Subiecte matematică tehnologic Bacalaureat 2022 – toate calificările

138.209 vizualizări
Elevii care au dat proba scrisă obligatorie a profilului la Matematică, adică cei de la filiera tehnologică – profilul servicii – toate calificările, profilul servicii – toate calificările și profilul tehnic – toate calificările, au avut de rezolvat varianta numărul 1 extrasă.

Structura subiectelor este aceeași ca în anii trecuți – câte trei subiecte cu câte șase probleme/exerciții, fiecare dintre acestea notate cu câte 5 puncte.

Reamintim că potrivit Ministerului Educației sunt 119.410 de candidați înscriși la această probă.

Accesul candidaților în centrul de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 – 8:30Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 3 ore pentru fiecare probă.

La disciplinele “Matematică”, elevii elevii pot să utilizeze instrumente de desen, după cum este menționat în metodologie.

Publicăm subiectele obținute de Edupedu.ro pentru Bacalaureat profilul Mate-tehnologic:

Baremele de corectare și notare vor fi publicate la ora 15:00.

Miercuri, 22 iunie, proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfășura joi, 23 iunie.


6 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Publicarea programei aferente simulărilor Evaluării Naționale și Bacalaureatului, solicitată „în regim de urgență” Ministerului Educației de Consiliul Național al Elevilor. Probele încep pe 22 martie

Publicarea materiei aferente simulărilor Evaluării Naționale și Bacalaureatului, precum și a procedurii de organizare a acestora este solicitată de Consiliul Național al Elevilor într-un comunicat primit de Edupedu.ro. „Solicităm Ministerului…
Vezi articolul

BAC 2023 – sesiunea specială. Lista documentelor pentru înscrierea candidaților, potrivit Ministerului Educației. Înscrierea elevilor se face în zilele de 11 și 12 mai, la Colegiul Național Mihai Viteazul din Ploiești – document

Pentru sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2023, înscrierile sunt în perioada 11-12 mai și au loc în Prahova. În vederea înscrierii, elevii olimpici vor prezenta mai multe documente Comisiei Județene…
Vezi articolul