Sindicatele din Educație solicită lui Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, să precizeze care sunt motivele legale pentru care sunt diminuate drepturile salariale ale profesorilor din luna septembrie, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. „Am primit numeroase sesizări referitoare la faptul că, la calcularea drepturilor salariale aferente lunii septembrie 2025 prin utilizarea programului EduSAL, se înregistrează o diminuare a salariilor”, conform documentului.
- Luni, 13 octombrie, profesorii au primit fluturașii. Conform ordinului nr. 86 din 2005 al Ministerului de Finanțe, care stă la baza reglementării datelor din lună la care se primesc salariile pentru bugetari, angajații din Educație primesc regulat salariile pe data de 14 a lunii.
- La începutul lunii octombrie, președintele sindicatului SIPA Muntenia, Adrian Voica, a semnalat, pentru Edupedu.ro, că sporul de suprasolicitare neuropsihică este diminuat, după ce aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată săptămâna trecută. Sunt afectați cei care au dirigenție, gradație de merit, precum și cei din învățământul special, după cum a spus liderul sindical.
„Federația Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federația Sindicatelor din Educaţie SPIRU HARET” – organizații sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar – vă solicită ca, în regim de urgență, să ne precizați care este temeiul legal, respectiv, care este actul normativ în baza căruia, începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2025, se înregistrează diminuarea salariilor cadrelor didactice.”, se arată în documentul sindicatelor.
Reprezentanții profesorilor transmit că au primit numeroase sesizări referitoare la faptul că sporul de suprasolicitare neuropsihică a fost diminuat în aplicația de salarizarea a personalului din Învățământ:
„Am primit numeroase sesizări referitoare la faptul că, la calcularea drepturilor salariale aferente lunii septembrie 2025 prin utilizarea programului EduSAL, se înregistrează o diminuare a salariilor care se cuvin personalului didactic de predare şi personalului didactic de conducere, de îndrumare şi control. Diminuarea este cauzată de modificarea algoritmului de calcul al sporului de suprasolicitare neuropsihică (reglementat de art. 16 de la lit. B a Capitolului I din Anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017) în versiunea 2.46 a EduSAL.”
„În ultima perioadă nu a apărut niciun act normativ care să modifice prevederile art. 16 anterior menţionat şi nici Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare nu conține dispoziții derogatorii, care să stabilească, pe o anumită perioadă de timp, un alt mod de calcul al sporului de suprasolicitare neuropsihică ce se cuvine categoriilor de personal didactic mai sus enumerate. În consecinţă, orice modificare a drepturilor salariale pe care le încasează personalul didactic se operează în temeiul unui act normativ”, potrivit sursei citate.
Sindicatele din Educație cer Ministerului Educației și Cercetării să precizeze care sunt motivele legale pentru care sunt diminuate drepturile salariale ale profesorilor:
„În aceste condiții, considerăm că este necesar ca Ministerul Educatiei şi Cercetării să precizeze foarte clar care sunt motivele legale pentru care se diminuează drepturile salariale ale personalului didactic de predare şi personalului didactic de conducere, de îndrumare și control începând cu luna septembrie 2025.
Documentul sindicatelor poate fi consultat mai jos:

Informații de context
Legea salarizării nr. 153/2017 stabilește că pentru profesori se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică de 10% din salariul de bază.
Articolul 16 – „Pentru personalul didactic de predare din învățământ, precum și pentru personalul didactic de conducere prevăzut la pct. 1 nr. crt. 1, 2, 4-6 și pentru personalul de conducere, de îndrumare și control prevăzut la pct. 2 din anexa nr. I cap. I lit. A se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică de 10% din salariul de bază.”
În 2025, sporurile și indemnizațiile pentru angajații din Învățământ și din celelalte instituții publice sunt plafonate la nivelul celor din 2018. Ordonanța de urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 prevede că, de la 1 ianuarie 2025, cuantumul sporurilor se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna noiembrie 2024. În ultimii 7 ani, valoarea maximă a sporurilor și indemnizațiilor a fost limitată la cuantumul din 2018.
Articolul II – (1) În anul 2025, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna noiembrie 2024, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”, prevede OUG nr. 156/2024.
20 comments
Trăiești în lumea ta , cred ca asta e chiar nu ști cât sta un profesor din străinătate la ore și ce face și cum sunt informati părinții in fiecare zi de ce se face la clasa și notele copilului .Asa ca lasa-ne nu mai compara merele cu perele.
sporul care a rămas este „spor la treaba” ca este reglementat prin lege
Revin .. nu mă intereseaza partea cu profesorii.
