Sindicatele din educație cer ministrului Dimian să revoce circulara prin care a impus vineri inspectoratelor, cluburilor și palatelor copiilor să trimită până luni datele de reducere a cheltuielilor de personal: „A fost emisă cu încălcarea dispozițiilor în vigoare” – document

1.732 de vizualizări
Foto: colaj Edupedu.ro / Inquam Photos
Cererea pe care Ministerul Educației a transmis-o în teritoriu vineri, 17 aprilie, prin care inspectoratele școlare au fost înștiințate să transmită până luni, 20 aprilie, datele privind reducerea cheltuielilor de personal este contestată de sindicatele din învățământ. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au transmis, marți, ministrului Mihai Dimian o plângere prin care îi cer revocarea acelei circulate și să emită alta, document consultat de Edupedu.ro.

În plângerea transmisă la Minister și datată 21 aprilie, FSLI și FSE „Spiru Haret” apreciază că circulara a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor în vigoare, mai precis:

  • Contractul Colectiv de Muncă din preuniversitar, deoarece federațiile sindicale nu au fost consultate înaintea emiterii documentului
  • Mai multe prevederi din ordonanțe de urgență și din Legea învățământului preuniversitar, „în condițiile în care unitățile și instituțiile din învățământul preuniversitar de stat sunt exceptate de la măsura reducerii cheltuielilor de personal
  • Codul Muncii, deoarece „macheta-anexă conține rubrici care au în vedere renunțarea de către salariați la acordarea unor drepturi/reununțarea la drepturi prevăzute de lege.

„În aceste condiții, având în vedere caracterul vădit nelegal al Circularei nr. 26564 / 17.04.2026, v ă solicităm sà procedați la revocarea acesteia, prin emiterea unei alte circulare în acest sens”, se arată în plângerea sindicatelor.

Documentul transmis de FSLI și FSE „Spiru Haret”:


2 comments
  1. Opinie. Referitor la reducerile cu 10% cheltuieli cu salariile din ISJ uri și cluburi ale copiilor.
    OUG 7/2016 exceptează clar educația de la aceste tăieri.
    Unele opinii înclină spre calificarea isj-urilor exclusiv ca deconcentrate, deci nu ar fi exceptate.
    Nu se poate merge pe aceeași opinii la cluburile copiilor, unde reducerile nu pot fi explicate dpdv legal.
    Da, isj-urile (foste, actuale, direcții, nu se știe,deoarece nu există text în vigoare în acest sens, e un vid legislativ) sunt deconcentrate ale ministerului educației.
    Dar ….statutul personalului angajat este reglementat de Legea 198/2023, a învățământului preuniversitar, fiind didactic de conducere, îndrumare și control, auxiliar și administrativ nedidactic.
    Personalul didactic de conducere, îndrumare și control este în prezent numit prin detașare în interesul învățământului (că nu poți face concurs de ocupare la o instituție inexistentă legal) din rândul profesorilor din școli, cu rezervarea catedrei.
    Eu am înțeles că toată lumea urăște isj-urile și vrea desființarea lor (dacă poți desființa ceva deja desființat, dar asta e altă discuție).
    Orele rămase, după scăderea obligației de normă, sunt ocupate de niște suplinitori.
    Dacă reduci inspectorul, trimiți acasă un profesor fie el și suplinitor, de multe ori unul cu note mari la titularizare dar fără post, că deh, Legea 141/2025, care a tăiat doar de la educație nu și din administrație, unde-s pilele partidelor.….
    Bun, atunci dai afară didactic auxiliar și nedidactic?
    Că n-ai cum te încadra în reducerile cu 10% fără să dai afară.
    Păi nu ne fu vorba că nu mai reduci din educație?
    Reduci sporuri? Păi singura reducere permisă de lege e cea a sporurilor variabile.
    Adică a celui de PNRAS, că altul nu-i.
    Păi nu țipai tu, guvern, că vrei absorbție fonduri PNRAS?
    Că nimeni nu poate fi forțat să lucreze în afara fișei postului și a celor 8 ore, sincer, nimeni nu se duce la muncă doar din pasiune, trebuie să mai și mănânce.
    Guvernul a gândit totul pă eftineală, lasă că poate pune prostu botu și lucrează gratis mamă soacră.
    Și n-a greșit prea mult, românul acceptă orice mizerie guvernamentală.
    În opinia mea, profitând de această ambiguitate, cineva vrea să mai facă niște economii.
    Până se duce omul în instanță, câștigă sau nu, până își primește banii înapoi dacă va câștiga, mai trece o vreme, se mai face o economie, se mai rostogolește o bucată de deficit la urmași.
    Dacă unii speră că pică guvernul ăsta , că următorul n-o să mai reducă nimic și o să dea cep la butoiul cu lapte și miere, se înseală.
    Va face fix la fel.
    Nu că nu mai poate de deficit, de țară și popor, ci că îi doare pe toți, indifferent de culoare, la bascheți de popor.
    Îi doare doar de bănuțul lor, șpăgile lor, să curgă în valuri la ei în buzunare în conturi of shore.
    Prostimea plătește.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *