Spania a început planificarea pentru redeschiderea școlilor, la toamnă. Opțiunea 1: Clase de 15 elevi. Ce implicații are aceasta?

4.722 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Autoritățile spaniole, care au decis ca școlile să se redeschidă la toamnă, au început deja să planifice ce se va întâmpla cu educația începând din următorul an școlar. În această țară, una dintre cele grav afectate de pandemia Covid-19, clasele ar putea fi limitate la maxim 15 elevi pentru a reduce cât mai mult riscul transmiterii noului coronavirus, iar aceeastă limitar ar putea declanșa un val e alte măsuri, potrivit El Pais.
  • Multe țări au decis, în ultimele săptămâni, să deschidă treptat, parțial (doar pentru anumite clase) sau opțional școlile înainte de sfârșitul actualului an școlar. Altele, precum Marea Britanie, grav afectată de epidemie, sunt așteptate încă să decidă ce vor face în privința învățământului.
  • Unele au decis, în ultima perioadă, ca școlile să rămână închise anul acesta și să se redeschidă la toamnă: pe lângă România, este, între altele, cazul Italiei și Spaniei. Aici, redeschiderea școlilor este amânată chit că, în Italia, începând de săptămâna aceasta sunt introduse unele măsuri de relaxare economică, iar în Spania sunt introduse măsuri limitate de ameliorare a restricțiilor sociale.
Cum decurg discuțiile privind viitorul an școlar în Spania

Regiunile spaniole, cu un grad ridicat de autonomie, au puteri sporite în privința educației. Potrivit El Pais, unele dintre aceste regiuni permit în prezent clase de 28 de copii în școala primară și de 40 în licee. Or, potrvit discuțiilor actuale, limita maximă ar putea să scadă la 15 începând din toamnă.

Sursa citată arată că autoritățile consideră nefezabilă divizarea actualelor clase, pentru că nu vor fi bani pentru mai mulți profesori și nici posibilități să fie mărite școlile.

În aceste condiții, o posibilă soluție ar fi un sistem în care elevii vin în ture la școală, fie dimineața/seara, fie în zile diferite ale săptămânii, în restul timpului urmând să învețe de acasă.

Publicația o citează pe ministrul Educației, Isabel Celaa, care a declarat pentru alte ziare că „nu putem risca tot ce am realizat (…). Dacă toți copiii vor veni simultan la școală, nu putem respecta distanțarea obligatorie”.

Toate acestea produc o serie de reacții:

  • familiile cer măsuri suplimentare care să le ajute să asigure un echilibru între muncă și obligațiile de familie
  • directorii de școli cer resurse suplimentare pentru a-și adapta instituțiile la noul model
  • sindicatele cer personal suplimentar în școli, pentru a putea combina predarea la școală cu predarea la distanță.

Autoritățile merg pe ideea că, dacă nu apare vreun tratament eficient pentru noul coronavirus, regulile de distanțare socială vor continua cu strictețe în septembrie. Diferența față de actualul semestru este ca va fi timp ca școlile și profesorii să se pregătească mai bine pentru predarea online, lucru imposibil în martie, când au fost închise școlile brusc.

În plus, prin modelul combinat online-față în față, elevii vor avea contact regulat cu profesorii, iar pentru că vor fi clase mai mici profesorii ar avea mai mult timp pentru fiecare elev în parte, după cum susține – „optimist”, notează El Pais – un purtător de cuvânt al ministerului.

Pe de altă parte, pragul de 15 elevi maxim per clasă ar însemna că școlile din mediul rural, cu puțini elevi, ar fi foarte puțin afectate, spre deosebire de școlile de la oraș, unde problema va fi una majoră.

Foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Foto: adevărul.ro/ Silviu Iordache

EXCLUSIV Noul președinte al ARACIP va fi Silviu Iordache. Fost manechin de lenjerie intimă pentru Botezatu, profesor de religie și geografie, fondator Pro România Iași, director al Casei Corpului Didactic, și-a pus în CV că a organizat timp de nouă ani „Balul Bobocilor” la două licee

Noul președinte interimar al ARACIP – instituția cheie care acreditează și autorizează toate școlile și grădinițele de stat și particulare – va fi șeful Casei Corpului Didactic Iași, fost fondator…
Vezi articolul

INTERVIU Ce faci când o țară întreagă pune frână predării online? Realizezi că sunt alte rute internaționale permise de tehnologie, pentru că restricțiile mai degrabă dăunează și sunt dorite de jumătatea dintre profesori care sunt sub medie – autoarea americană Barbara Oakley

Tehnologia actuală permite tinerilor de oriunde să urmeze cursuri internaționale și să se ducă după cei mai buni profesori, condiții în care respingerea noilor modele de predare, testate în pandemie,…
Vezi articolul

HARTĂ Sunt 119 localități din 27 de județe cu rată de infectare de peste 6 la mie. Alte 100 înregistrează peste 5 la mie incidență / Scenariul pentru școli se stabilește vineri, dacă între timp nu s-a instituit carantina zonală

Rata de incidență din 119 de localități aflate în 27 județe din țară trecuse de pragul de 6 cazuri de infectare la 1.000 de locuitori. Asta arată datele publicate pe…
Vezi articolul