Ma intereseaza partea educatorilor din cresa si gradinita. Ministrul aici ar trebui sa taie din sporuri. Ce sa vezi….Ptr educatori spor de dirigentie, spor neuropsihic si ce dracului or mai avea… Dar ingrijitoarele din cresa si gradinita de ce nu primesc spor neuropsihic??
Intelege- ți odata ptr totdeauna ca si noi lucram in acelasi timp cu stimatele doamne…
Nimic nu se face fara noi. Imi este scarba de cei din sindicat, si bine am facut ca am iesit aproape toate angajatele din aceste instituții.
Educatorii primesc tot ce primesc profesorii, în condițiile in care nu fac nimic. Mai ales la tura 2, copiii dorm dupa care se pleaca acasa. ptr ce anume sunt platite???Directorii îi sustin si luptă ptr ele. Iar de noi iși bat joc efectiv.
Da sa le ia din sporuri ptr ca sunt bani nejustificați. Rușine sindicatelor…FSLI..
Am crezut ca doar in Bucuresti este altfel, dar nu…..
In toata țara este la fel…Un minister de doi bani, corupt si politic..
Pentru că ,,înțelegeți” de scrie legat în acest context.
Daca reușiti sa înțelegeți..
>> care sunt motivele legale
Hancescu asta e un fel de consilier juridic pentru minister. Il doare in basca de sindicalist ca s-a taiat ceva. Problema lui e ca nu s-a motivat taierea.
Sindicalistu’ castiga 60 000 lei de la minister fara sa faca nimic: https://newsweek.ro/investigatii/exclusiv-sindicalistii-hancescu-si-nistor-primesc-60000-lei-ca-profesori-desi-nu-trec-pe-la-scoala
Nu este nicio baza legala pentru diminuarea sporului de solicitare neuropsihica. Este doar un abuz al domnilor David, S. Ion, et.Co.
Numai fraierii din învățământ au suportat până acum tăierile bugetare! În Sănătate, Justiție, MApN, MAI etc nimic schimbat! La primării și la CJ-uri va fi cald și soare tot timpul, le-a dat posibilitatea să-și mărească salariile și să facă festivaluri non-stop pe seama creșterii impozitelor, plătite de prostime, evident. Le urez tuturor celor care s-au grăbit să taie bani numai de la elevi, studenți și profi să aibă parte curând de un sejur cât mai plăcut în secția de oncologie!
sa avem pardon!
ai uitat lehuzele și veteranii .
Saracile (…) de domni profesori…. Micinosi ce sunteți! Nu vi s-au scăzut nici un drept salarial. Salariul i aveți fix același pe că vi l-a făcut Ciorlacu. Sa va fie rușine asistaților sociali. Nu faceți nimic și vreți căruțe de bani și sporuri Aveți peste 130 de zile de concediu platit…Știți cât au concediu salariații din mediul privat? De ce nu mergeți în sistemul privat daca aici e așa greu … Câtă nesimțire puteți avea….
Suferi, nu, tovarășe?!…
Deșteapta pământului, dacă e așa de bine în învățământ, îți cedez postul meu. Catedră în două școli, limba și literatura română, obiect de examen, gimnaziu și liceu. Anul acesta am și Evaluare Națională și Bacalaureat. La gimnaziu am trei elevi cu CES nediagnosticate, doi cu diagnostic. Despre liceu…abia vin la școală, au deja zeci de absențe, nu toți, e adevărat. Te bagi? Că să ai și tu 130 de zile de concediu, desteapto…
Te încurajez să renunți la mediul privat și să îmbrățișezi meseria de profesor și apoi mai discutăm. Succes!
Zi mersi că ești în stare să scrii, poate săraciile de domni profesori de română au lucrat mai mult de cât ce se vede la clasă ca să ajungi să te manifești și tu puțin pe aici.
Dacă îți faci treaba în învătământ rămăi cu exact aceleasi număr de zile libere cât un angajat în mediu privat. E o diferență extrem de mică între salariu de femeie de servici și profesor în aceeași școală…. Și pentru ce? Nici măcăr nu meriți timpul acestui comentariu, dar arată-mi mie pe cineva care vine motivat să-ți educe copilul pe un salariu de LIDL!
Nu vezi de loc problema reală! Fă ceva util cu timpul tău și documentează-te. Poate afli cum este pregătit și cât câștigă un profesor în altă țară decentă.
