SURSE Structura anului școlar 2021-2022 va fi modificată în două etape: vacanța forțată, într-un ordin de ministru emis vineri și celelalte schimbări până pe 5 noiembrie

17.222 de vizualizări
Invatatoare in fata elevilor la clasa, in scoala / Foto: Dreamstime.com
Foto: © Koba Samurkasov | Dreamstime.com
Ministerul Educației va aproba astăzi un ordin de ministru prin care se va impune vacanța de două săptămâni, începând de luni, pentru toți preșcolarii și elevii din România. Aceasta este prima măsură pe care ministerul o ia, urmând ca până pe 5 noiembrie să anunțe și celelalte schimbări, adică în ce fel va fi modificată structura anului școlar pentru ca vacanța suplimentară să fie recuperată.

Decizia a fost, de fapt, anunțată deja în repetate rânduri joi, când ministrul Sorin Cîmpeanu a făcut turul televiziunilor de știri și a anunțat toate acestea. Astăzi, la sediul Ministerului Educației a avut loc o ședință unde au participat Consiliul Național al Elevilor, reprezentanții profesorilor, adică sindicatele din învățământ, și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți Edupart. Oamenii din sistem se așteptau ca tot astăzi să afle și care va fi structura nouă a anului școlar, însă această decizie nu a fost încă luată. În privința recuperării vacanței forțate, ministrul Sorin Cîmpeanu a înaintat, în intervențiile de la televizor, două posibilități: folosirea săptămânii Școala Altfel sau chiar a vacanței de iarnă.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat joi seara, la TVR, că: „Avem o comisie de dialog social, unde împreună cu elevii, profesorii și cu reprezentanții părinților vom vedea care este forma optimă de modificare a structurii anului școlar, lucru care va fi anunțat în data de 5 noiembrie, când vom avea o situație exactă, date certe cu privire la evoluția epidemiologică”.

  • Amintim că președintele a anunțat miercuri o vacanță forțată, de două săptămâni, în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie pentru toți elevii de gimnaziu și liceu, și o prelungire a vacanței copiilor de grădiniță și elevilor din ciclul primar cu încă o săptămână, față de cea existentă deja, adică și ei vor avea vacanță tot până pe 5 noiembrie.

Cseke Atilla, ministrul interimar al Sănătății, a declarat la Digi24 că vacanța poate fi prelungită și că „există toată posibilitatea de a prelungi această măsură”, „dacă nu se produce un efect în sensul pozitiv, pe acest segment”.

Tot ieri, Sorin Cîmpeanu a declarat că în ceea ce privește recuperarea, aceasta se va face prin modificarea structurii anului școlar și ar putea însemna sacrificarea săptămânii Școala Altfel sau chiar a vacanței de iarnă.

Potrivit structurii actuale a anului școlar, vacanța de iarnă este programată în perioada 23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022, iar Școala Altfel în perioada 8 – 14 aprilie.

Foto: © Koba Samurkasov | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Innebuniti copiii si parintii cu deciziile luate aiurea si balbaielile ministrului invatamantului care una zice azi si alta maiine.Rusine tuturor din conducerea acestei tari!

  2. Sunt nedumerit:
    Avem temei legal, eventual un ordin de ministru cu care am fost trimiși acasă forțat, sau mai așteptăm câteva zile. Până ce se formează guvernul, vechiul și noul ministru (prost și de prost gust) mai dă vreo tură prin studiouri, sau suntem în grafic, precum pandemia în valul patru prognozat pentru octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Parlamentul se reunește mâine în plen comun: Pe ordinea de zi figurează și creșterea salariilor profesorilor începând cu acest an / Orban: Bugetul nu îşi mai poate permite nicio creştere a cheltuielilor în momentul de faţă

Camera Deputaților și Senatul se vor reuni marți, începând cu ora 13:00, într-o ședință de plen comun, pe ordinea de zi figurând modificarea ordonanței de urgență privind rectificarea bugetară în…
Vezi articolul

BREAKING Patru medalii de aur, argint și bronz pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Chimie – IChO 2023 din Elveția. Profesorul Marius Andruh: Am reușit să reclădim echipa de olimpici în condiții bune, după perioada de pandemie în care pregătirea a fost afectată și s-a simțit

Elevii români care au participat la Olimpiada Internațională de Chimie (IChO) 2023, organizată în Elveția, au luat o medalie de aur, două de argint și una de bronz, conform rezultatelor…
Vezi articolul

Q&A Coronavirus: Pot să merg în alt oraș unde pot să stau într-o locuință care îmi oferă condiții mai bune pentru familie, cu copiii, pentru a rămâne în autoizolare? La “activități sportive” poate fi inclus şi mersul pe bicicletă? Răspunsurile oficiale ale Grupului de Comunicare Strategică

Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului pe tema COVID-19 a realizat un material prin care sunt acoperite cu răspunsuri documentate întrebările adresate de jurnaliști și cetățeni pentru lămurirea unor situații…
Vezi articolul

VIDEO Educația alături de sănătate ar trebui să se axeze pe competențe europene, susține europarlamentarul Dragoș Tudorache: S-a văzut în situații de criză că este nevoie de o viziune europeană

„Există și această discuție foarte serioasă în Uniunea Europeană, dacă nu e cazul, modificând tratatele bineînțeles, să aducem partea de educație mai mult către zona de competențe europene. Eu cred…
Vezi articolul

Mircea Dumitru, rectorul Universității din București: Ne exprimăm solidaritatea față de inițiativele magistraților și ale specialiștilor în drept care cer abrogarea OUG 7

Universitatea din București se solidarizează cu “inițiativele magistraților și ale specialiștilor în drept care solicită abrogarea OUG nr. 7/2019”, anunță Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, într-un punct de vedere oficial…
Vezi articolul