Soluția propusă de ministrul Educației din Italia, la problema declinului numărului de elevi: E nevoie ca profesorii să aibă clase mai mici și să creștem timpul petrecut în școală, nu să tăiem posturi didactice

16.271 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Tăierea de posturi didactice nu este soluția pentru problemele produse de scăderea numărului de elevi, ci reducerea numărului de elevi în clase și mai mult timp petrecut de copii la școală, spune ministrul din țara cu cea mai îmbătrânită populație din Europa și cu unele dintre cele mai dramatice probleme demografice, Italia. Discuțiile auzite în ultimele luni în România, asociate scăderii numărului de elevi, au loc și în această țară, care se așteaptă ca “în zece ani să fie cu 1,4 milioane mai puțini elevi” decât în prezent, după cum a spus, marți, ministrul Patrizio Bianchi, citat de ANSA.

El a insistat, în cadrul unor audieri parlamentare, că scăderea numărului de copii nu înseamnă că e nevoie de mai puțini profesori. “Dar e nevoie ca profesorii să aibă clase mai mici și să creștem timpul petrecut în școală. (…) Trebuie să renunțăm la automatismul de gândire potrivit căruia e nevoie de un număr fix de profesori pentru un număr dat de elevi”.

Ministrul citat a argumentat și împotriva contractelor temporare de muncă, reprezentând două din cinci posturi didactice din Italia, profesorii cu experiență având nevoie de stabilitate, după cum a insistat oficialul.

Situația numărului de elevi din Italia a devenit o problemă de interes internațional în pandemie, analizată din perspectiva rolului pe care tinerii îl au inclusiv în eforturile de redresare, după criza actuală. Săptămâna trecută, New York Times semnala, în cazul Italiei, o altă problemă care se face simțită și în România – cea a numărului crescând de copii care renunță la școală, în contextul închiderii școlilor și al trecerii la predarea online, Italia având deja o problemă acută a abandonului școlar dinaintea crizei Covid-19. Închiderile din pandemie au fost însoțite de riscul ca tinerii – “cea mai mare și mai rară resursă pentru un reviriment post-pandemic solid” – să se simtă abandonați, notează publicația citată.

Photo 195102392 © Michele D’OttavioDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


4 comments
  1. Eu cred că dumneavoastră, care ați comentat nu lucrați în învățământ!
    Dacă vreți, putem compara cu o familie care are 2 copii sau care are 5. Sigur timpul acordat fiecaruia nu este egal in ambele cazuri .
    Cât despre cât de bine știm să fim profesori,părinți sau elevi asta e deobicei treaba altora .

    1. Sau dacă elevul respectiv nu invata de când se știe, desi colegi ai lui care au aceiași profesori, sunt activi și cooperanți la orele de curs. Deh, dacă materialul este leneș, poți sa fgii cel mai talentat și dedicat profesor, lenesul nici nu observa.

    2. @A
      Sunteti cumva campioana mondiala a metodicii predarii vreunei discipline?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tăierile de costuri, adică scăderea salariilor și concedierile din administrația publică, aprobate de coaliție, nu se aplică în învățământul preuniversitar, la creșe și în sănătate, spune ministrul Dezvoltării, Cseke Attila

Tăierile de costuri, adică scăderea salariilor și concedierile din administrația publică, aprobate de coaliție, nu se aplică în învățământul preuniversitar, la creșe și în sănătate, a spus ministrul Dezvoltării, Cseke…
Vezi articolul

VIDEO Profesorii suplinitori din București, ținuți ore în șir pe scările inspectoratului școlar pentru a intra la ședințele de repartizare pe posturi. Accesul la grupuri sanitare, separat de cel pentru angajații ISMB

Imagini incredibile de la Inspectoratul Școlar București (ISMB) unde profesorii care au venit marți, 22 august, la ședințele de repartizare pe posturile de suplinitori au avut de așteptat ore în…
Vezi articolul
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Titularizare 2021. Au început înscrierile, iar lista posturilor titularizabile a fost publicată de Ministerul Educației noaptea trecută. Sunt aproape 4.700 de locuri pe perioadă nedeterminată în învățământ

Lista posturilor titularizabile a fost publicată de Ministerul Educației pe site-ul dedicat titularizare.edu.ro luni seara, la ora 22:00, cu doar câteva ore înainte de startul înscrierilor, dat în această dimineață.…
Vezi articolul