Trăiești în lumea ta , cred ca asta e chiar nu ști cât sta un profesor din străinătate la ore și ce face și cum sunt informati părinții in fiecare zi de ce se face la clasa și notele copilului .Asa ca lasa-ne nu mai compara merele cu perele.
Dan, există un grafic de întrevedere cu părinții elevilor în fiecare clasă din fiecare școală din România. Săptămânal ți se acordă o oră pentru a discuta detaliat situația copilului tău. Problema în România nu e că școala nu oferă, ci că părinții nu au timp de propriii copii. Mulți nu se prezintă la ședințele cu părinții. S-au învățat să scrie pe Whatsapp: „Oare se discută ceva important?”. Nuu, nimic important în afară de situația copilului tău! Când îi chemi la școală să îi rogi să susțină procesul de evoluție a copilului (că ce faci tu la școală mulți părinți distrug acasă prin expunerea exagerată a copilului la tehnologie, de unde le dispar elevilor voința, motivația și capacitatea de atenție), arată un dezinteres trist. De multe ori preferi să discuți direct cu copiii, mai mult obții decât dacă încerci să convingi un părinte. În străinătate românii se supun acelor reguli generale de bun-simț ale societății, de asta sunt așa informați cum spui, iar atunci când se întorc în țară revin inerțial la vechile obiceiuri: comentăm, dăm cu piatra în loc să ne implicăm fiecare pe pătratul lui. Te invit să mergi în școală, să ceri discuții detaliate cu profesorii despre situația copilului tău și să ne spui cine și cum te-a refuzat, dar și cum ai aplicat măsurile pe care ți le-au cerut profesorii. Presupunerile făcute de pe canapea sunt ușor de făcut și este păcat că dăm cu piatra în imaginea profesorilor (niște oameni care în general muncesc cu foarte multă dragoste pentru copii). În ciuda formării lor care e cum e, a dificultăților pe care le au, că știu profesori care merg cu sendvișuri în geantă să le dea copiilor să mănânce, ca să se poată concentra la ore, că nu au ce mânca, a pietrelor pe care public le încasează zilnic de la comentatorii de canapea, oamenii aceștia iubesc copiii și pentru asta ar trebui, dacă nu putem zice o vorbă bună, să tăcem și să mergem mai departe.
Diminuarile aparute, cea pentru sporului de suprasolicitare neuropsihică si indemnizatia de hrana erau cunoscute de cel putin o luna.
In anul scolar anterior daca aveam 20 de ore pe saptamana la clasa ajungeam acasa cu un salariu decent. Acum ajung acasa cu un salariu sub cel de baza, prin pierderea sporurilor mentionate la inceput si marirea normei de predare.
Nu-i bai, ca sindicatele incaseaza cotizatii de 1% din brut. Dragii de profesori platesc cu drag, stiind ca de anul acesta formarile obligatorii le vor plati tot din buzunat, disparand cardurile de cariera didactica.
Nici mila nu mai imi e. probabil ca se explica simplu, cand in invatamant nu au mai venit oamenii pe competenta ridicata ci pe motiv de refugiu profesional. In plus, o buna parte din profesori sunt absolventi de facultati private, de mastere private, cu diplome de carton dar care au ajuns chiar in posturi de conducere, ca na, partidul face si desface.
Asa ca nu avem decat sa asistam la inchiderea obloanelor prin care patrundea stiinta. Marire TokTok, ca ofera circ, ca scoala a trecut mai la coada.
O tara fara educatie serioasa este pierduta si lasata in mana tuturor conspiratiilor si extremismenlor. Voi, cei de la guvern, asta vreti?
o sa ramana un singur spor, spor la treaba
Indemnizația de hrana s a taiat, acum urmeaza si neuropsihicul… Pentru ce mai muncim si ne stresam maxim in învățământ? Cand jumatate din munca noastră merge la stat? Sa munceasca ei pe salarii taiate si mizerabile, norme crescute si nr marit de elevi la clasa…👎👎👎👎👎👎👎Vom pleca din învățământ pe capete! Unde salariile merita , iar sănătatea psihică și fizică ramane intacta!
Cu efect în buzunar [prin inflatia ce s-ar declanșa] ca o grevă este cererea de a se primi toate salariile în numerar
s a tăiat norma de hrana la profesori ?! La toți sau doar la cei cu salarii mai măricele sa zic așa ?
da , n am ce sa zic , bun ministru aveți la educație.. Face educatie de supraviețuire în condiții extreme, cu profesorii..
vb aia : ” Știu un doctor bun de picioare. Șchiopu îi zice..„