SURSE Guvernul nu aprobă astăzi programul de aplicare „România Educată”, pentru că nu are avizul de la Consiliul Economic și Social pe proiectul de Hotărâre de Guvern

2.530 de vizualizări
Florin Cîțu și Sorin Cîmpeanu / Foto: gov.ro
Guvernul Cîțu amână aprobarea proiectului de HG de implementare a proiectului prezidențial “România educată”, după ce ministrul Educației a anunțat că în ședința de guvern de astăzi, 10 septembrie, “vom avea programul de implementat ‘România educată’ adoptat prin hotărâre de guvern”. Potrivit surselor Edupedu.ro, motivul amânării adoptării astăzi a proiectului de Hotărâre de Guvern (HG) privind aprobarea Programului de Implementare a Proiectului „România Educată” îl reprezintă lipsa avizului de la Consiliul Economic și Social.

Conform surselor Edupedu.ro, Ministerul Educației condus de Sorin Cîmpeanu nu ar fi cerut Consiliului Economic și Social (CES), până vineri dimineață, să-și dea avizul pe acest proiect de HG, solicitare obligatorie.

Amânarea adoptării HG-ului astăzi, 10 septembrie, încalcă Memorandumul adoptat de același Guvern pe 14 iulie 2021, în prezența președintelui Klaus Iohannis. 

De precizat că nici în Nota de fundamentare de proiectului de HG care urma să fie aprobat astăzi și publicat aseară de Ministerul Educației în transparență decizională nu este specificat că Ministerul va cere pentru acest proiect avizul CES, fiind menționat doar avizul Consiliului Legislativ.

Nota de fundamentare a HG de implementare a Romania educata / Foto: edu.ro

Amânarea aprobării astăzi, 10 septembrie, a HG-ului “România Educată” încalcă Memorandumul prin care același guvern și-a asumat aprobarea proiectului prezidențial România educată. Memorandumul adoptat pe 14 iulie 2021 prevedea termen 10 septembrie pentru adoptarea unei Hotărâri de Guvern pentru aprobarea planului de implementare a România Educată.

FOTO Memorandumul adoptat de Guvernul Cîțu prin care s-a angajat la următoarele termene de implementare a raportului prezidențial România educată:
Foto: edu.ro

Descarcă de aici textul Memorandumului privind implementarea Proiectului “România Educată”, adoptat pe 14 iulie de Guvernul Cîțu

Acest termen de 10 septembrie pentru aprobarea HG-ului România educată a fost promis, pe rând, de premierul Florin Cîțu, de consilierul prezidențial Ligia Deca și de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la fiecare dintre cele 3 întâlniri ale Comitetului Interministerial pentru Monitorizarea Implementării Proiectului ”România Educată” (sursa).

Ședința de guvern de astăzi, 10 septembrie 2021, va începe la ora 18:30 și se va desfășura în format online, după cum a anunțat executivul. Ordinea de zi a ședinței nu a fost încă publicată.

Cîmpeanu, în ședința din 26 august a Comitetului interministerial: „S-ar putea să avem șansa să ne ținem de cuvânt și să adoptăm până pe 10 septembrie hotărârea de guvern” / Premierul Florin Cîțu: „Avem niște termene pe care le-am asumat, eu zic că este un proiect prea important ca să nu ne ținem noi de termene, deci clar pe 10 septembrie vom avea acel HG”

Amintim că ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, declara în urmă cu 3 săptămâni, în cadrul ședinței din 26 august a Comitetului interministerial pentru monitorizarea implementării Proiectului ”România Educată”, că „s-ar putea să avem șansa să ne ținem de cuvânt și să adoptăm până pe 10 septembrie hotărârea de guvern”. Premierul Florin Cîțu i-a transmis atunci: „avem niște termene pe care le-am asumat, eu zic că este un proiect prea important ca să nu ne ținem noi de termene, deci clar pe 10 septembrie vom avea acel HG și după aceea la 1 octombrie” (sursa și detalii).

Mai jos, dialogul complet de pe 26 august dintre Sorin Cîmpeanu și Florin Cîțu legat de termenele pentru implementarea legislativă a proiectului prezidențial România Educată:

Sorin Cîmpeanu: Provocările sunt imense, dacă reușim să punem cap la cap ceea ce am prezentat doar în rezumat acum, cu fiecare dintre ministerele pe care le conduceți, lucrând zi de zi cu Administrația prezidențială pentru a face o propunere coerentă, s-ar putea să avem șansa să ne ținem de cuvânt și să adoptăm până pe 10 septembrie hotărârea de guvern, cu programul de implementare, care trebuie să fie o politică publică ce, în mod obligatoriu, conform unor legi pe care nu le menționez, dar desigur le cunoașteți, trebuie să stea la baza pachetului legislativ din Educație.

