Simion Hăncescu, liderul FSLI: Ordonanța privind primele de carieră didactică va fi modificată la cererea Comisiei Europene / Noile condiții de acordare din 2026 vor fi clarificate cu Ministerul Educației

8.371 de vizualizări
Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
„În perioada imediat următoare, la solicitarea Comisiei Europene, OUG nr. 58/2023 privind acordarea primei de cariera didactică va fi modificată”, potrivit unui mesaj transmis în teritoriu de Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, obținut pe surse de Edupedu.ro.

Reprezentanții celor două mari federații sindicale din Educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au avut vineri, 16 ianuarie, o întâlnire cu reprezentanți ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), iar discuțiile au vizat primele pentru cariera didactică. 

La întâlnire au participat Bogdan-Eduard Simcea, secretar de stat în cadrul MIPE, și Vladimir Rovințescu, director general al Autorității de Management POCU, a anunțat liderul FSLI.

Urmează să avem o întrevedere cu reprezentanții Ministerului Educației pentru a clarifica noile condiții de acordare a acestor vouchere. După ce vom avea aceste informații, vi le vom comunica”, a precizat Simion Hăncescu.

Informații de context despre prima de cariera didactică

Actul normativ care reglementează acordarea acestor sume este Ordonanța de urgență nr. 58/2023, aprobată prin Legea nr. 191/2025.

Potrivit acestei legislații, cadrele didactice și didactice auxiliare din învățământul de stat beneficiază, în perioada 2023-2027, de o primă de carieră didactică în valoare de 1.500 lei, suportată din fonduri externe nerambursabile prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Personalul administrativ beneficiază de o primă separată, în valoare de 500 lei.

Inițial, legislația prevedea acordarea acestei prime începând cu luna octombrie a fiecărui an, însă în 2025 Guvernul a condiționat plata de obținerea unui acord din partea Comisiei Europene, prin OUG nr. 156/2024, numită „ordonanța trenuleț”.

MIPE a confirmat în iunie 2025, la solicitarea Edupedu.ro, că această aprobare nu fusese obținută, iar plata era imposibilă. Abia în toamnă, Comisia Europeană a acceptat includerea măsurii în Programul Educație și Ocupare, iar ministrul Educației, Daniel David, a anunțat public că prima aferentă anului 2025 va fi virată profesorilor în luna ianuarie 2026.

Conform legislației, prima este destinată exclusiv dezvoltării profesionale a cadrelor didactice, putând fi utilizată pentru achiziția de echipamente IT, cărți, participarea la cursuri de formare sau alte cheltuieli care sprijină activitatea didactică. Suma este virată pe un card preplătit emis de furnizori selectați de MIPE, iar utilizarea este permisă până în luna octombrie a anului următor.


7 comments
  1. Asta ne intereseaza?Serios?Pe bune?Sunt cei 100 de lei dați de Ceaușescu înainte de revoluție?Dar cum rămâne cu norma mărită și nr de elevi la clase,comasarea școlilor?Ăștia chiar ne cred proști și morți de foame după 1500 de lei pe an?Rușine să vă fie!!!

  2. Țara arde și baba se piaptănă.

    Luna asta se fac proiectele de încadrare, inspectoratele taie clase de liceu cum le apucă, la anul se aplică noile planuri cadru, norma de predare a rămas la 20 de ore, și pe noi de preocupă primele lui pește prăjit, care să se dea strict pentru plata unor cursuri girate de abonații ministerului??

    PLEACĂ BĂ ACASĂ ȘI LASĂ PE UNUL TREAZ LA CONDUCERE!! Ne trebuie oameni care știu ce vor profesorii, nu mămăligi!

    1. Bun comentariu. Eu am o multifuncțională acasa și nu pot să plătesc tonerul…fake din prima. Noul planul cadru și programele de a 9 a🤯
      ieri am cerut la.CNEE viziunea pt bac 2030 pe noile programe și noile planuri cadru.
      Nu poți să începi să predai ceva fara să știi unde trebuie sa ajungi.

    2. Foarte bun comentariu!👍

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Franța relaxează măsurile sanitare din școli, după discuțiile cu sindicatele: fără mască în exterior, un singur autotest pentru elevii contacți ca să revină la școală, sport în interior fără mască. Măsurile au fost mai întâi comunicate profesorilor, pe email, și apoi în presă – până acum profesorii aflau din presă

În Franța, vineri, 11 februarie, ministrul francez al Educației, Jean-Michel Blanquer, a anunțat o modificare a protocolului de măsuri anti-Covid-19 în școli, transmite Le Monde. Noile măsuri vin după mai…
Vezi articolul

Efectele creșterii normei de predare pentru directori. Raluca Răducanu: Suntem în școală de dimineață până seara / Mariana Stan: Am șapte clădiri, trebuie să mă deplasez cu mașina kilometri, pentru că apare o urgență

„Suntem în școală de dimineață până seara, mai bine de opt ore pe zi”, a declarat Raluca Răducanu, directoare adjunctă la Liceul Teoretic Jean Monnet din București. „Atâta vreme cât…
Vezi articolul

Decizie definitivă a Înaltei Curți. Ministerul Educației este obligat să modifice metodologia de mobilitate a personalului didactic și să elimine avizul la angajare pentru toți profesorii, mai puțin cei de religie, pentru că discriminează școlile față de seminariile sau liceele confesionale

Ministerul Educației a pierdut definitiv un proces contra Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, potrivit instanței. Ministerul este obligat acum, după decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, să modifice metodologia…
Vezi articolul

Profesorii și elevii au acces rapid la peste 170 de experimente PhET de fizică, matematică, chimie și biologie, disponibile inclusiv în limba română / Integrate acum în EDUS, pot fi puse pe tablete interactive direct în sala de clasă (P)

EDUS aduce în școli simulările interactive PhET, dezvoltate de laureatul Nobel Carl Wieman la Universitatea din Colorado Boulder. Prin acest parteneriat, EDUS integrează simulările PhET atât în platforma web, cât…
Vezi articolul