care abia a promovat definitivatul în învățământ și nu mai vrea să plece de la școală, că e bine, e cald… nu face nimic pentru că profesional este zero barat….. împotriva tuturor, ea vrea să rămână ……..
    …..așa ceva nu se poate….

    1. Profesori mediocri sunt indiferent de varsta, asa cum sunt angajati mediocri indiferent de varsta in toate domeniile. Cunosti vreun domeniu unde nu exista angajati mediocri?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Unele companii reproșează Educației că nu pregătesc suficient de bine tinerii pentru piața muncii. Evident că nu sunt de acord cu această generalizare. În plus, nicio universitate serioasă nu pregătește absolvenți pentru fișa postului din diverse companii

Ministrul Educației, Daniel David, a spus în contextul în care „unele companii mereu reproșează educației nu pregătesc suficient de bine tinerii pentru piața muncii”, că nu este de acord „în…
Vezi articolul

Școlile din București ar putea intra în online de săptămâna viitoare, susține cercetătorul Octavian Jurma, care reclamă lipsa din „alocări” a peste 7 mii de cazuri la nivel național / Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu dă și el trecerea pragului de 6 la mie „nu mai departe de marți”/ DSP București: Toate calculele incidenței stabilite în ultimele zile respectă întru totul legislația

Cercetătorul Octavian Jurma și fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, scriu pe paginile personale de pe Facebook despre „nealocări” de rezultate pozitive ale testelor făcute săptămâna trecută de autorități, în…
Vezi articolul

Decizia Autorității Navale Române de a bloca acordarea de brevete de navigație pentru o parte dintre absolvenții Universității Maritime din Constanța este contestată și de studenți, și de instituția de învățământ superior / Ministerul Educației susține, într-un document, că ar fi cerut Ministerului Transporturilor să analizeze situația

Mai mulți absolvenți din promoția curentă a Universității Maritime din Constanța (UMC) nu își pot obține brevetele de ofițer maritim sau certificate de capacitate de la Autoritatea Navală Română (ANR).…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, mesaj pentru profesori de Ziua Învățătorului: Apreciez enorm faptul că încercați să vă faceți datoria față de elevi, într-un sistem care astăzi nu vă susține întotdeauna așa cum ar trebui. Știu problemele legate de infrastructură și de birocrație. Și nu este în regulă să nu le rezolvăm

De Ziua Învățătorului, Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a transmis profesorilor că „apreciez enorm faptul că încercați să vă faceți datoria față de elevi, într-un sistem care astăzi nu…
Vezi articolul

Sesizările anonime în cazuri de hărțuire sexuală vor fi permise prin Codul-cadru de etică universitară, care și acum blochează înregistrarea lor – proiect de Hotărâre de Guvern / Edupedu.ro a semnalat problema încă din iulie 2024

Codul-cadru de etică și deontologie universitară, în vigoare din primăvara anului trecut, urmează să fie modificat așa încât la comisiile de etică din universități să poată fi înregistrate sesizări anonime…
Vezi articolul