Vestea proastă este că, deși am propus, în speranța că domnul prim-ministru va accepta, frecvență săptămânală, îmi manifest cu onestitate poate excesivă îngrijorarea cu privire la încadrarea în termenul de 1 octombrie pentru a avea un pachet legislativ coerent într-un prim draft.

Florin Cîțu: Mulțumesc, domnule ministru, sunt sigur că veți reuși să faceți până pe 10 septembrie să avem totul pregătit, am mare încredere că se poate face, frecvența săptămânală… v-am spus… o să ne vedem ori de câte ori este nevoie, avem niște termene pe care le-am asumat, eu zic că este un  proiect prea important ca să nu ne ținem noi de termene, deci clar pe 10 septembrie vom avea acel HG și după aceea la 1 octombrie.”

Declarațiile, la minutul 26:45, în video-ul de mai jos:

Informații de background

Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunţat că vineri va avea loc o şedinţă de guvern care va fi dedicată Educaţiei, chiar înainte de începerea noului an şcolar, ocazie cu care vor fi adoptate cinci acte normative din programul ”România Educată” promovat de președintele Klaus Iohannis, transmite Agerpres.

Mâine [10 septembrie 2021 – N. Red.] vom adopta în şedinţă de guvern – care va fi o şedinţă de guvern dedicată educaţiei, înainte de luni, începerea şcolii – cinci acte normative. Vom avea programul de implementat “România educată”, adoptat prin hotărâre de guvern. Avem acolo definite toate obiectivele strategice şi măsurile corespondente, urmând ca, prin consultare organizată de comitetul interministerial cu întreaga societate, să avem şi acţiuni pentru atingerea acestor obiective, acţiuni concrete, să avem şi termene de implementare să avem şi bugete alocate şi responsabilităţi”, a declarat ministrul Educaţiei joi seară la Digi24.

Citește și:
26 august 2021: Cîmpeanu, „îngrijorat” că până 1 octombrie e prea puțin timp pentru o nouă lege a Educației, bazată pe „România Educată”. Cîțu: „Este un proiect prea important ca să nu ne ținem noi de termene”
VIDEO Premierul Florin Cîțu: “România Educată” trebuie să fie lege. Domnule președinte, vă garantez că aveți în mine un partener în a transforma acest proiect în realitate
VIDEO Klaus Iohannis, la ședința de Guvern: Reforma sistemului de învățământ e obligatorie. Românii așteaptă un plan coerent de implementare. Vă rămân alături în faza de implementare a proiectului “România Educată” și vă doresc mult succes
Klaus Iohannis prezidează ședința de Guvern de miercuri, în care are loc „asumarea proiectului România Educată” prin Memorandum
DOCUMENT Guvernul a publicat doar Memorandumul prin care va adopta proiectul “România Educată” / Raportul prezidențial, în sine, nu a fost făcut public, dar abia ieri a fost trimis la Ministerul Educației / Până pe 1 octombrie ar trebui să avem o nouă lege a Educației, iar în noiembrie din nou consultări pentru „definitivarea pachetului legislativ”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Inspectoratul Școlar al Municipiului București transmite că sunt 8 școli și licee din București unde elevii vor învăța în trei schimburi, ministrul Educației și prefectul Capitalei anunță că sunt 11

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a transmis că sunt 8 școli și licee din București unde elevii vor învăța în trei schimburi, la solicitarea Edupedu.ro. Ministrul Educației, Ligia Deca, și…
Vezi articolul

VIDEO Klaus Iohannis: Legile și normele de aplicare pentru implementarea proiectului România educată trebuie să reflecte nu doar litera, ci și spiritul său incluziv, în care valorile fundamentale în construcția și practicile sistemului de educație sunt respectate

Mesaj în apărarea proiectului România educată, dat de președintele Klaus Iohannis duminică, la Festivalul „Săptămâna Haferland”, ediția a X-a, din localitatea Criț, județul Brașov. Șeful Statului a subliniat faptul că…
Vezi articolul