Subiecte și bareme la Matematică – simulare Evaluarea Națională 2026 la clasa a VIII-a, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Călărași

4.124 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Ministerul Educației și Cercetării din Rep. Moldova
Elevii de clasa a VIII-a din județul Călărași au susținut pe 15 și 16 decembrie simularea pentru Evaluarea Națională (EN VIII) 2026. Pe 15 decembrie, elevii au avut proba la Limba și Literatura Română, iar marți, 16 decembrie au susținut examenul la matematică. Subiectele au fost elaborate de Inspectoratul Județean Călărași (ISJ) pe formatul celor de la Evaluarea Națională, potrivit instituției. Lucrările nu vor fi evaluate digital, ci în format clasic, în fiecare școală.

„Structura subiectelor respectă programele școlare în vigoare și conținuturile anunțate de inspectorul de specialitate, evaluând competențele de bază pe care elevii ar trebui să le aibă în acest moment. Itemii sunt clari, graduali și vizează, în principal, capacitatea de a înțelege și aplica noțiunile fundamentale”,spune Alina Tănase. Simularea examenului a inclus întrebări de tip grilă.

Baremul de corectare a fost conceput să acorde puncte pentru fiecare pas corect din rezolvare, fiind asemănător cu cel de la examenul propriu zis, potrivit instituției.

Subiectele sunt clasice, la subiectul I, grila din algebră, calculul cu numere naturale, proporțiile, dar și formulele de calcul prescurtat sau procentele sunt exerciții cu răspunsuri accesibile, iar subiectul II a constituit o grilă axată pe geometrie, unde apar probleme din viața reală, susține Iacob Florența, profesor de matematică la Colegiul Național „Neagoe Basarab” Oltenița.

Subiectul III are o dificultate ridicată, potrivit profesorului Barbu Vasile. Iacob Florența, profesor care predă matematică la liceu, spune că „elevii au de tratat problema în practică, aceștia trebuie să aplice formulele de calcul prescurtat, dar și de calcul algebric. Subiectul conține trei probleme de geometrie în triunghi, figura pătrat din clasele a VI-a și a VII-a, dar si probleme de spațiu, care vizează în subiectul de față piramida patrulateră regulată, care se face în clasa a VIII-a unde au de aflat unghiul dintre doua drepte in spațiu dar si dreapta paralela la un plan.”

În opinia lui Barbu Vasile, profesor de matematică la gimnaziu la Școala Gimnazială Nr. 1 din Curcani, subiectele pot reprezenta un reper de activitate viitoare pentru elevul interesat de rezultatul la examen, dar pot induce elevului cu nivel scăzut al competențelor matematice ideea imposibilității atingerii notei de trecere.

Calendarul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2025-2026:

  • 10-12 iunie 2026: Înscrierea la Evaluarea Națională
  • 12 iunie 2026: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 22 iunie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 24 iunie 2026: Matematică – probă scrisă
  • 26 iunie 2026: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 1 iulie 2026: Afișarea rezultatelor inițiale până la ora 12:00, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (14:00 – 18:00)
  • 2-3 iulie 2026: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 4-7 iulie 2026: Soluționarea contestațiilor
  • 8 iulie 2026: Afișarea rezultatelor finale

Subiect EN

Barem EN


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anchetă la o școală din județul Dolj, după ce elevii au primit la Limba Română subiectele pentru școlile în maghiară: „Vor fi sancţionate cadrele didactice care au făcut parte din comisia de examen” – Șeful Inspectoratului Școlar Dolj

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj face anchetă la Şcoala Gimnazială din comuna Predeşti, după ce elevii care au susţinut, marţi, proba scrisă la Limba română în cadrul Evaluării Naţionale au primit…
Vezi articolul

Directoarea Andreia Bodea: În rural, dacă ai crescut norma didactică, s-ar putea să înceapă să plece și puținii care mai sunt. Acolo, profesorii au trei ore într-o școală într-un sat, cinci ore într-o școală în alt sat

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, a explicat, pentru TVR Info, ce ar însemna creșterea normei didactice pentru profesorii care predau în școlile din mediul rural.…
Vezi articolul